Mile Cărpenişan, cetăţean de onoare al Timişoarei

Mile Cărpenişan, cetăţean de onoare al Timişoarei

Consilierii locali au votat în unanimitate, astăzi, acordarea post-mortem a titlului de cetăţean de onoare al municipiului Timişoara jurnalistului Mile Cărpenişan.

Jurnalistul "a transmis spiritul Timişoarei în lume şi a contribuit astfel la promovarea imaginii oraşului în ţară şi în afara graniţelor. Ultima perioadă din scurta sa viaţa şi-a consacrat-o cauzelor umanitare ", se arată în referatul de acordare a titlului de cetăţean de onoare,  semnat de viceprimarul Sorin Grindeanu, cel care a avut iniţiativa acordării acestui titlu. Diploma va fi acordată familiei la o dată ce va fi stabilită ulterior. Acordarea titlului de cetăţean de onoare al Timişoarei vine după ce preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, post mortem, cu Ordinului Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler. Mile Cărpenişan a murit , la numai 34 de ani, ca urmare a unui stop cardiac. El fusese internat  din cauza unei septicemii suferite ca urmare a infectării unui furuncul. El a lucrat timp de 10 ani ca reporter al televiziunilor Antena 1 şi Antena 3, timp în care a transmis din numeroase zone de conflict, dar şi de la cele mai importante evenimente din  România.