Mircea Badea, ATAC DUR la şefa DNA: “Kovesi trebuie să meargă la închisoare pentru că a încălcat legea”. Ce a spus jurnalistul despre Iohannis

Mircea Badea, ATAC DUR la şefa DNA: “Kovesi trebuie să meargă la închisoare pentru că a încălcat legea”. Ce a spus jurnalistul despre Iohannis

Mircea Badea a comentat, luni seară, în emisiunea „În Gura Presei”, de la Antena 3, decizia Curţii Constituţionale. Badea este de părere că DNA a perturbat activitatea Guvernului, dar şi relaţiile care trebuie să existe între cele trei autorităţi - judecătorească, executivă şi legislativă.

„Doamna Kovesi a încălcat împreună cu instituţia pe care o conduce şi având girul preşedintelui României, ştiţi cine e preşedintele, cel care a luat o casă cu acte false, a încasat chirie care nu i se cuvenea şi nu a dat-o înapoi, care a dat meditaţii şi nu a plătit impozitul, doamna Kovesi a încălcat separaţia puterilor în stat. Este un principiu esenţial al oricărui stat de drept din lumea. Ea a vrut şi să legifereze, să fie şi executiv şi chiar şi judecător. Procurorii nu fac legii, ci cei aleşi de oameni prin vot. Parlamentul face legi, Guvernul face legi. Cine înfăptuieşte actul de justiţie? Judecătorii”, a spus Mircea Badea.

“Kovesi trebuie să meargă la închisoare pentru că a încălcat legea, a mai spus realizatorul emisiunii „În Gura Presei”.

Ne puteți urmări și pe Google News