Reportaj

Mighindoala, localitatea cu 1,5 locuitori

Autor: | duminică, 28 noiembrie 2010 | 35 Comentarii | 4719 Vizualizari
21_Sibiu_RZV
În primăvară, ultimul sas din Mighindoala s-a sinucis de plictiseală. În cătunul de lângă Mediaş a mai rămas doar o bătrână pe care, din când în când, o mai vizitează fiul său.

În anii ’80, trăiau în sătucul de pe lângă Valea Buii, în vecinătatea Mediaşului, aproape 300 de suflete, adunate în 50 de gospodării. Două treimi erau saşi, restul populaţiei fiind împărţită egal între unguri şi români. Când au început să plece saşii în Germania, şi ceilalţi au luat-o din loc ori spre comuna mamă, Şeica Mare, ori mai departe, la Sibiu sau prin mărginime.

În 1992, rămăseseră doar 6 oameni. Acum, doar o băbuţă de 74 de ani îşi duce veacul în cătunul din mijlocul Ardealului. Şi, din când în când, mai stă pe acolo şi feciorul său, care are grijă de bătrâneţile ei şi de o turmă de mioare. În picioare mai sunt doar opt căsuţe. La Mighindoala, în altarul fără acoperiş al bisericii ortodoxe, au crescut stejari.

Cernobâlul nu s-a simţit

Ca să ajungi la Mighindoala îţi trebuie o maşină de teren şi tot faci o jumătate de oră ca să acoperi cei 12 kilometri ce despart satul de Şeica Mare. Altfel, doar cu calul sau pe jos răzbaţi prin pustietatea care e raiul mistreţilor, cerbilor, urşilor şi iepurilor. Telefon fix nu mai e de 20 de ani, iar despre semnal la mobil - nici vorbă.

Singurul semn care arată că satul a intrat în secolul XXI e becul din bucătărioara lui tanti Emilia Popenţa. Dar, la fel de bine, poţi plasa cătunul în timp înapoi cu un veac. "Când a fost explozia de la Cernobâl, nu au fost radiaţii la Mighindoala. Probabil că era aşezată, aşa, mai într-o gaură", povesteşte Nicolae Şuşa, primarul comunei-mamă, Şeica Mare.

Ultimul sas s-a sinucis pentru că n-avea cu cine să se certe

În 1990, mai locuiau la Mighindoala, sau Engenthal cum îi spuneau conaţionalii saşi, numai zece familii. În doi ani, doar şase persoane mai sălăşuiau în cătunul uitat de timp. "Ultimul sas a murit astă-primăvară. S-a sinucis că suferea de depresie. Era singur şi nu mai avea cu cin’ să se certe!", râde, cu umor negru, primarul de Şeica Mare.

"În ’92, rămăseseră trei familii care, o dată la trei luni, se certau între ele. Mergea fostul primar cu poliţistul, beau şi mâncau la fiecare acasă, le dădeau dreptate la toţi şi, la sfârşit, se lăsa cu pupături. După trei luni, povestea se repeta. Se certau de plictiseală!", se strică de râs primarul Şuşa. Apoi, continuă în acelaşi registru: "I-am spus odată unui localnic că e cam multă «cuplăraie» în Mighindoala. Că aveau cu toţii amanţi şi amante! Şi ăla-mi zice: «Ce să facem, că n-avem nici autobuz aici!".



Egenthal sau Mighindoala


Vali Popenţa are 54 de ani şi, deşi căsătorit în Şeica Mare, cu trei copii mari acasă, nu se poate desprinde de locurile unde s-a născut. "Ai mei au plecat în ’59 din sat şi s-au întors în ’91. Acum cinzeci de ani era satul întreg, cu 50 de familii. Când ne-am întors, mai erau 6 inşi“, povesteşte ultimul bărbat al Mighindoalei. Nea Vali nici nu mai ţine minte când s-a ţinut ultima slujbă la biserică. Nici maică-sa, tanti Emilia.

Oricum, cu peste treizeci de ani în urmă. Bisericuţa ortodoxă e o ruină. Nu mai are acoperiş, şi în altar cresc trei stejari, ca Sfânta Treime. Cea evanghelică e încă în picioare. O recondiţionează o fundaţie clujeană, care a concesionat-o pe 30 de ani de la prelaţii evanghelici. E închisă cu un lacăt mare şi, prin geamurile sparte, vezi pe nişte sfori frunze de mentă atârnate la uscat. La întrebarea ce înseamnă de fapt Egenthal, tanti Emilia şi nea Vali dau din umeri: " Ce să însemne? Mighindoala!".

