PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Economie

Ministrul Energiei: “Vom sesiza instituţiile abilitate, dacă e ceva necurat la Electrica”

Autor: | | 0 Comentarii | 193 Vizualizari
Ministrul Ennergiei, Victor Grigorescu
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a declarat ieri că nu va tolera niciun fel de lipsă de integritate, iar în cazul în care la vreo sucursală Electrica există cel mai mic element că “este ceva necurat”, va transmite instituțiilor abilitate să ia măsuri imediate.

“Am discutat măsuri imediate cu domnul secretar de stat Cristian Bușu, care este și membru în Consiliul de administrație al Electrica, și vom avea cât de curând, asta înseamnă zile, o evaluare preliminară. În momentul în care există cel mai mic element care să ne conducă la ideea că acolo este ceva necurat, vom transmite instituțiilor abilitate să ia măsuri imediate”, a precizat Grigorescu, întrebat în legătură cu situația achizițiilor de certificate verzi de la Electrica Furnizare, transmite Agerpres.

Hotnews a relatat că Electrica Furnizare a efectuat în lunile aprilie — mai 2016 mai multe tranzacții, cumpărând 1,6 milioane de certificate verzi de aproape 60 de milioane de euro, de la firme aparținând grupului portughez EDP Renewables. 

"Aceste tranzacții au atras atenția prin volumul neobișnuit de mare și perioada lungă de livrare, până în 2019, în condițiile în care piața se confruntă cu un excedent uriaș de certificate verzi și în condițiile în care se anunță reducerea cotei obligatorii a acestora", susținea sursa citată.

 


Tag-uri: Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, Cristian Bușu, Electrica Furnizare, certificate verzi, EDP Renewables
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ministrul Energiei: “Vom sesiza instituţiile abilitate, dacă e ceva necurat la Electrica”.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi