Ministrul Muncii, Rovana Plumb: „Victor Ponta nu pleacă din echipa de conducere a PSD”

Ministrul Muncii, Rovana Plumb: „Victor Ponta nu pleacă din echipa de conducere a PSD”

Dan Andronic: Cât de profundă este criza în PSD?

Rovana Plumb: Sigur că PSD trece printr-o perioadă grea, este firesc și normal să existe preocupare, să existe îngrijorare. Dar, pot să vă asigur că am trecut de multe ori prin aceste momente grele și, de fiecare dată, răspunsul nostru a fost cel de unitate și de solidaritate. PSD este format din oameni, din mulți oameni care au calități incontestabile, de lideri politici, lideri naționali, lideri la nivel de teritoriu, dar, în special, activiștii noștri. Cei care se ocupă și vin primii în întâmpinarea problemelor oamenilor - și mă refer aici la primarii noștri, la consilierii noștri locali, la consilierii județeni, președinți de consilii județene și, bineînțeles la echipa guvernamentală. Vreau să vă spun că sunt foarte mândră că fac parte din guvernul condus de Victor Ponta și că am onoarea să fiu alături de el, din 2012, și să facem lucruri bune pentru oameni.

- Sună foarte bine cemi spuneți, dar, pe de altă parte, aveți peste 1.000 de primari cu dosare penale, din 15 membri în conducere, vreo nouă au probleme, fiind condamnați, inculpați sau în diverse alte faze la DNA, ceea ce duce la o situație extrem de gravă în PSD. Eu nu cred că a mai existat o asemenea perioadă în istoria PSD-ului cu asemenea încărcătură penală.

- Este adevărat că trecem printr-un moment și printr- o etapă, aș putea spune, în care încărcătura la nivelul membrilor noștri de partid este foarte mare, privind situațiile la care dumneavoastră vă referiți. Dar, este tot atât de adevărat că avem această capacitate de a merge în continuare și sunt convinsă de acest lucru. Sigur că sunt momente grele.

Ne puteți urmări și pe Google News

- Mai aveți lideri? Mai sunt oameni care nu au probleme?

- Avem lideri, și spun cu toată convingerea acest lucru. Mă uit la colegii mei, să spunem din Comitetul Executiv Național, oricare dintre ei poate deveni lider național. Sunt 92 de membri ai Consiliului Național, colege și colegi, care pot fi lideri la nivel național, și care sunt lideri

 - Ce le veți spune mâine (miercuri – n.red. – când a avut loc CExN)?

- Le voi spune că vin în fața lor cu propunerea ca PSD săși continue proiectul de guvernare, le propun să lucrăm în echipă, care să fie formată din toți cei care, astăzi, reprezintă pe cei 700.000 de membri de partid, alături de care sunt milioanele de cetățeni. Le spun că trebuie să mergem înainte cu fermitate, că agenda și direcția noastră, a PSD, ca lider al Coaliției la guvernare, este neschimbată, că avem un proiect concret pentru România, că avem obiective pe care ni le-am asumat și pentru care am primit votul de încredere al românilor în 2012 și că avem nevoie în continuare să urmăm această direcție și să răspundem cetățenilor.

- Dar faptul că sunteți femeie nu face ca acest mesaj să pară ușor mai moale, mai ... Știu că, pe de altă parte, la PSD există o tradiție în promovarea femeilor. V-au luat-o liberalii înainte, de data aceasta, și au un președinte femeie.

- PSD întotdeauna a fost deschis acestui curent și acestui principiu al egalității de șanse. Și a fost întotdeauna deschis promovării femeilor în actul decizional. Forța partidului nostru și forța unui lider sunt date de echipa cu care lucrează.

- Deci veți face echipă cu Liviu Dragnea?

- Voi face echipă cu toți cei care consideră că PSD...

- Liviu Dragnea credeți că va face echipă cu dumneavoastră?

- Nu știu, dar lucrez cu Liviu Dragnea din 2004, de când a venit în PSD. Eu sunt din 1994, am 21 de ani de când sunt atașată valorilor social- democrate și voi rămâne în continuare la fel de atașată principiilor care m-au ghidat în activitatea mea politică.

