Militarul mort în Afganistan, înmormântat ca un erou

Militarul mort în Afganistan, înmormântat ca un erou

Petre Tiberius Marcel, militarul român mort în Afganistan, a fost înmormântat ieri, cu onoruri militare, în Cimitirul Eroilor din Târgu-Mureş. La ceremonie au participat 300 de militari şi sute de persoane din Târgu Mureş şi Iernut, localitatea în care s-a născut Petre Tiberius

În timpul ceremonialului de înmormântare, au fost aruncate petale de trandafiri dintr-un avion al Aeroclubului Târgu-Mureş şi au fost trase trei salve de foc, cu armament de infanterie.

În Cimitirul Eroilor şi-au făcut apariţia şeful Statului Major al Forţelor Terestre, gen. maior Dan-Radu Ghica, secretarul de stat din cadrul MapN, Dan Tătaru, dar şi vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban. Un fost camarad american al militarului ucis în Afganistan a citit mesajul comandantului Batalionului 1 Forţe Speciale a SUA, George Thiebes.

Din cauza slujbei religioase mult prea lungi, câţiva militari au leşinat. ”Săracii, dacă nu mor în război, mor aici cu capul de pământ”, a murmurat o femeie din public.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tiberius Marcel Petre, în vârstă de 33 de ani, a murit vineri dimineaţă în Afganistan, într-un schimb de focuri, la 80 de kilometri de Kabul. Petre era un ofiţer policalificat şi făcea parte din Batalionul 1 Forţe pentru Operaţii Speciale ”Vulturii” din Târgu Mureş.