Ministrul Transporturilor, Dan Costescu: “NU SUNTEM ÎN ȚARA LUI DOREL. Porțiunea de autostradă Drajna-Lehliu va fi reparată după sezonul estival”

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu: “NU SUNTEM ÎN ȚARA LUI DOREL. Porțiunea de autostradă  Drajna-Lehliu va fi reparată după sezonul estival”

Pe întreaga lungime a Autostrăzii Soarelui se efectuează, în această primăvară, lucrări de mentenanță care constau în astuparea gropilor, a anunțat astăzi la Constanța ministrul Transporturilor Dan Costescu, precizând însă că porțiunea de 40 kilometri dintre Drajna și Lehliu va fi reparată din toamnă.

Ministrul Dan Costescu a subliniat că în această perioadă se execută, de fapt plombarea găurilor de pe autostradă. “S-a făcut o confuzie între repararea gropilor, mentenanța care se face în fiecare primăvară când trebuie astupate gropile, pentru siguranță, cu reabilitarea tronsonului Drajna –Lehliu, care nu a mai fost reabilitat din 2008. El avea șase ani durată de viață. Nu se va face în sezon pentru că nu suntem în țara lui Dorel. Nu se poate face mai devreme de șase luni pentru că  atât durează, practic, licitația. Deci după sezon, exact când trebuie mai bine, până să înceapă iarna”, a explicat  Costescu.

Oficialul de la Transporturi nu a știut, însă, când va fi închis podul vechi de la Agigea, aflat în reparații de peste cinci ani, din cauza căruia traficul spre sudul litoralului este sufocat în fiecare vară. Podul urmează să fie închis circulației pentru două luni, timp în care traficul se va desfășura pe noul pod din portul Constanța Sud Agigea. “Cu podul vechi de la Agigea, colegii sunt pe finalizare, mai au două hobane de schimbat, e o problemă de plată acolo. Problema nu e tehnică, e doar financiară, e un program întârziat de mult timp și nu vă pot spune data, nu vreau să arunc o dată necontrolată”, a declarat Dan Costescu.

 

Ne puteți urmări și pe Google News