- Miercuri vă veți întâlni și veți valida sau nu această situație... Comitetul Executiv poate lua mai multe decizii... (n.red. - ședința CExN a avut loc)

- M-am bucurat de sprijinul colegilor mei din Biroul Permanent...

- Și v-au confirmat interimatul...

- În cadrul Comitetului Executiv se va confirma interimatul.

- Sau nu.

- Sau nu.

- Există și această posibilitate?

- Există și această posibilitate, dacă, bineînțeles, vor mai exista și alte candidaturi. Toate vor fi supuse validării.

- Vă așteptați și la o altă candidatură, în afară de cea a lui Liviu Dragnea?

- Oricare dintre colegii mei din Comitetul Executiv Național poate să candideze pentru a prelua și a asigura interimatul până la congres. Aș vrea să fac o precizare: aici este vorba de asigurarea interimatului, până la următorul congres.

- Este ordinar sau extraordinar?

- Cel ordinar are loc în 2017. Congresul extraordinar, conform statutului în vigoare al partidului, poate fi convocat de Comitetul Executiv, de Consiliul Național, de grupurile parlamentare sau de către 16 organizații județene.

- Într-una din aceste situații...

- Ori, ori, ori, ori...sunt patru situații.

- Nu toate la un loc.

- Nu.

Povestea demisiei lui Ponta

Dan Andronic: Când v-a spus Victor Ponta că demisionează? De fapt, a demisionat sau nu? Suntem într-o nebuloasă. Există o demisie scrisă?

Rovana Plumb: Nu există o demisie scrisă.

- Deci nu a demisionat?

- Este clar că Victor Ponta a spus că se retrage din această funcție. Ca să nu mai fie nici un fel de comentarii, s-a făcut această precizare în cadrul Biroului Politic Permanent. Însă Victor Ponta rămâne liderul incontestabil al politicii românești și este primul-ministru al Guvernului României.

- De acord, asta cu primulministru mi-e clar, dar tot nu înțeleg cum se poate retrage formal. Deci, dumneavoastră vă întâlniți la Comitetul Executiv fără să aveți vreun act scris din partea actualului președinte?

- Ba da, de dinainte de a pleca pentru a-și face operația în Turcia, Victor Ponta, în calitate de președinte al PSD, a delegat, conform statutului partidului, atribuțiile de președinte președintelui Consiliului Național...

- Adică dumneavoastră...

- Mie... care, în conformitate cu statutul partidului, conduce partidul între cele două guverne...

- Când v-a spus Victor Ponta că demisionează?

- Am avut o discuție cu Victor Ponta înainte de a transmite scrisoarea către colegii noștri de partid. În acea dimineață de duminică am aflat despre decizia pe care a luat-o. Este un act responsabil de care a dat dovadă.

- De ce îl considerați un act responsabil?

- Pentru că Victor Ponta este întotdeauna consecvent principiilor după care se ghidează. Am spus foarte clar, și s-a adoptat la Consiliul Național o rezoluție, o rezoluție prin care au fost stabilite anumite filtre, să spunem...

- Văd că nu prea se mai ține cont de ele...

- Până acum s-a ținut cont de acest lucru, dar Victor Ponta cred că știe cel mai bine ce are de făcut. Victor Ponta nu pleacă din echipa de conducere a PSD, el, în calitatea pe care o are, de prim-ministru al României, este vicepreședinte al partidului și participă la toate reuniunile politice pe care le avem, indiferent de nivel, Comitet Executiv, Birou Permanent, Consiliu Național și, bineînțeles, participă în cadrul reuniunilor coaliției la guvernare, alături de partenerii noștri politici, UNPR și ALDE.

Ion Iliescu, foarte supărat pe premier

Dan Andronic: Sunt curios: ce v-a spus domnul președinte Iliescu când a venit la ședința PSD? Pentru că este un om care a trecut prin multe guvernări.

Rovana Plumb: Domnul pre ședinte Iliescu, în vervă ca de obicei.

- Domnului Iliescu îi plac situațiile de genul ăsta în care alții sunt fugăriți.

- I-a spus domnului premier Victor Ponta că este foarte supărat pe el, pentru că nu a anunțat și nu s-a consultat cu el înainte de a lua această decizie.

- Deci nu s-a sfătuit cu domnul Ion Iliescu?

