Milionarul Adamescu, patronul cotidianului România liberă, scrie din PUŞCĂRIE. Ce mesaj a transmis MOGULUL MEDIA

Dan Grigore Adamescu
Autor: | | 1 Comentarii | 1118 Vizualizari

Suspectat că ar fi implicat în dosarul de spionaj al șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, patronul cotidianului România liberă, Dan Grigore Adamescu, a trimis un mesaj de la Jilava, în care își exprimă îngrijorarea că fiul său, Alexander, care trăiește la Londra, ar putea fi acuzat de aceleași fape, ca și el. Reamintim că milionarul a fost condamnat, recent, la patru ani și patru luni de închisoare, fiind acuzat că ar fi dat mită 20.000 de euro unor judecători pentru ca aceștia să dispună soluții favorabile în două dosare de insolvență.

Aflat în Penitenciarul Jilava, unde-și ispășește pedeapsa în regim semideschis, patronul cotidianului România liberă ne-a transmis mesajul prin intermediul firmei sale de PR:

”De curând, într-o emisiune televizată, un reprezentant de top al instituțiilor juridice românești declara că în România nu mai există prezumție de nevinovăție, ci „prezumție de vinovăție”. A devenit o practică, din păcate, să se incrimineze, înainte de a se aduce dovezi care să sprijine acuzațiile lansate, învinovățitul – deja afectat  legal și din punct de vedere imagine – facând ulterior eforturi disperate să se apere. Iar când interesul politico-financiar este vădit, persoana acuzată are și mai mult de suferit.

Este și cazul domnului Dan Grigore Adamescu, acuzat că ar fi dat mită 20.000 de euro unor judecători pentru ca aceștia să dispună soluții favorabile în două dosare de insolvență, deși nu au existat probe că domnia sa a fost implicat, decizia luându-se strict pe baza unor declarații date de către un singur martor. Acest „martor” a scos peste o sută de mii euro din fondurile grupului de companii, lucru recunoscut de către procurori dar care au declarat că nu sunt interesați decât de persoana omului de afaceri. Domnul Adamescu a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani şi 4 luni închisoare, în prezent aflându-se în regim semideschis la Penitenciarul Jilava.

După această eroare judiciara a venit rândul fiului, Alexander Adamescu, 38 ani, scriitor, trăind de mai bine de 4 ani la Londra, să fie acuzat de procurorii anticorupție de aceleași fapte. Procurorii au recunoscut ca îi pregătesc lui Alexander o condamnare copy-paste pe baza exact acelorași declarații date în dosarul penal al tatălui lui. Alexander nu are nicio șansă sa fie achitat după spusele avocaților acestuia”.

Misterele Black Cub

Reamintim că redactorul șef al Hotnews, Dan Tapalagă, a dezvăluit, miercuri, că patronul de la "România Liberă", Dan Grigore Adamescu,  ar avea legături cu firma Black Cub.

Alexander Adamescu, reținut la Londra

Fiul mogulului media, Alexander Adamescu, a fost reţinut pe 14 iunie la Londra, chiar în timp ce se pregătea să ia cuvântul în cadrul unei conferinţe pe tema presupuselor abuzuri ale DNA împotriva familiei Adamescu. Un tribunal din Londra a respins arestarea lui Adamescu jr. în vederea extrădării. La conferinţă a participat şi directorul editorial al RL Sabin Orcan, pe care deputatul Sebastian Ghiţă l-a acuzat, în urmă cu câteva zile că organizează „simpozioane Black Cube la Londra”.

Pe numele lui Adamescu jr. era emis un mandat de arestare preventivă în România încă din 2014, în dosarul de corupţie al tatălui său. Suspectat că ar fi intermediat şpăgile lui Adamescu senior, Alexander s-a sustras atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în timpul cercetării judecătoreşti. În acest moment, fiul lui Adamescu - cetăţean german - aşteaptă finalizarea procedurii de extrădare.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...