Ministrul Educației la Cameră: În timp foarte scurt, manualele digitale vor fi în școli

Ministrul Educației la Cameră: În timp foarte scurt, manualele digitale vor fi în școli

Remus Pricopie a artătat că procedura de împrospătare a manualelor a început în februarie, iar licitația a început în 8 februarie 2014.

 ”Subiectul manualelor este unul extrem de complicat şi din păcate de multe ori aici mai mult găsim interese comerciale decât interesele elevilor. În ultimii zece ani, Ministerul Educaţiei nu a aprobat nicio procedură de împrospătare a manualelor, de aceea noi avem în sistem manuale aprobate chiar şi în urmă cu 14-15 ani”, le-a spus Pricopie deputaţilor.

Pricopie a adăugat că au existat o serie de etape procedurale care au împiedicat semnarea contractelor înainte de 15 septembrie.

” Într-un timp foarte scurt, manualele digitale care înseamnă de fapt manualul vechi plus componenta digitală a fiecărui manual, deci, într-un timp foarte scurt, manualele digitale vor fi în şcoli. Până atunci, manualele vechi funcţionează în unităţile de învăţământ”, a explicat ministrul.

Ne puteți urmări și pe Google News