Mircea Badea FUGE de partida de BOX cu MOTOCICLISTUL

În timp ce Mircea Badea nu știe cum să se eschiveze, adversarul său, Teodor Emi (medalion), este ironizat de prieteni că o să bată măr un om bătrân FOTO: EVZ
Autor: | | 12 Comentarii | 4852 Vizualizari

Vedeta Antenei 3 o dă la întors ca să-și facă publicitate. Una spune la emisiune și alta în particular!

În emisiunea „În gura presei”, de miercuri 29 octombrie, Mircea Badea a pus toată țara pe jar. Văzând un articol în Libertatea, chiar pe prima pagină a ziarului cu titlul „Mircea Karatistul urcă în ring cu Teo Motociclistul”, în stilul caracteristic, el a început să spună că sunt numai minciuni şi că nu citeşte acest jurnal. Atunci toată lumea a înțeles că lupta nu se va ține și că tot ce este scris acolo sunt scorneli. Ne-a trezit şi nouă curiozitatea. Am aflat că treburile stau cu totul altfel.

Pentru cine nu ştie istoria conflictului între Mircea Badea şi unul dintre motociclişti, care au încercat să îi bruieze emisiunea, îl vom reda pe scurt.

S-au certat în fața Antenei. Acolo au fost pronunțate tot felul de jigniri de ambele părți. Cei doi au hotărât să se lupte în ring. Până la un moment dat au încercat să dea acestei dispute un caracter cât mai sportiv. Mircea Badea a avut ceva ghinion. El nu a ştiut pe cine provoca la luptă. Teodor Emi este un luptător de performanță şi cu zece ani mai tânăr.

Mircea Badea a făcut vizita medicală, şi-a luat antrenor, a început să se pregătească. Data meciului s-a amânat pentru că Teodor Emi s-a însurat. Apoi a fost stabilită pentru ziua de 7 noiembrie. Cei doi au pus la punct totul până la cele mai mici amănunte, ca în cazul unor mari dispute sportive. Luni ei au vorbit ultima oară la telefon, Atunci Mircea Badea i-a spus lui Teodor Emi că totul este în regulă, doar că un membru important al familiei sale are o problemă de sănătate. Acesta ar putea fi, Doamne fereşte!, singurul motiv de amânare. Teodor a fost de acord.

Ieri, după ce am luat legătura cu el, Teodor Emi ne-a mărturisit că nu s-a uitat la emisiunea lui Mircea Badea pentru că a avut alte treburi. Dar, aflând ce a spus adversarul lui i-a dat un telefon. Badea a zis că la emisiune spune ce crede el, pentru că are alte planuri şi rațiuni de marketing. Dar lupta se va ține!

“Abia aştept ca Badea să-mi intre în pumni! Îl fac KO!”, ar fi declarat Teodor Emi, potrivit cotidianului amintit.

Ciprian Sora, antrenorul lui Mircea Badea, ne-a declarat că nu a auzit nimic în legătură cu o posibilă amânare a meciului. De altfel, ne-a declarat Sora, Mircea Badea a fost la un singur antrenament!




Alte articole din categoria: Divertisment

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi