Mihalcea: ”Clasa politică disprețuiește legea”. Atac dur împotriva votului favorabil lui Vosganian

Mihalcea: ”Clasa politică disprețuiește legea”. Atac dur împotriva votului favorabil lui Vosganian

Societatea Timișoara ia atitudine față de neîncuviințarea începerii urmăririi penale în cazul senatorului PNL Varujan Vosganian. Reprezentanții organizației au transmis un comunicat de presă în care își manifestă indignarea față de cele întâmplate joi.

”Consecventă principiilor pe care le-a promovat dintotdeauna, Societatea Timișoara își arată indignarea și mâhnirea față de poziția Senatului României, exprimată prin votul negativ pronunțat în cazul cererii DIICOT de încuviințare a începerii urmăririi penale față de senatorul Varujan Vosganian (PNL). O asemenea opțiune majoritară a membrilor Senatului indică o dată în plus disprețul unei părți semnificative a clasei politice față de primatul legii și atestă incapacitatea parlamentarilor care au susținut o astfel de decizie de a înțelege sensul votului din noiembrie 2014, care pleda pentru o restaurare drastică a moravurilor instituționale pe scena publică românească. Susținem și cu această ocazie urgența unei reașezări radicale a modului de a face politică la români, întemeiată pe exersarea onestă a valorilor democrației liberale și pe respectarea contractului social cu electoratul, fără de care spațiul public românesc nu va putea părăsi moștenirea patologică a ”democrației originale” instaurate imediat după 1989 de către puterea politică de atunci”, transmite Florian Mihalcea, președintele Societății Timișoara.

 

Ne puteți urmări și pe Google News