PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Sănătate

Ministrul Sănătății pregătește un ghid al vaccinării. El va fi distribuit viitoarelor mame prin intermediul medicilor de familie

Autor: | | 0 Comentarii | 113 Vizualizari
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a semnat un document care prevede elaborarea unui ghid al vaccinării, a unei legi în domeniu, dar și susținerea activității Institutului Cantacuzino.

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a semnat un document care prevede elaborarea unui ghid al vaccinării, a unei legi în domeniu, dar și susținerea activității Institutului Cantacuzino. 

Documentul a fost semnat și de preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol, şeful Departamentului Politici şi Strategii din cadrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Anca Crupariu, directorul adjunct UNICEF, Eduard Petrescu, şeful biroului OMS pentru România, Victor Olsavszky, secretarul de stat Gigel Paraschiv din cadrul Ministerului Educaţie.

Documentul prevede că informarea şi educarea părinţilor în ceea ce priveşte modul de acţiune şi efectele vaccinurilor sunt obligaţii ale Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, direcţiilor de sănătate judeţene, medicilor şi specialiştilor.

Ghidul referitor la beneficiile vaccinării va fi elaborat de Ministerul Sănătății și distribuit prin cabinetele medicilor de familie.


Tag-uri: ghidul vaccinării, Ministerul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, CNAS, medici de familie, mame, imunizare, campanie
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ministrul Sănătății pregătește un ghid al vaccinării. El va fi distribuit viitoarelor mame prin intermediul medicilor de familie.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi