Mediterana de la noi. Extraordinară: Laguna albastră din România | VIDEO

Mediterana de la noi. Extraordinară: Laguna albastră din România | VIDEO

A devenit celebru pentru apa albastră „ca cea a mării Mediterane”, după cum spun mulţi dintre cei care au vizitat zona.

La numai 30 de kilometri de municipiul Cluj-Napoca există un loc cu totul aparte, nemaiîntâlnit niciunde în România.

Este vorba de un lac natural, spectaculozitatea  fiindu-i dată de frumuseţea culorii de un albastru precum cerul. Laguna Albastră, aşa cum a fost denumit lacul de către localnici, este străjuită de pietre calcaroase gălbui şi tufişuri de papură de un verde crud. Se află în imediata apropiere a comunei clujene Aghireşu, înconjurat fiind de dune uriaşe de nisip. Totul constituind o imagine rară şi de poveste s-ar putea spune.  

Format pe locul unei foste mine de caolin (argilă albă), Laguna Albastră a aparținut de Exploatarea Minei Aghireşu. Lacul și-a câștigat numele deoarece apa are o culoare deosebit de frumoasă, rezultată ca urmare a existenţei reziduurilor de caolin care zac pe fundul lacului. În 1995, lacul a secat în urma unor lucrări, dar ulterior apa s-a adunat din nou. La Lacul Laguna Albastră se poate ajunge pe două trasee: Cluj-Napoca - Baciu - Gârbău - Aghireş Fabrici sau Cluj-Napoca - Gilău - Căpuş - Gârbău - Aghireş Fabrici.

Ne puteți urmări și pe Google News