- Asta rezultă: că nu s-a consultat cu domnul președinte Iliescu. Domnul președinte Iliescu a fost supărat și a spus că e o mare responsabilitate pe care o are și că tot guvernul și partidul depind de poziția, decizia pe care o ia Victor Ponta în calitatea lui de prim-ministru. Și că în fața acestei situații, gesturile sau deciziile trebuie să fie luate în urma consultării cu colegii.

- Cu alte cuvinte Ion Iliescu ar fi fost de acord ca Victor Ponta să rămână președinte al PSD?

- Toți colegii din BPN, dar absolut toți, au cerut lui Ponta să revină asupra deciziei de a pleca din fruntea partidului.

- Și de ce nu a revenit asupra deciziei?

- Pentru că este consecvent în ceea ce privește deciziile pe care le ia.

- Sunt situații în care consecvența nu te ajută, ne aflam în fața unei situații.

- Dar consecvența e o calitate.

- Depinde.

- Și cred că oamenii politici trebuie să fie consecvenți și să își mențină principiile pe care le urmează.

- O altă curiozitate de jurnalist: dar Gabi Oprea ce a spus? Că a participat la două ședințe destul de tensionate ale PSD, pe vremea când era premier interimar și dumneavoastră președinte interimar la partid.

- Domnul Gabriel Oprea, ca președinte al UNPR, a participat la Birourile permanente chiar și când Victor Ponta se afla la Istanbul. Participă și în continuare. A reiterat foarte clar mesajul că avem o coaliție la guvernare stabilă, a luat act de faptul că Biroul Politic Permanent m-a mandatat pentru a asigura interimatul pe perioada până la Comitetul Executiv și că îl sprijină pe Victor Ponta ca prim-ministru al României.

- Credeți că trebuie organizat un Congres extraordinar sau trebuie lăsat după alegerile de după 2016? Și vă rog să-mi și argumentați de ce sunteți pentru o variantă sau alta.

- Domnule Andronic, nu voi fi decât pentru varianta care va fi discutată de colegii mei, nu s-a discutat încă despre acest lucru.

- Dar trebuie să aveți o opțiune.

- Nu pot să-mi formez încă o opțiune.

- Oricum difuzarea emisiunii este după Comitetul Executiv, deci nu riscați nimic.

- Nu are legătură, vă spun ce am declarat și sunt consecventă cu declarația pe care am făcut-o, începând de duminică, atunci când toți colegii mei au primit scrisoarea din partea președintelui Ponta, aceea de a se retrage din funcție. Am spus că în momentul de față noi avem două obiective majore: menținerea guvernării, pentru a continua măsurile bune pentru cetățeni, și câștigarea alegerilor de anul viitor. În partid trebuie să fie liniște și unitate pentru a putea, în perioada imediat următoare, să desemnăm candidații, să ni-i alegem și să începem pregătirea pentru alegeri.

PES nu i-a cerut nicio clipă să plece din fruntea Guvernului

Dan Andronic: S-a spus că au existat și presiuni din partea PES, organizația socialiștilor europeni, ca Victor Ponta să plece din fruntea partidului. Este adevărat?

Rovana Plumb: Nu este adevărat. Eu sunt membru în conducerea PES, am avut această onoare de a fi sprijinită de PSD și de a fi aleasă la congresul care a avut loc acum două luni, la Budapesta. Nu este adevărat. Nu s-a cerut nicio clipă de către colegii noștri din PES o demisie a lui Victor Ponta.

- Dar cum privesc ei, la ora actuală, situația? Bănuiesc că stați de vorbă cu ei.

- Bineînțeles că vorbesc cu ei... Cum privesc situația? Pentru ei, linia principală de mesaj a fost aceea că în niciun stat democratic nu poate un guvern să plece decât tot printr-o procedură democratică.

- Vă referiți la faptul că Victor Ponta, fiind inculpat într-un dosar...

- Într-un dosar care nu are nicio legătură cu fapte de corupție...

- Într-un dosar instrumentat de DNA, care automat înseamnă luptă anticorupție.

- Da...

- Nu poate sau poate n-ar trebui suspendat de președintele Klaus Iohannis....

- Nici nu poate conform procedurilor, dar…

- Asta îmi spuneți, nu? Ar fi o procedură nedemocratică.

- Ar fi o procedură nedemocratică să se dea jos un guvern, altfel decât prin procedură democratică, în Parlament.

- V-au transmis în mod explicit acest lucru?

- Am discutat cu ei în mod explicit, da, dar bineînțeles toate aceste discuții s-au purtat și se poartă în permanență, pentru că PES privește cu mult optimism și câteodată ia și exemplu de la modul în care Guvernul Ponta își face datoria în România.

- I-ați transmis lui Valeriu Zgonea care a susținut că PSD ar fi într- o criză, că nu trebuie create crize artificiale la nivelul formațiunii politice din care faceți parte, mai mult decât este cazul. Am văzut și un mesaj din care se puteau înțelege multe, postat pe Facebook de președintele Camerei. A devenit lupta anticorupție o miză în lupta pentru șefia PSD? Care e de partea DNA, care e împotriva DNA, atrăgându-și sau nu simpatia colegilor?

- Eu cred că trebuie să separăm planurile.

- Dar știți că, în primul rând, politicienii ar trebui să le separe.

- Nu are nicio legătură lupta anticorupție pe care o susținem și cred că, prin măsurile de combatere a evaziunii fiscale, care este o componentă a unui flagel negativ, am demonstrat că suntem împotriva acestei evaziuni fiscale, suntem împotriva actelor de corupție, susținem statul de drept și nu trebuie să amestecăm planul politic, politicul trebuie să-și facă tot ceea ce...

- Am înțeles, sună foarte bine.

- Toate aceste lucruri cred că vor fi lămurite în viitorul foarte apropiat. Din punctul nostru de vedere, ca și politicieni, întotdeauna am spus că sprijinim justiția, luptăm împotriva corupției și ce trebuie să facem noi e ce știm cel mai bine: să facem inițiative legislative care să ajute cetățenii.

Bătălia pentru alegerile locale

Dan Andronic: În mai vor fi alegeri locale, nu?

Rovana Plumb: În mai, iunie vor fi alegerile locale...

- Ceea ce înseamnă că în mai, aprilie, început de mai, sfârșit de aprilie vorbim de campania electorală deja.

- De la începutul anului 2016, după cum bine știți, începem partea de pre-campanie.

- Să nu mai vorbim de partea de selecție a candidaților...

- Anul acesta este nevoie să facem tot ceea ce ține de noi, din punct de vedere politic, pentru a putea desemna candidații noștri, pentru a-i pregăti. În sensul acesta am spus că nu trebuie să fie o grabă în ceea ce privește congresul, dar - așa cum am spus mai devreme - în ceea ce privește decizia, ea trebuie să fie luată și asumată de una dintre cele patru foruri și în consultare cu colegii, când pentru Partidul Social Democrat trebuie organizat un congres.

Rovana Plumb: La ECOFIN nu a existat niciun fel de oponență la Codul Fiscal

Dan Andronic: Spuneți că trebuie păstrată guvernarea, dar pe de altă parte PSD pare, cel puțin, hai să zic, în ultimele două săptămâni, într-o defensivă permanentă. De la plecarea lui Victor Ponta în Turcia, lucrurile au început să capete acel fenomen al bulgărelui de zăpadă. Nu credeți că și ieșirea de la guvernare este o variantă poate mai bună decât rămânerea, păstrarea postului de prim-ministru? Poate că un alt guvern ar ajuta din punct de vedere politic mult mai mult PSD.

FOTO: Rovana Plumb

Rovana Plumb: PSD nu este în defensivă și toți colegii și colegele din PSD susțin foarte clar proiectul guvernării. PSD este partidul care știe cel mai bine să guverneze, pentru că este un partid alături de oameni. Cred că am demonstrat asta în ultimii trei ani și jumătate, pentru că rezultatele economice și stabilitatea socială la care am ajuns dovedesc din plin că sunt bune măsurile luate de guvern, un guvern stabil în baza coaliției în care PSD este pivotul.

- Aveți cel mai mare număr de voturi. E normal...

- Drept pentru care nu există nicio voce din PSD care să dorească altceva decât continuarea guvernării cu Victor Ponta prim-ministru. (...) Nu cred că este o soluție și nu sunt deloc de acord de a părăsi guvernarea pentru că până la urmă scopul și obiectivul politic al oricărui partid este acela de a ajunge la guvernare și, în ceea ce ne privește, de a face bine pentru oameni. Deci nu văd sub nicio formă o soluție ieșirea de la guvernare.

- Acum, orice partid care guvernează are drept scop buna guvernare.

- Da. Învățasem din teorii....

- Nu cred că vine cineva la guvernare pe ideea că vrem să le facem rău oamenilor. Cel puțin toți pleacă cu intenții bune.

- Da, dar s-a întâmplat să vină cu o idee și să ajungă să ia alte măsuri care au făcut rău oamenilor. Și mă refer la PDL.

- Se-ntâmplă... La ora actuală aveți această dispută cu noul PNL, format din liberali și democrat-liberali, pe tema Codului Fiscal. Acolo într-adevăr sunt câteva măsuri bune pe care am văzut că le apreciază Consiliul Investitorilor Străini și nu numai... Dar, pe de altă parte, argumentele celorlalți sunt: dom’le măsurile sunt bune, dar creați o gaură mult prea mare la buget, o gaură pe care nu știți de unde să o acoperiți, care se va rostogoli și, în doi, trei ani, vom ajunge în situația Greciei. Pentru că aici, dacă vreți, se duce disputa. (...) Argumentul celor care sunt împotriva promulgării Codului Fiscal vine tocmai din acest deficit excesiv pe care îl văd: dom’le, Ponta nu face altceva decât ia niște măsuri, pe de o parte, scade niște taxe și impozite, pe de altă parte, mărește salarii, pensii și creează o gaură pe care altcineva va trebui să o gestioneze în 2016-2017.

- Păi dacă nu acum, în momentul în care România se află în creștere economică, pe excedent bugetar - și numai noi și Germania suntem în momentul de față din Uniunea Europeană pe excedent bugetar...

- Și ce? Germania reduce TVA?

- Păi și dacă nu acum, când avem posibilitatea să transferăm bunăstarea sau beneficiile creșterii economice în buzunarul românilor, când să facem?

- Aici e vorba de o politică prudențială.

- Întotdeauna am fost prudenți.

- Faptul că ai recoltă bună într-un an, nu înseamnă că o să ai tot anul.

- Tot avem recolte bune de trei ani și jumătate. Eu cred că trebuie să schimbăm puțin abordarea și filozofia. (...) Haideți să avem încredere în instrumentele economiei de piață. Codul Fiscal este doar un instrument.

- Pe de altă parte vorbim de o măsură majoră.

- Sunt niște măsuri foarte bune. Reducerea fiscalității va ajuta la dezvoltare necondiționată, ori dezvoltarea înseamnă mai mulți bani, ceea ce ne dă în continuare predictibilitate și luarea măsurilor de a dirija această bunăstare. Vreau să ieșim din abordarea contabilă: măsura x costă 3 lei, măsura y costă 7 lei. Trebuie să trecem de la această abordare la o viziune macro, care să dea încredere mecanismelor de piață.

- Cu asta sunt de acord și sună extrem de liberal ceea ce spuneți. Deci problema nu e dacă Codul Fiscal e bun...

- Da, dar noi ne gândim imediat la impactul social, ori impactul social (...) se va resimți în curând. Gândițivă că reducerea TVA la alimente (...) înseamnă economii de aproape 25% în bugetul unei familii. (...) Tot mediul de afaceri, analiștii economici susțin toate aceste măsuri. Sigur că există un studiu economic și o analiză făcută de către Ministerul de Finanțe...

- Cu care înțeleg că cei de la Banca Națională nu sunt de acord.

- Eu nu am înțeles că cei de la Banca Națională nu sunt de acord.

- L-am auzit pe domnul Mugur Isărescu, și cred că l-ați auzit și dumneavoastră, fiind sceptic în privința rezultatelor pozitive de care vorbeați.

