Mineriada din 13- 15 iunie 1990 – o Conspiraţie a Statului împotriva propriilor cetăţeni | ROMÂNIA LUI CRISTOIU

Ion Cristoiu
21 octombrie 2015, 19:54

Ştirea anului, dacă nu chiar a deceniului, a fost cea dată miercuri, 21 octombrie 2015, în regim de Breaking news, pe toate televiziunile de ştiri la ora 10: Ion Iliescu pus sub acuzare în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 pentru Infracţiunea Crime împotriva umanităţii.

Miercuri, 5 august 2015, publicam în Evenimentul zilei un amplu grupaj (document audio, transcrie a documentului, comentariu) intitulat O probă zdrobitoare în Procesul pe care Istoria i-l va intenta lui Ion Iliescu pentru Crimele comise la Mineriada din 13-15 iunie 1990. Despre ce Document era vorba? Despre înregistrarea audio a discursului ţinut de Ion Iliescu minerilor, dar şi altor categorii de muncitori, din Balconul clădirii din Piaţa Victoriei (unde era nu numai sediul Guvernului, dar şi al Preşedinţiei), în zorii zilei de 14 iunie 1990. În forma tipărită, Discursul mai apăruse (prima oară într-o carte a lui Alex Stoenescu, reproducere după un ziar al Sindicatelor din 15 iunie 1990). În forma audio nu fusese redat nicăieri.

Pe deasupra, forma tipărită era cea din textul dat ziarelor FSN-iste de Ion Iliescu pentru a fi publicat şi nu cea rezultată din transcrierea Discursului, pe parcursul căruia vorbitorul s-a abătut de cîteva ori de la textul deja scris. Aşa cum demonstram în amplul comentariu consacrat Documentului, Discursul contrazice teza lui Ion Iliescu, susţinută mai ales după condamnarea Mineriadei de către opinia publică maturizată prin regimul Emil Constantinescu, potrivit căreia minerii au venit spontan la Bucureşti, iar Puterea de la vremea respectivă, întruchipată de el, a fost depăşită de berbecele muncitoresc la toate capitolele, singurul lucru rămas la dispoziţia lui Ion Iliescu fiind cel de a mulţumi minerilor, pe 15 iunie 1990, pentru a-i face să plece din Bucureşti. Dezvăluind că minerii fuseseră aduşi de la Gară direct în Piaţa Victoriei, pentru a asculta Discursul lui Ion Iliescu, momentul dovedeşte prin conţinut că Ion Iliescu îi chemase pe mineri în Bucureşti împreună cu „muncitorii din toată ţara”, sub semnul „solidarităţii muncitoreşti” împotriva a ceea ce Ion Iliescu numea „elemente extremiste”, în realitate populaţie civilă paşnică. Notam în finalul comentariului meu:

