Ministrul Justiţiei consideră că MAGISTRAŢII au dreptul la PENSII SPECIALE: "Magistraţii au dreptul la o pensie specială și eu cred că, în actualul context românesc, aceasta nici nu trebuie să fie pusă în discuție"

Raluca Prună
Autor: | | 6 Comentarii | 678 Vizualizari

Magistraţii au dreptul la pensie specială, iar această hotărâre nu ar trebui pusă în discuţie, date fiind aşteptările societăţii de la sistemul judiciar, a declarant Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, transmite Agerpres.

Raluca Prună afirmă că, în actualul context românesc, această pensie specială nici nu trebuie să fie pusă în discuție pentru că societatea așteaptă foarte mult de la sistemul judiciar.

"Cred că, în ceea ce îi privește pe magistrați, trebuie să fim un pic mai nuanțați. Ei au dreptul la o pensie specială și eu cred că, în actualul context românesc, această pensie specială nici nu trebuie să fie pusă în discuție pentru că societatea așteaptă foarte mult de la sistemul judiciar și pentru importanța autorității judecătorești în orice stat de drept, nu numai în România", a spus Raluca Prună, la sesiunea de întrebări și răspunsuri "De vorbă cu ministrul tău", organizată de Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic, citează Agerpres

Ministrul a afirmat că există un mit legat de salariile magistraţilor, ea subliniind faptul că există funcţionari publici care câştigă mult mai mult decât subordonaţii săi. 

"Este și acesta un mit urban că magistrații sunt foarte bine plătiți în România. Nu sunt foarte bine plătiți în România magistrații. (...) Am văzut situații în care funcționari publici au un venit, deci salariu plus numeroase sporuri, care depășește cu mult salariul unui magistrat", a adăugat Raluca Prună. "Dacă noi, ca societate, suntem serioși atunci când încrederea în justiție este la peste 50%, trebuie să acceptăm că este o chestiune de demnitate să plătim bine pe cei care înfăptuiesc justiția și (...) nu cred că este cazul să punem în discuție pensiile speciale ale magistraților. Cred că ele sunt meritate", a conchis ministrul.




Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi