Ministerul Sănătății lasă pe drumuri sute de medici tineri!

Ministerul Sănătății lasă pe drumuri sute de medici tineri!

Peste 700 de doctori care au terminat recent rezidenţiatul nu se pot angaja, din cauză că Ministerul întârzie eliberarea unor documente necesare obţinerii certifi catelor de liberă practică. Fără această patalama, niciun cabinet sau spital afl at în contract cu asigurările nu le poate oferi de muncă.

Deşi principalul obiectiv invocat de miniştrii care s-au perindat la Sănătate a fost păstrarea medicilor în ţară, acţiunile lor dovedesc contrariul. Peste 700 de medici care au finalizat programul de rezidenţiat anul acesta riscă să rămână pe drumuri din cauza birocraţiei. Deşi au susţinut examenul de specialitate în martie, Ministerul Sănătăţii întârzie să le semneze ordinele necesare obţinerii certificatelor de liberă practică. Fără aceste documente, medicii nu pot profesa în niciun cabinet sau unitate spitalicească aflată în contract cu Casa de asigurări. Ieri a fost ultima zi de contractare pentru furnizorii din Bucureşti, ceea ce înseamnă că au ratat angajarea pe un an. Singura soluţie rămâne să se mute în alte oraşe unde se prelungeşte perioada de contractare sau să plece în străinătate. „Mi-au zis să revin cu un telefon” Andreea, 31 de ani, a făcut şase ani de facultate şi încă cinci ani de rezidenţiat, pe medicină internă, la un spital de stat din Bucureşti. În martie, a promovat şi examenul de specialitate şi îşi găsise post la o policlinică privată. Singura problemă e că cei de acolo nu o pot încadra, întrucât nu are drept de practică. „Am fost la Minister în audienţe, inclusiv la secretarul de stat, unde am primit aceleaşi răspunsuri. Încercăm săptămâna viitoare, mai reveniţi cu un telefon... Astăzi (ierin. r.) a fost ultima zi de contractare, ceea ce înseamnă că am ratat angajarea pe un an în Bucureşti, cel puţin în unităţile în contract cu Casa. Or, oamenii nu scot bani dacă nu eşti cunoscut”, povesteşte Andreea, care ia în calcul din ce în ce mai serios ofertele din străinătate. „Am colegi care au plecat încă din rezidenţiat şi sunt încântaţi. Sunt posibilităţi mari, mai ales în Franţa”. Legea, mai complicată ca oricând Până anul trecut, medicii primeau certificate de liberă practică de la Colegiul Medicilor încă din timpul rezidenţiatului. Odată cu schimbarea legii, primesc atestarea numai pe baza ordinului de confirmare a specialităţii semnat de însuşi ministrul Sănătăţii. „Dat fiind faptul că marți, 10 iunie 2014, s-au încheiat contractările cabinetelor şi spitalelor cu casele de asigurări, niciun furnizor nu poate angaja tineri specialişti. Ministerul, care era obligat să elibereze de două luni aceste acte, blochează potențiala angajare a peste 700 de medici!”, susţine Dan Pereţianu, preşedintele Camerei Medicilor din Bucureşti. Acesta cataloghează reacţia autorităţilor drept nepăsare sau o încercare de boicot a angajărilor din Bucureşti, unde „există deja mulţi medici”. Deși au fost solicitați de EVZ, reprezentanții Ministerului Sănătăţii, prin biroul de presă, au refuzat să dea detalii despre situaţia rezidenţilor care au susţinut examenul în sesiunea din martie, precizând, vag, doar că aceştia „pot intra în posesia certificatului, numai după ce prezintă adeverinţă eliberată de unitatea angajatoare din care rezultă finalizarea pregătirii”. „Vreau să angajez un doctor şi nu pot” Inclusiv angajatorii sunt afectaţi de acest blocaj birocratic. Medicul ORL-ist Elena Lăţcan (foto), care deţine o policlinică în Capitală, avea în plan să angajeze o tânără doctoriţă, şi a tot sperat până în ultima zi de contractare că problema se va rezolva. „Am întrebat la Casa de asigurări dacă o pot angaja doar pe baza unei adeverinţe, care să ateste că a promovat examenul de specialitate, şi mi s-a spus că nu. Am tot sperat să se rezolve situaţia la Minister, dar au trecut două luni jumătate şi nu s-a întâmplat nimic. Sunt oameni tineri, cu familii, unii cu copii, cu rate, într-o situaţie disperată. Singura soluţie ar fi să se angajeze la negru, în meseria lor, ca reprezentant medical, sau să plece în străinătate, chiar şi pe post de asistenţi”, spune medicul Elena Lăţcan.