Ministrul Sănătăţii, despre ameninţările de protest ale medicilor de familie: „Un scenariu apocaliptic”

Ministrul Sănătăţii, despre ameninţările de protest ale medicilor de familie: „Un scenariu apocaliptic”

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat luni, în legătură cu un posibil protest al medicilor de familie, că nu trebuie să fie lansate scenarii apocaliptice, precizând că este adeptul dialogului şi că vor fi mai multe discuţii în legătură cu prevederile din proiectul Contractului cadru.

Întrebat despre anunţul făcut de medicii de familie, în legătură cu declanşarea unor acţiuni de protest dacă nu va fi retras proiectul Contractului cadru privind acordarea asistenţei medicale, Nicolae Bănicioiu a spus: „Nu trebuie lansate scenarii apocaliptice”.

„Sunt chestiuni care trebuie reglate în medicina primară. Să nu aruncăm scenarii apocaliptice, pentru că lucrurile nu stau chiar aşa. Sunt adeptul dialogului. Trebuie să încurajăm medicii din mediul rural. Să nu impacientăm pe nimeni. Nici doamna doctor Tănăsescu (preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, Rodica Tănăsescu - n.r.) să nu se impacienteze”, a adăugat Bănicioiu.

 

Ne puteți urmări și pe Google News