Ministrul muncii: Sistemul pensiilor de stat este piramidal, pe schema Ponzi

Ministrul muncii: Sistemul pensiilor de stat este piramidal, pe schema Ponzi

Sistemul contribuţiilor colective de pensii, aşa cum este şi sistemul public de pensii din România este de tip piramidal, o schemă Ponzi, a declarat Ioan Botiş, ministrul muncii, familiei si protecţiei sociale, astăzi, la o conferinţă pe tema pensiilor private.

"Sistemul pensiilor private este mai curat deoarece creează acel cont individual de pensie. Sistemul contribuţiilor colective datează din secolul al XIX-lea şi este un sistem piramidal cumva, pentru că în momentul în care nu mai ai contributori nu mai ai de unde plăti pensiile mai departe. Este schema Ponzi, de care se tot discută", a afirmat ministrul.

O schemă Ponzi este o operaţiune investiţională frauduloasă ce implică plata unor profituri foarte mari unor investitori după ce alte persoane investesc bani, fără însă ca afacerea să genereze vreun venit.

Ministrul s-a răzgândit Ulterior, ministrul Ioan Botiş a revenit asupra afirmaţiei sale, la un post de televiziune, şi a precizat că declaraţia sa referitoare la sistemul public de pensii de tip piramidal, similar unei cheme Ponzi, a fost interpretată greşit.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Este din păcate o interpretare greşită. (...) Am spus că, în contextul în care nu vom creşte gradul de ocupare vom avea mai puţini contributori şi mai mulţi pensionari. Noi suntem obligaţi azi să găsim soluţii pentru a creşte gradul de ocupare, astfel încât să avem mai mulţi contributori. Ar trebui să avem azi soluţii astfel încât să avem grad mai mare de ocupare. Soluţiile: o parte vor fi rezolvate prin modificarea Codului muncii şi reducerea contribuţiilor", a spus Botiş, citat de Agerpres.

În opinia sa, administratorii de fonduri private ar trebui să vină cu oferte mai bogate, deoarece există clienţi care ar dori să rişte mai mult şi să câştige mai mult.

"Am spus că şi fondurile din România pot să găsească astfel de soluţii (...) de exemplu, acum investesc în titluri de stat şi obligaţiuni. Pe obligaţiuni corporative ar trebui să se investească mai mult", a spus Botiş.

  • Citeşte AICI povestea lui Charles Ponzi, imigrantul italian care a ţepuit peste 40.000 de investitori în doar opt luni, în anii ’20.