Ministrul Dezvoltării turc a SFĂTUIT România să fie mai ATENTĂ la şcolile lui Gulen din ţară

Ministrul Dezvoltării turc a SFĂTUIT România să fie mai ATENTĂ la şcolile lui Gulen din ţară

Lutfi Elvan, Ministrul turc al Dezvăltării, prezent la Bucureşti, a declarat într-o conferinţă de presă că şcolile din mişcarea Gulen din România ar putea fi la baza unei lovituri de stat cum a fost cea din Turcia.

Potrivit Hotnews, acesta a mai precizat că autorităţile române ar trebui să acţioneze cum cred ele de cuviinţă. 

"Vă privim ca pe nişte prieteni şi vă spun cu toată sinceritatea să aveţi mare grijă cu şcolile organizaţiei teroriste FETO, este posibil să se întâmple peste ceva vreme şi aici ce s-a întâmplat în Turcia", a spus ministrul turc.

Acesta a mai subliniat faptul că organizaţia lui Gulen racolează copii de la vârste foarte fragede ţi investesc foarte mult, pentru ca, mai apoi, să-i plaseze în instituţii publice. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministrul turc se află într-o vizită de două zile în România, unde va dezbate alături de oficialii României teme precum dezvoltarea relaţiilor economice dintre România şi Turcia.