- O să mai existe probabil consultări, dar eu nu l-am auzit, aici poate să răspundă cel mai bine domnul ministru Teodorovici. Ce pot să vă spun este că la întâlnirile pe care le-am avut cu instituțiile financiare internaționale, în primul rând CE, apoi FMI, sigur Banca Mondială, toți trei de față, este prima oară când România are o creștere economică mai mult decât sustenabilă. Au spus o creștere economică sănătoasă. Sigur că există grupuri de lucru în continuare, cum există grupuri de lucru și pe Legea salarizării, în așa fel încât să ne încadrăm în obiectivele fiscale. (...)

- La ECOFIN ce s-a întâmplat? Au fost de acord sau nu?

- La ECOFIN nu a existat niciun fel de oponență. Niciunul dintre miniștrii de Finanțe din Uniunea Europeană nu a spus nimic și nu s-a opus. Mesajul, care a venit din partea vicepreședintelui Comisiei Europene, a fost acela de prudență. Ori, când România pe fiscalitate nu a avut prudență, începând cu 2012? Eu cred că am dat dovadă în permanență de prudență și toate măsurile au fost luate în consultare permanentă cu mediul de afaceri. Mediul de afaceri, știți bine, dorește acest cod. România trebuie să devină un pol de investiții. Putem să atragem mai ales în contextul în care, în momentul de față, există o problemă în Zona Euro cu Grecia. Unde să se ducă toate acele companii? Având o fiscalitate redusă, și cred că lucrul acesta trebuie să fie mult promovat prin toate ambasadele noastre, prin toți consilierii noștri economici, să se știe că în România există această reducere a fiscalității.

- Deci vorbim aproape de un paradis fiscal, îmi spuneți.

- Nu vorbim de un paradis fiscal, dar vorbim de o șansă reală a României de a se dezvolta și de a atrage mai multe investiții.

Salarizarea demnitarilor, în funcție de responsabilități

Dan Andronic: Haideți să vorbim de salarizare și să o luăm cu ultima „năzbâtie”, ca să zic așa, salariile demnitarilor. Acea majorare despre care s-a tot vorbit și cu care Victor Ponta n-a fost, apoi a fost de acord, a fost de acord Iohannis (...) De ce era nevoie de acea lege?

Rovana Plumb: Vorbim de 70 de persoane. În tot ceea ce înseamnă Legea salarizării și așezarea salariilor în funcție de responsabilitatea fiecărei funcții există și grila de salarizare pentru tot ceea ce înseamnă demnitar. Deci e parte a Legii mari a salarizării. În momentul de față, salarizarea demnitarilor în România, bineînțeles că n-are nicio legătură cu responsabilitatea funcției, cu munca depusă(...)

- Sună ușor liberal…

- Nu știu dacă sună liberal, dar eu vreau să sune real. Pentru că nici în sectorul de educație, nici în sectorul de sănătate, nici în administrația publică locală sau centrală nu există niciun fel de salariu care să corespundă muncii depuse de salariatul respectiv. Și atunci ce am făcut…

- Până la urmă e în funcție și de posibilități. Că degeaba stabilim un salariu de 10.000 de euro pentru premier sau pentru președinte, dacă nu avem de unde să-i dăm.

- Sigur că Legea salarizării are un impact bugetar care a fost gândit de noi a putea fi suportat de România în trei ani. Implementarea Legii salarizării…

- Ca implementare, e vorba de o creștere în trepte, în sensul acesta…

- Exact. O primă treaptă de creștere a salariilor să fie în 2015, începând cu decembrie, a doua în 2016 și finalizarea în 2017. Sigur că dacă spațiul fiscal, și o repet și în seara aceasta, Codul Fiscal este legat direct de Legea salarizării, pentru că dacă acest Cod Fiscal, ca instrument de dezvoltare, va fi implementat, atunci clar că și PIB-ul este mai mare, atunci este clar că și anvelopa salarială, în cadrul căreia așezăm salariile, va beneficia de un cuantum mai mare, fiind vorba și de un procent mai mare.

900.000 de bugetari beneficiază de creșteri salariale, pe medie, de 71%

Dan Andronic: Aveți o proiecție a impactului aplicării noului Cod Fiscal?

Rovana Plumb: Cred că cel mai bine aici ar fi să explice ministrul de Finanțe pentru că n-am cifrele în față și nu vreau să fac vreo greșeală, la fel și impactul bugetar al întregii Legi a salarizării nu poate fi definitivat, în momentul acesta, decât ca o previzionare aproximativă, până nu se primesc toate amendamentele din partea ordonatorilor principali de credite și, în special, a partenerilor noștri sociali.

