Ministrul Justiţiei, despre dosarul Revoluţiei: "Aşteptăm să se pronunţe ÎCCJ şi apoi vom vedea"

Ministrul Justiţiei, despre dosarul Revoluţiei: "Aşteptăm să se pronunţe ÎCCJ şi apoi vom vedea"

Raluca Prună a declarat că dosarul Revoluţiei se află la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) şi a precizat că, în calitatea sa de ministru al Justiţiei, nu se poate pronunţa pe conţinut, ci doar procedural, de aceea a solicitat Parchetului General o cronologie cu perioadele de lucrare şi nelucrare în acest caz.

"Eu, ca ministru, nu pot să am opinii cu privire ceea ce fac procurorii şi mai cu seamă la măsuri ale procurorilor. Dar ştiţi că ne aflăm în faţa unui dosar care se află pe masa, ca să spun aşa, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Aşa încât eu spun să avem răbdare, să aşteptăm să se pronunţe Curtea şi apoi vom vedea ce anume este de făcut. Eu personal am cerut Parchetului General încă de acum o lună să-mi dea o listă cronologică cu ce perioade de lucrare şi de nelucrare a dosarului au fost, astfel încât în calitatea mea de ministru să pot să-mi fac o părere cu privire la procedură şi nu la altceva, pentru că, pe conţinut, ministrul Justiţiei, oricare ar fi acesta, nu are a se pronunţa cu privire la dosarele procurorului. (...) Imediat ce voi primi acest răspuns, voi face o analiză", a declarat ministrul, la finalul unei întâlniri cu senatorii PSD, informează Agerpres.

Raluca Prună a precizat că nu doreşte să avanseze termene. "Eu am mai avansat termene şi nu a fost foarte inspirat din partea mea. Când voi termina analiza, e vorba de nişte dosare care trenează de 20 de ani, aşa încât şi analiza va fi una care va lua timp. 20 de ani nu, în niciun caz, dar nu voi anunţa public mâine rezultatul analizei pe care o fac", a precizat Raluca Prună.

Ne puteți urmări și pe Google News