PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Evenimente

”Memorandumul privind justiția”, dezbătut în plenul Consiliului Superior al Magistraturii

Autor: | | 1 Comentarii | 139 Vizualizari
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) anunţa, pe 14 septembrie, că 66 de instanţe şi 25 de parchete din ţară adoptaseră până atunci ”Memorandumul privind justiţia”, în care se expun problemele din sistemul judiciar şi se solicită implementarea unui set de măsuri care să conducă la o ”justiţie eficientă, modernă şi de calitate”.

În ședința de astăzi, plenul  Consiliului Superior al Magistraturii va dezbate punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios în legătură cu sesizările magistraţilor referitoare la susţinerea.

În ”Memorandumul privind justiția”, magistrații cer implementarea următoarelor măsuri:

1. Justiția trebuie să aibă ca și preocupare esențială protecția, promovarea și garantarea tuturor drepturilor și libertăților cetățenești. În fața judecătorului cetățeanul este egal cu statul.

2. Celelalte puteri trebuie să asigure o independență reală a justiției, lipsită de orice tip de influențe, directe sau indirecte, un cadrul legislativ coerent, stabil și accesibil, suport financiar, logistic și uman suficient pentru o justiție eficientă, modernă și de calitate.


3. Respectarea independenței instanțelor, a principiului separării puterilor în stat, a forţei obligatorii a hotărârilor definitive ale instanţei, precum și a egalităţii de arme dintre acuzare și apărare.

4. Garantarea şi respectarea statutului magistraților, independenței acestora, inclusiv prin remunerarea corespunzătoare și asigurarea unor condiţii de muncă decente în sistemul judiciar.

5. În exerciţiul funcţiilor lor, judecătorii şi procurorii trebuie să fie şi să apară independenţi unii de ceilalţi, conform rolului ce revine fiecaruia.

6. Proceduri transparente în numirea în funcțiile de conducere din Ministerul Public. Eliminarea factorului politic din numirile în funcțiile de conducere din Ministerul Public.

7. Publicarea de către Comisia Europeană a metodologiei pe care o urmează în redactarea raportului privind MCV, a numelui experților consultați și a tuturor ONG-urilor și instituțiilor consultate cu privire la sistemul de justiție din România.


8. Asigurarea unei finanțări corespunzătoare bunei funcționări a justiției ca serviciu public. Înlăturarea imediată a discriminărilor în materie salarială.

9. Preluarea efectivă a atribuțiilor referitoare la gestionarea bugetelor instanțelor de către ÎCCJ, așa cum prevede legea.

10. Adoptarea urgentă de măsuri legislative în ceea ce privește procedura de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, precum și alte măsuri de natură a eficientiza activitatea acestei instituții.

11. Revizuirea competențelor Inspecției Judiciare pentru a se înlătura posibilitatea afectării independenței magistraților și vicierea actului de justiție prin exercitarea/declanșarea unor verificări similare controlului judiciar.

12. Asigurarea unei transparențe depline în cooperarea instituțională cu serviciile de informații, respectarea strictă a cadrului legal și asigurarea unui control jurisdicțional și civil efectiv asupra activității acestora.

13. Crearea unui corp de poliție judiciară sub autoritatea exclusivă a Ministerului Public și crearea prin lege a unei autorități civile de interceptare, care să permită respectarea deplină a standardelor CEDO, în privința garanțiilor tehnice și legale.

14. Respectarea standardelor europene în materia prezumției de nevinovăție în acord cu Directiva Parlamentului European și a Consiliului, aprobată la data de 12 februarie 2016 de miniștrii statelor membre ale UE prin consolidarea legislației interne.

15. Garantarea independenței funcționale a procurorului, atât față de Executiv cât și în raport de ierarhia internă, în conformitate cu statutul acestuia de magistrat și de reprezentant al autorității judecătorești.

16. Relația dintre justiție și orice altă putere sau instituție a statului trebuie să fie stabilită prin legi ori protocoale care sunt publice, motiv pentru care CSAT trebuie să desecretizeze și să publice toate hotărârile acestei instituții care au efect asupra activității procurorilor sau judecătorilor.

17. Publicarea de către CSAT a procedurii urmate în vederea verificării concrete în ce privește existența unor persoane infiltrate în sistemul judiciar, angajați/colaboratori/informatori ai serviciilor de informații.

 

 

Tag-uri: Consiliului Superior, Ministerul Public, Inspecției Judiciare, Ministerului Public, Directiva Parlamentului, Click aiciCSM, Memorandumul privind Justitia
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului ”Memorandumul privind justiția”, dezbătut în plenul Consiliului Superior al Magistraturii.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii