Ministrul german de Externe: nu suntem departe de o confruntare militară în Ucraina

Ministrul german de Externe: nu suntem departe de o confruntare militară în Ucraina

Șeful diplomației germane, Frank-Walter Steinmeier, a avertizat, într-un interviu acordat cotidianului francez Le Monde, că riscul unei confruntări militare în Ucraina este tot mai aproape, judecând după incidentele violente din ultimele zile.

„Imaginile care ne parvin sunt îngrozitoare și, mai ales după tragedia de la odesa, nu suntem prea departe de o confruntare militară în Ucraina” a declarat ministrul în interviul acordat și cotidienelor El Pais, La Repubblica și Gazeta Wyborcza.

„Un ministru de Externe nu ocupă o astfel de funcție pentru a descrie o astfel de situație, ci pentru a o modifica. Din acest motiv îmi concentrez toată atenția asupra posibilităților la îndemnână pentru a evita escaladarea situației într-un război civil” a adăugat acesta.

Ne puteți urmări și pe Google News