MESAJ DUR către responsabilii de la Drumuri

MESAJ DUR către responsabilii de la Drumuri

Asociaţia Pro Infrastructura a trimis preşedintelui Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cătălin Homor, o scrisoare dechisă în care îi atrage atenţia asupra termenelor nerespectate și în care îi cere să lanseze doar termene realiste, în conformitate cu realitatea din teren şi cu experiențele anterioare privind contractele de proiectare și lucrări aferente investițiilor majore în infrastructură - autostrăzi, drumuri naționale, centuri ocolitoare.

“Termenele nerealiste asumate public arată o lipsă de respect față de cetățeni, iar cele fanteziste sunt un afront adus capacității de înțelegere și inteligenței publicului larg. În plus, ele nu fac decât să arate și mai mult lipsa de viziune și capacitatea administrativă foarte slabă a Ministerului Transportului și a CNAIR privind planificarea, licitarea și implementarea marilor proiecte de infrastructură în România”, arată Asociaţia Pro Infrastructura. 

Potrivit acesteia, întârzierile foarte mari (luni de zile, chiar ani întregi) sunt inadmisibile. 

De pildă, numai pe Autostrada A1 există următoarele probleme majore:

Ne puteți urmări și pe Google News

EVZ vă redă conţinutul integral al conţinutul scrisorii. 

1. Deschiderea circulației, în acest an, pe segmentul de aproximativ 15 km între Nod Dumbrava și Nod Margina (Lugoj-Deva lot 2). În acest sens, vă rugăm să rezolvați cu solicitudine toate problemele și aspectele birocratice astfel încât să putem circula, cel mai târziu în decembrie 2016, de la Nadlac și până la Margina continuu pe autostradă (161 km). Acest segment este singurul care are șanse reale de deschidere în acest an. Ar fi extrem de rușinos pentru autorități să avem zero km de autostradă noi în acest an! 2. Pregătirea documentației și lansarea licitației pentru lucrările la tunelurile de pe lotul 2 Lugoj-Deva, imediat ce este primit și aprobat proiectul tehnic. Vă rugăm lansați în spațiul public un termen realist pentru apariția în SEAP a anunțului pentru aceste lucrări. 3. Emiterea autorizației de construire pentru lucrările pe lotul 4 Lugoj-Deva în zona peșterii de lilieci, în cel mai scurt timp posibil după definitivarea soluției tehnice din această zonă. Acest lucru este critic în vederea deschiderii lotului 4 la finalul anului 2017. Dacă nu se iau măsuri urgente, acest lot nu va fi gata nici măcar anul viitor. Vă rugăm lansați în spațiul public un termen realist pentru emiterea autorizației de construire. 4. Finalizarea și recepționarea Studiului de Fezabilitate pentru Sibiu-Pitești pentru secțiunile 1, 4 și 5 în luna noiembrie 2016 (termen asumat public). De asemenea, cerem cu insistență transparentizarea acțiunilor prin care se realizează acest studiu de o importanță capitală pentru execuția autostrăzii Sibiu-Pitești. În plus, vă solicităm să luați toate măsurile necesare astfel încât să lansați licitația pentru lucrările pe secțiunile 1, 4 și 5 în cel mai scurt timp posibil. Vă rugăm lansați în spațiul public un termen realist pentru acest ultim aspect.

Pe Autostrada A3 avem următoarele aspecte majore: 1. Re-licitarea Centurii Comarnic, parte a autostrăzii Comarnic-Brașov, în cel mai scurt timp posibil. Vă rugăm lansați în spațiul public un termen realist în acest sens. 2. Anunțarea unui câștigător pentru segmentul dintre Centura Râșnov și orașul Cristian, tot parte a autostrăzii Comarnic-Brașov. Un al doilea termen asumat public în acest moment de Dl. Director General Cătălin Homor este depășit (15.09.2016). Vă rugăm insistent să clarificați motivele pentru care se tergiversează acest proiect. Este total inacceptabil să dureze mai bine de 13 luni evaluarea ofertelor pentru un lot de autostradă de doar 6 km (ofertele s-au depus la începutul lunii septembrie 2015)! 3. Emiterea autorizațiilor de construire pentru cele 3 contracte dintre Câmpia Turzii și Târgu Mureș. Vă rugăm să vă asumați public termene realiste pentru emiterea autorizațiilor. 4. Asumarea unui termen realist pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate pentru segmentul Mihăiești-Suplacu de Barcău și a Tunelului Meseș. Vă rugăm insistent să comunicați în spațiul public și motivele pentru care se tergiversează aceste contracte. 5. Rezilierea sau continuarea contractului cu asocierea Corsan-Corviam pentru lucrările pe segmentul Suplacu de Barcău-Borș. Vă cerem să dispuneți urgent măsuri pentru clarificarea situației acestui contract de lucrări și să comunicați public decizia în cel mai scurt timp!

Pe Autostrada A8 avem următoarele aspecte majore: 1. Respectarea termenului asumat public (30.11.2016) privind ordinul de începere pentru contractul de realizare a Studiului de Fezabilitate pentru segmentul Târgu Mureș-Ditrău. 2. Respectarea termenului asumat public (octombrie 2016) privind licitarea contractului de realizare a Studiului de Fezabilitate pentru segmentul Târgu Neamț-Iași-Ungheni. Vă reamintim, de asemenea, că ați lansat termenul de 01.11.2016 pentru demararea licitației contractului de realizare a Studiului de Fezabilitate pentru autostrada A12 Craiova-Pitești. Vă rugăm să-l respectați! 

În final, vă reamintim că v-ați încălcat promisiunile reprezentate de termenele asumate public în mai multe rânduri, dintre care le amintim doar pe cele mai importante legate de contractele pentru studiile de fezabilitate și execuție lucrări pe loturile de autostradă: 1. Pe 13 aprilie 2016 declarați că veți lansa licitația pentru Studiul de Fezabilitate pentru A7/DX7 Ploiești-Bacău în luna iunie 2016. În acest moment, licitația nu apare pe SEAP! 2. Pe 1 iulie 2016 declarați că într-o lună, deci în august 2016, veți desemna un câștigător pentru segmentul dintre Centura Râșnov și orașul Cristian (autostrada A3). În acest moment, încă nu avem un câștigător desemnat! 3. În aprilie 2016 declarați că veți lansa licitația pentru A3 Viaductul Gilău (fără de care în acest moment nu se poate folosi autostrada Gilău-Nădășelu) în luna iunie 2016. Abia astăzi, 21 octombrie 2016, a fost publicată licitația pe SEAP! 4. În mai 2016 declarați că veți relicita lotul Târgu Mureș-Ungheni al autostrăzii A3 în luna iunie2016 (după ce fusese reziliat în aprilie 2016). Abia astăzi, 21 octombrie 2016, a fost publicată licitația pe SEAP. Acestor promisiuni nerespectate li se adaugă cele legate de alte investiții importante în infrastructura rutieră (drumuri naționale și centuri ocolitoare). Evităm să le amintim acum și pe acestea în speranța că ne-am făcut înțeleși și, de acum înainte, atât timp cât veți fi la conducerea CNAIR, veți da dovadă de maximă responsabilitate în lansarea acestor termeni în spațiul public.

Vă rugăm să luați toate măsurile necesare pentru a respecta termenele asumate public și, în cazul în care acestea sunt depășite, comunicați toate motivele pentru care nu au fost respectate.