Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, salută promulgarea pensiilor militare

Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, salută promulgarea pensiilor militare

Viceprim-ministrul Gabriel Oprea a salutat, luni, promulgarea legii pensiilor militare de către preşedintele Klaus Iohannis, apreciind că decizia reprezintă un pas înainte spre normalitatea modului în care statul român trebuie să-şi trateze militarii şi funcţionarii cu statut special din domeniul securităţii naţionale.

"Este un demers reparatoriu pe care l-am iniţiat la începutul acestui an şi care s-a bucurat de aprecierea şi susţinerea tuturor instituţiilor din domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, precum şi a asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere. Finalizarea acestei importante legi este o dovadă în plus că Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia României au aceeaşi viziune responsabilă faţă de cei care îşi slujesc ţara sub jurământ, asigurând securitate românilor şi României", a afirmat Gabriel Oprea, conform unui comunicat al MAI transmis AGERPRES.

Vicepremierul arată că, la fel ca în cazul Acordului politic naţional privind creşterea finanţării pentru Apărare, clasa politică românească a demonstrat solidaritate şi respect pentru militarii români, cu atât mai mult în actualul context geopolitic, când instituţiile de forţă ale statului trebuie să facă faţă noilor provocări pentru menţinerea securităţii regionale.

"Ca militar, ca parlamentar al României, viceprim-ministru pentru securitate naţională, ministru al Afacerilor Interne şi fost ministru al Apărării Naţionale, voi susţine de fiecare dată orice iniţiativă care va întări domeniul securităţii naţionale şi instituţiile statului de drept. Am făcut asta recent în Parlamentul României şi o voi face de fiecare dată când va fi nevoie", a subliniat vicepremierul Gabriel Oprea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Legea pensiilor militare de stat, promulgată joia trecută de preşedintele Iohannis, urmează a fi publicată în Monitorul Oficial al României.