SCANDALUL BERCEA MONDIAL. Mircea Băsescu a fost audiat cinci ore la DNA

11-03/Mircea_Basescu_la_serviciu-465x390
Autor: | | 2 Comentarii | 834 Vizualizari

Fratele președintelu ia fost audiat în dosarul de trafic de influență. La DNA a fost prezent şi avocatul familei lui Bercea Mondial, care a spus că a adus "cravata" cu ajutorul căreia a fost înregistrat Mircea Băsescu

Mircea Băsescu a fost audiat cinci ore la sediul direcției NaționaleAnticorupție. Adus de la penitenciar, Bercea Mondial nu a mai făcut, de această dată, declaraţii din dubă. La DNA a venit azi dimineaţă, pentru a fi audiată în acelaşi dosar, şi Izaura Anghel, fiica lui Bercea Mondial. La intrarea în sediul DNA, ea a vorbit la telefon şi le-a spus ulterior jurnaliştilor că a fost sunată de tatăl ei, din închisoare. "Vroia să ştie dacă am ajuns", a explicat Izaura Anghel.

Arestat pentru 30 de zile

Tribunalul Bucureşti a decis, în 20 iunie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, pentru trafic de influenţă, şi a lui Marian Căpăţână, cel care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Sandu Anghel i-ar fi dat fratelui preşedintelui Traian Băsescu, pentru ca Bercea Mondial să scape de închisoare. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va judeca în 27 iunie dosarul, urmând să decidă definitiv dacă Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest sau vor fi cercetaţi în libertate.

Judecătorul care a dispus arestarea a arătat, în motivare, că înregistrările în care apar Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, puse la dispoziţie procurorilor de familia lui Bercea Mondial, sunt legale, chiar dacă ele au fost contestate de cei doi, şi pot reprezenta mijloace de probă în dosar.




Alte articole din categoria:

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...