- Estimați că vorbim de 1.200.000 de bugetari…

- Vorbim de 1.200.000 de bugetari pentru care o lege a salarizării echitabilă va avea impact asupra a 1.200.000 de familii, pentru că în spatele fiecăruia care lucrează în sectorul bugetar există o familie.

- Vorbim de o creștere de 70%? Nu e cam mult? Nu e aventuros?

- Da, vorbim de o creștere, pe medie, pentru 900.000 de bugetari de 71%. Nu, domnule Andronic, nu este aventuros. Dacă s-ar fi putut, am fi făcut să o creștem și mai mult pentru că trebuie să ne aliniem la salariile care există și în alte state membre, unde prețurile produselor sunt la un anumit nivel, unde se dorește să existe într-adevăr un trai decent. Deci nu numai să facem declarații, ci să și putem să asigurăm acest trai decent.

- Înțeleg că vă duceți ca impact bugetar undeva la 28% din buget.

- Cam 25%.

- 25%, 28%...În funcție de cine întrebi. Rămânem la 25%, cifra dumneavoastră. Nu e cam mult? România își poate permite o asemenea creștere?

- În trei ani, cred că da. În trei ani, da. Pentru că acum (...) există premiza(...) ca prin Codul Fiscal să asigurăm în România o creștere economică de 5%. Toate aceste date, sigur că nu trebuie privite pur și simplu ca niște date statistice. Eu m-am obișnuit să nu uit că în spatele oricăror cifre există oameni. Apropo de impactul social.

- Deci, faptul că salariile vor crește în trepte cu o medie de 70%...

- Implementarea va fi graduală. Vreau să vă spun că pentru 2015, în condițiile implementării Codului Fiscal,….

- În condițiile implementării Codului Fiscal din 2015?

- Din 2016, pe actualul buget.

- Pentru că am văzut astăzi o declarație a ministrului de Finanțe care vorbea tocmai de o micșorare a TVA-ului chiar înainte, de la 1 septembrie.

- Da, există premisele implementării mai rapide a acestei măsuri importante de reducere a TVA-ului de anul acesta.

Codul Fiscal este jucat politic

Dan Andronic: De ce a devenit Codul Fiscal o bătălie politică? Tot am încercat să descâlcesc nodul, pentru că brusc s-a întâmplat ceva... Codul Fiscal a fost votat în Plenul Camerei Deputaților pe 24 iunie.

- 24 atunci, dar scandalul a început în urmă cu o săptămână.

- Exact. Ce s-a întâmplat, ce calcul s-a făcut, economic sau politic, ca acest Cod Fiscal să devină brusc atât de apetisant pentru…

- Nu știm, nu înțelegem argumentele economice care au fost puse pe masă în ceea ce privește respingerea Codului Fiscal. Ne-am uitat cu atenție și nu putem fi de acord cu anumite argumente economice.

- Ale președintelui Klaus Iohannis?

- Ale consilierului care a trimis legea spre reexaminare.

- Poartă semnătura președintelui…

- Păi acest Cod Fiscal nu a fost făcut de o armată sau de o echipă doar din guvern. A beneficiat de expertiza, experiența și input-ul specialiștilor din mediul de afaceri, al consultanței economico- financiare. El se bazează efectiv pe niște date, indicatori care sunt reali în momentul de față în România. Nu l-a făcut nici doar ministrul Teodorovici, nu l-au făcut doar colegii noștri din guvern. Sigur că toți am participat. Și Ministerul Muncii a propus anumite măsuri în acest cod.

- Totuși ce s-a întâmplat, argumentele economice spuneți că nu stau în picioare? (...)

- Se dorește ca acest Cod Fiscal, el fiind bun, adoptat de Parlament, să nu fie implementat de Guvernul Ponta. Eu așa am recepționat mesajul, atât timp cât în declarații se susține că este un Cod Fiscal bun, dar mai trebuie lămurite anumite măsuri. Nu prea avem probleme. Dar, de ce să-l implementăm noi și să nu-l implementeze alt guvern. Pentru că practic este o tragere de timp...