Regele oier

Pe locul unde a fost o casă săsească a mai rămas doar cadrul porţii. Pe ea scrie: nr. 15. Din cele opt clădiri, una e locuită permanent şi două doar vara, câteva zile. Împăratul zonei e nea Vali, care îşi păstoreşte turma de 140 de berbecuţi şi 20 de iede pe nu mai puţin de 125 de hectare de păşune. 40 ale sale, 40 în concesiune şi 45 în arendă. Başca nişte porci pe care-i lasă ziua să râme prin pădure, şi seara îi ademeneşte cu lături să vină acasă. Unul singur, cel mai gras, e sechestrat în coteţ, semn că se apropie Ignatul.

Brânză nu mai face decât pentru consum propriu: "Nu se merită. Cum să duc d-aicea laptele şi brânza. Pun berbecii la îngrăşat, îi vând şi asta e". Are un singur regret: "Am trei copii şi cel mai rău îmi pare că n-am reuşit să-l conving pe fecior să vină aici, să trăim împreună!". S-a speriat băiatul că, în vacanţe, în loc să meargă la joacă îl pune taică-său la muncă la oi şi capre. "Eu am avut noroc cu părinţii, că nu puteam singur... Bine-i că-i curent, că altfel chiar că nu mai stăteam p-aici!", oftează oierul.



"Nu mă plictisesc aici, că am şi câinele cu mine"

De doi ani, Vali Popenţa face şi agricultură HNV, adică pajişti cu înaltă valoare naturală, ecologice. Certificat de produse "bio" nu şi-a luat, nu pentru că n-ar fi, ci pentru că-l costă cât nu face. Are doar pentru păşunile sale.

Acum, satul are şi un cetăţean "flotant": Gustin, ciobanul lui nea Vali. Între două fumuri de mahoarcă ordinară, Gustin se dă la vorbă: "Nu mă plictisesc aici, că am şi câinele cu mine". Adică o căţeluşă de "întors" oile. "Câini de pază n-avem aici, că pe aicea nu-i nevoie. Doar d-ăştia de întors, adică de adunat oile când se împăştie pe deal prea tare. Sunt nişte câini ungureşti, din rasa «Puli». Da’ şi ăştia sunt mai mult corcituri", explică, tehnic, oierul din Mighindoala, Valentin Popenţa.

Tanti Emilia are şi ea o companie canină. Pe căţeluşa Lili, care tocmai a fătat două ghemotoace de păr, încă nebotezate. "Cum să mă plictisesc dacă-mi fac de treabă toată ziua!", turuie bătrâna, roşie-n obraji ca o fată mare. Tocmai ce a întins o masă cu zacuscă, caşcaval de capră cu mucegai şi carne de porc prăjită în untură, cu usturoi. Evident şi cu o palică de prune. Totul "bio".

"Ce-i mai interesant e că suntem exact pe paralela de 46 de grade nord şi, la altitudinea asta, de 604 metri, cresc castani cu fructe comestibile deşi arealul lor e mult mai jos!",
NEA VALI POPENÅ¢A, oier din Mighindoala

RECENSĂMÂNT LA MIGHINDOALA

Într-un secol, populaţia a scăzut de 227 de ori
  • ÃŽn Mighindoala, la 1900, trăiau 209 locuitori, din care 139 români, nouă unguri ÅŸi 61 germani.
  • Zece ani mai târziu, la Egenthal erau înregistraÅ£i 227 de inÅŸi din care 143 români, 8 maghiari ÅŸi 76 saÅŸi.
  • Structura etnică s-a modificat constant în favoarea etnicilor nemÅ£i până în anii ’80, când a început exodul saÅŸilor.
  • ÃŽn 1990 mai erau, la Mighindoala, câteva familii. Doi ani mai târziu rămăseseră 6 familii. Acum mai locuieÅŸte permanent o bătrână.
Tag-uri: mighindoala, catun


SPUNE-TI PAREREA

Libertatea

RTV

Realitatea

B1

Stiri pe surse

Unica

Ziare.com

Capital

Doctorul Zilei

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.