Mihai Stănișoară: Asistăm la un veritabil moment zero pentru toți liberalii din țara noastră

Mihai Stănișoară: Asistăm la un veritabil moment zero pentru toți liberalii din țara noastră

Mihai Stănișoară, vicepreședintele Partidului Național Liberal, consideră că retragerea lui Crin Antonescu din cursa pentru prezidențiale dovedește că scena politică se află într-un proces de resetare ce va avea un impact important în viitorul României.

”Deciziile domnului Crin Antonescu, de a renunța la candidatura pentru alegerile prezidențiale și la conducerea interimară a Partidului Național Liberal, dovedesc că suntem în plin proces de resetare a scenei politice cu implicații majore pentru viitorul României. În fapt, asistăm la un veritabil moment zero pentru toți liberalii din țara noastră”, susține Stănișoară.

”Este absolut necesar să avem o dezbatere eficientă, sinceră și responsabilă cu privire la viitorul liberalismului românesc. Această dezbatere trebuie să ofere o soluție limpede la problema care, să recunoaștem, ne frământă pe noi toți: cum să recâștigăm încrederea”, conchide aceasta.

Ne puteți urmări și pe Google News