PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Panorama

MINUNE DUMNEZEIASCĂ? VEZI cum a DESCOPERIT o mamă CANCERUL pe care COPILUL ei îl avea | GALERIE FOTO

Autor: | | 2 Comentarii | 10405 Vizualizari
O mamă a unui băiețel de doar 4 luni din Arizona, Statele Unite ale Americii, a descoperit că acesta are o tumoare canceroasă la ochiul stâng după ce i-a făcut o fotografie.

Biltzul camerei a ajutat la salvarea vieții copilului. Mama băiețelului a observat ”o pată albă” în ochiului stâng al fiului său de fiecare dată când făcea câte o fotografie cu blitz, potrivit DailyMail.

Mama lui a crezut că este doar camera proastă a telefonului, dar pata luminoasă s-a văzut și într-o fotografie făcută cu un DSLR (cameră foto profesională) pe care l-a primit de Crăciun de la un văr. Apoi, ea a decis să întrebe un doctor despre problema micuțuilui. Din cele 150 de fotografii făcute, între 145 apărea mica pată luminoasă.

Băiețelul a fost diagnosticat cu un cancer la ochi care pordește din retină și este comun printre copii.


Copilul este tratat acum de cea mai mare echipă din lume de medici specialiști.

Totodată, din fericire, cancerul nu s-a metastazat la alte organe.

Medicii spun că 50% dintre copii din lumea întreagă care au avut în 2015 această condiție medicală au murit. ”Este unul dintre acele cancere care poate fi fatal dacă nu este detectat din timp”, mai spun aceștia.


Tag-uri: Statele Unite, copil, cancer la ochi, Arizona, tumoare
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului MINUNE DUMNEZEIASCĂ? VEZI cum a DESCOPERIT o mamă CANCERUL pe care COPILUL ei îl avea | GALERIE FOTO.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi