Ministrul tehnocrat de la Transporturi schimbă legislația pentru construcția autostrăzilor

Ministrul tehnocrat de la Transporturi schimbă legislația pentru construcția autostrăzilor

Prezent pe șantierul autostrăzii Transilvania, ministrul Transporturilor, Dan Marian Costescu a declarat că legislația privind construcția autostrăzilor va fi modificată, foarte curând, printr-o hotărâre de guvern.

Pentru prima dată un ministru al Transporturilor a idenficat problemele de legislație care conduc la întârzieri foarte mari în construcția autostrăzilor, atât de mult aștepate de români.

Ministrul Costescu a precizat că dacă până acum autorizațiile de construire nu erau emise în timp util din cauza birocrației, prin noua ordonanță de guvern, timpul de așteptare se va reduce la două săptămâni. ”Plecăm de la lucrurile practice întâlnite în obținerea autoritzației de construire pentru care sunt necesare multe avize. De exemplu avizul pentru scoatere a din circuitul agricol a terenului unde urmează să trecă autostrada, procedură care dura câteva luni. Cu noua procedură nu va mai dura nici măcar o zi pentru că terenul odată achiziționat, va trece în cartea funciară direct cu destinația pentru care a fost cumpărat. Avizele de electricitate și gaze naturale vor fi emise în maxim 15 zile. Șantierele nu vor mai putea fi blocate din cauza acestor avize. Ceea ce dorim să facem prin această ordonanță de urgență este de a ajuta constructorul și pentru a deschide mai multe fronturi și de a lucra cu viteza maximă”, a spus ministrul Costescu.

Autostrăzile din Transilvania, termene amânate

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă pentru autostrada Turda - Sebeș, în lungime de 70 de kilometri, termenul inițial de finalizare era decembrie 2016, ministrul Costescu a anunțat că doar două din cele patru loturi, vor putea fi finalizate până la finalul anului. ”Ne propunem să finalizăm acest tronson, patru, în acest an. Am primit asigurări că acest lucru se va întâmpla. Pentru celelalte trei tronsoane vom face analize. Tronsonul trei are șanse de a se finaliza anul acesta. Pentru tronsoanele unu si doi suntem mai puțin optimisti dar credem că și acolo vor fi găsite anumite soluții”, a spus ministrul.

La sectoarele unu și doi, din Autostrada Turda - Sebeș, lucrările nici măcar nu au început.

Autostrada Transilvania, negocieri dure

Singurul tronson din autostrada Transilvania unde se lucrează este ce de la Nădășel la Gilău, în lungime de zece kilometri. Autostrada este construită de UMB Spedition, patronată de celebrul Dorinel Umbrărescu.

Acesta a amenințat zilele trecute că va rezilia contractul pentru construcția acestui tronson deoarece Compania de Autostrăzi are datorii restante pe care nu vrea să le achite.   Ministrul Costescu a purtat negocieri dure cu Umbrărescu, despre care se știe că este un bun negociator, pentru a nu rezilia contractul. În prezent, lucrările sunt oprite la acest tronson din cauza unui acord de la Mediu pentru defrișarea a trei hectare de pădure. ”S-a vorbit de reziliere în cadrul negocierii. Nu este vorba despre un procent de plată. Din etapă în etapă sunt trimise facturi la plată, care sunt verificate și de companie dar și de consultant. Sunt tot timpul dispute. Vine constructorul și îi ies mai multe cantități, vine consultantul care apără interesul statului și îi ies mai puține cantități, și de aici apar problemele. Problema a fost dacă se va mai continua sau nu. Sunt tronsoane foarte complexe și atunci nimeni nu se grăbește când e vorba de bani europeni și ai statului. Nu sunt întârzieri la platp ci doar etape de timp care trebuie parcurse pentru a ne convinge că totul este legal”, a spus Costescu.

Dorinel Umbrărescu nu a putut fi contactat pentru a comenta soluțiile la care s-au ajuns după aceste negocieri. Surse din CNADNR susțin că lucrările vor fi reluate în perioada următoare.

Șefi noi, promisiuni noi

Noul șef al CNADNR, Cătălin Humor, prezent pe șantierul autostrăzii Sebeș - Turda a declarat că în cursul anului 2016, luna aprilie, vor fi date ordinele de începere a lucrărilor la cele două sectoare ale viitoarei autostrăzi Câmpia Turzii - Târgu Mureș.

Despre avansarea autostrăzii Transilvania spre vest, de la Nădășel spre granița cu Ungaria, directorul CNADNR a declarat că au existat unele neînțelegeri între firmele care construiesc tronsonul Suplacu de Barcău și Borș șă că lucrările vor fi demarate în acest an.

Pe un alt sector, în lungime de 100 de kilometri, Suplacu de Barcău - Mihăiești, lucrările vor fi împărțite în cinci tronsoane. ”Pentru patru tronsoane vom semna contractele anul acesta iar pentru al cincilea sperăm ca la finalul anului să avem lămuririle solicitate de noi”, a spus Homor.