Ministerul Agriculturii a făcut scut în jurul academicianului penal

Ministerul Agriculturii a făcut scut în jurul academicianului penal

Academia de Științe Agricole și Silvice este, în parte, finanțată de Ministerul Agriculturii, iar directorul acesteia, Gheorghe Sin , are statut de demnitar.

 În aceste condiții, am întrebat ministerul de ce-l păstrează pe Sin în funcție după ce a fost condamnat definitiv pentru fapte de corupție. Răspunsul ministerului a venit la o săptămână după cel al Academiei și este identic cu cel de-al doilea.

Astfel, Ministerul Agriculturii își însușește punctele de vedere ale instituției conduse de Gheorghe Sin, condamnat la 4 ani închisoare cu suspendare în procesul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

Ce susține ministerul

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit explicațiilor ministeriale, judecătorii au ținut cont de faptul că Sin se află la al doilea mandat de președinte al Academiei și de asta a primit o pedeapsă mai blândă.

Asta înseamnă că Sin are „dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii”.

De asemenea, în regulamentul de organizare al Academiei „nu există nicio prevedere care să contravină ocupării funcției de Președinte”, chiar dacă președintele este condamnat definitiv pentru fapte de corupție. „În consecință, soluția pronunțată nu are nicio înrâurire asupra funcției ocupate de dl Gheorghe Sin în calitate de Președinte ales al ASAS”, se arată în răspunsul semnat de prof. dr. Ioan Jelev, șef serviciu la Academia Agricolă. „Evenimentul zilei” a arătat că Gheorghe Sin nu a demisionat din funcția de președinte al Academiei Agricole, deși este condamnat definitiv. În același caz, Dan Voiculescu a primit 10 ani de închisoare și a fost obligat să plătească un prejudiciu de 60 milioane de euro. În acest caz, Gheorghe Sin are sechestru pe apartament.