- O tragere de timp care lungește perioada lui de implementare…

- Să știți că nu are nevoie de cele șase luni!

- Dar totuși ai nevoie de o perioadă de pregătire.

- Sigur că este nevoie de perioadă de pregătire.

- Un alt element pe care nu-l înțeleg: cum s-a promulgat Codul de Procedură Fiscală înainte de Codul Fiscal.

- Acolo e o problemă tehnică.

- Bun, acolo cred e o parte tehnică, nu? Codul de Procedură Fiscală.

- Pai, este o parte tehnică, dar nu era firesc să fie promulgate împreună?

- Credeți că a funcționat gelozia politică… în cadrul Codului Fiscal?

- Codul Fiscal este cel mai important obiectiv politic din ultimii 11 ani în România. Și cred că el este jucat politic. Se dorește a fi jucat politic. Nu pot să înțeleg. Toți cei care au votat pentru, și revin la cei 85 parlamentari ai PNL, ai noului PNL, au participat…

-Nu numai, stați puțin, pentru că acolo lucrurile, din câte îmi aduc eu aminte, au fost chiar mai interesante, în sensul că s-a trecut de la 24% TVA la 19% ca urmare a propunerii doamnei deputat Andreea Paul Vass.

- Corect! Așa este! Și s-a votat pentru 19%. Pentru că situația economică a României permite implementarea acestei măsuri de scădere a TVA-ului cu 5%.

- Da... Deci, cum spuneam, gelozie politică. Ce veți face? Ordonanță de urgență, asumarea răspunderii sau sesiune parlamentară extraordinară?

- Comunicarea privind modalitatea de soluționare a centrului de reexaminare va fi prezentată de către premierul Victor Ponta.

- Dacă v-ar întreba, ce l-ați sfătui?

- Am discutat deja. Decizia în coaliție este luată în unanimitate. Vă rog să fiți de acord ca să fie comunicată soluția de Victor Ponta.

- Din punct de vedere politic, între o sesiune extraordină și asumarea răspunderii, care credeți că este calea mai corectă? Politic…

- (râde) Mi-e greu să vă răspund la această întrebare.

- Să explicăm. Asumarea răspunderii înseamnă automat moțiune de cenzură, da? Un pas extrem de riscant pentru PNL pentru că ar însemna că nu este de acord cu Codul Fiscal, cu reducerea TVA-ului.

- Decizia pe care am luat-o în coaliție, vă asigur, este una sustenabilă.

(...) - Deci s-a luat deja o decizie!

- S-a luat!

- Victor Ponta are decizia în minte.

- Da, dar o s-o comunice.

- Ca și președintele Klaus Iohannis, ne ține în suspans. Aveți în vedere mărirea pragului la care pensiile sunt impozitate?

- (...) Astăzi se impozitează de la 1.000 de lei, în Codul Fiscal avem prevedere în care se impozitează la 1.050 de lei, în 2016 și așa mai departe în fiecare an cu câte 50 de lei, astfel încât să putem să răspundem solicitărilor făcute de către federațiile pensionarilor din întreaga țară.

Previziuni

Dan Andronic: Pensiile speciale ale parlamentarilor, sunteți de acord cu ele?

Rovana Plumb: Ca și ministru nu am fost de acord cu pensiile speciale ale parlamentarilor și îmi mențin aceeași poziție și acum. Însă în ceea ce privește Parlamentul, acesta a decis. Eu merg pe conceptul că o pensie trebuie să reprezinte și gradul de contributivitate pe care l-ai avut în timpul activității pe piața forței de muncă.

- Cât credeți că va rezista Guvernul Ponta?

- Cu siguranță va merge guvernarea condusă de premierul Ponta până în 2016, când ne vom confrunta, din nou, cu alegerile generale și sperăm ca, până în 2016, să continuăm măsurile bune astfel încât să căpătăm din nou votul de încredere al românilor.

- Nu credeți că în cursul sau spre finalul acestui an vom avea un nou prim-ministru, chiar dacă coaliția de guvernare va rămâne aceeași?

- Nu!

- Și nu s-a discutat niciun moment această variantă?

- Nu!

- Vă mulțumesc.

- Cu multă plăcere!