"Desigur, Documentul e una dintre probele juridice solide că Ion Iliescu e responsabil de violenţele comise de mineri în 14-15 iunie 1990. Nu cred că Ion Iliescu va fi convocat vreodată la un Proces, fie şi pentru o condamnare simbolică. Pe 16 octombrie 1953, Fidel Castro susţinea, în faţa Completului de judecată de după Asaltul Moncadei – 26 iulie 1953, că Istoria îl va absolvi. Nu știu dacă pe Fidel Castro Istoria l-a absolvit. Știu însă sigur că pe Ion Iliescu Istoria nu-l va absolvi. Îl va condamna. Şi Discursul din 14 iunie 1990 va fi, prin toate notele sale, o probă zdrobitoare în Procesul pe care i-l va intenta Istoria.” Ion Iliescu a fost pus sub acuzare. Semnificaţia momentului nu poate fi înţeleasă fără convocarea datelor exacte despre acest moment: Pe 19 iunie 2007 în Dosarul nr. 74/P/1998 al Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul General, Ion Iliescu e pus sub acuzare de către Procurorul Dan Voinea. Pe 7 decembrie 2007, Procurorul General Codruţa Kovesi, luînd drept pretext o plîngere a lui Ion Iliescu împotriva Rezoluţiei, decide cu de la sine putere scoaterea lui Ion Iliescu de sub urmărirea penală. Dosarul e trimis Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului General. Cum era de aşteptat, în 3 septembrie 2008, SUPC anunţă Decizia de NUP pentru Ion Iliescu. Pe 9 aprilie 2009, tot Codruţa Kovesi decide cu de la sine putere salvarea lui Ion Iliescu şi în Dosarul Revoluţiei. E limpede că Codruţa Kovesi a îndeplinit ordinul de dublă salvare a lui Ion Iliescu. Pe 5 februarie 2015, Procurorul General Tiberiu Niţu decide redeschiderea dosarului închis de predecesoarea Codruţa Kovesi. La începutul lui martie 2015, ICCJ aprobă decizia de deschidere a Dosarului. Potrivit Comunicatului DIICOT, pe 16 octombrie 2015, Parchetul General decide prin Ordonanţa nr. 47/P/2014, schimbarea Încadrării juridice inițiale în Crime împotriva umanităţii. Dacă de data asta ancheta merge mai departe şi în ritm susţinut, dacă urmează un proces cu o sentinţă, pot spune de pe acum că m-am înşelat în 5 august 2015. Dacă ne gîndim că sînt printre cei care au depus probe la dosar (înregistrarea audio a fost depusă de Evz la Parchetul general), aş avea motive să mă bucur că Ion Iliescu ar putea fi condamnat. Nu mă bucur. Mai întîi, pentru că nu-mi stă în fire să am jubilaţii la condamnări şi arestări, chiar şi dacă ar fi vorba de un duşman. Sînt scriitor înainte de toate şi în întreaga mea viaţă de condeier, am fost duşman al celor puternici. Cînd aceştia au căzut, mi s-a părut o netrebnicie să-i mai atac. Nu mă bucur şi pentru că misiunea de fond a comentatorului nu e să-şi transcrie trăirile, pentru a afla cetăţenii ce mai încearcă biata lui fiinţă de lut, ci să extragă din zăcămîntul numit fapt, eveniment, la rece, semnificaţii profunde pentru realităţile existente. Din acest punct de vedere, ţin să notez în legătură cu acţiunea Parchetului General: 1) Societatea românească postdecembristă nu se va însănătoşi moral pînă nu va face dreptate, pe cale juridică, în trei Dosare: a) Al Revizuirii Procesului Ceauşescu, moment care, prin călcarea în picioare a minimelor reguli de civilizaţie, România s-a compromis în Lume ca o ţară de gorile. b) Al Teroriştilor din decembrie, Diversiune pusă la cale şi aranjată de Grupul infracţional organizat care a pus mîna pe Putere în 22 decembrie 1989. c) al Mineriadelor. Ca şi Dosarul Teroriştilor (al Revizuirii Procesului Ceauşescu n-a fost luat în discuţie), Dosarul Mineriadelor are un destin care spune totul despre miş-maşurile pe care le-au făcut succesiv regimurile cu Trecutul pentru a umili Adevărul. De aceea Dosarul trebuie să meargă pînă la capăt. 2) Schimbarea încadrării a dat Dosarului nota unui Spectacol mediatic bombastic pînă la greaţă. Spre deosebire de acuzaţile anterioare la această Acuzaţie vina e greu de dovedit. Dacă Parchetul General lovit şi el de sifilisul publicităţii de tip DNA, rămîne doar la pocnitura mediatică, adevărul juridic nu va fi stabilit niciodată. 3) Vedeta Dosarului e Ion Iliescu. Din cîte se vede, ancheta îi vizează şi pe alţii, Virgil Măgureanu, Atanasie Stănculescu. Abordarea e corectă. Sintagma gazetărească des folosită e Iliescu a chemat minerii. Din punct de vedere istoric şi chiar juridic, e improprie. Aşa cum am zis miercuri televiziunilor care m-au contactat, Mineriada, cuprinzînd 13-14-15 iunie 1990, a fost o Conspiraţie a Statului împotriva Cetăţenilor. Ion Iliescu e cel care şi-a asumat public chemarea minerilor şi a maselor muncitoreşti. În realitate, aducerea minerilor şi coordonarea lor prin Bucureşti sînt opera unui Grup infracţional organizat care a conceput Mineriada şi i-a asigurat buna desfăşurare. De aceea, ancheta şi procesul trebuie să cuprindă nu numai iniţiatorii, dar şi executanţii. Ar fi bine de aflat şi chemat la anchet şi lucrătorii din Poliţie şi Servicii Secrete care au dus pe mineri la adrese precise din Bucureşti. 4) Dosarul n-are importanţă din punctul de vedere al sancțiunilor. El are importanţă din punctul de vederee al Adevărului. El trebuie să meargă pînă la capăt, pînă la sentinţă, astfel încît Societatea românească să se mai însănătoşească moral. Din act punct de vedere, Procesul Mineriadei chiar şi sub forma juridică rămîne un Proces al Istoriei: Cel de aflare a Adevărului!