Mircea Moloț a renunțat la toate funcțiile deținute în PNL

Mircea Moloț a renunțat la toate funcțiile deținute în PNL

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, anchetat de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, s-a retras din toate funcţiile pe care le deţinea în PNL.

Anunțul a fost făcut, astăzi, la Deva, de către președintele PNL, Alina Gorghiu, care a mai precizat că, imediat după începerea anchetei penale, Moloţ a informat conducerea centrală a partidului că "renunţă" la preşedinţia filialei judeţene a PNL Hunedoara şi la calităţile de vicepreşedinte şi membru al Biroului Permanent Naţional al formaţiunii, potrivit Agerpres.

"Domnul preşedinte s-a retras din absolut toate funcţiile Partidului Naţional Liberal. De atunci, de la momentul la care s-a întâmplat să afle că este acuzat de anumite infracţiuni. Există însă prezumţia de nevinovăţie. Opţiunea domniei sale a fost să se retragă din toate funcţiile din PNL. Domnul Moloţ s-a suspendat", a afirmat Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă organizată la sediul filialei judeţene Hunedoara, din Deva.

Secretarul general al PNL, Marian Petrache, a explicat că a avut o discuţie la telefon cu Mircea Moloţ, care i-a transmis decizia de a se retrage din funcţiile de partid pe care le deţinea. Prin urmare, conducerea filialei judeţene PNL Hunedoara l-a desemnat ca preşedinte interimar al organizaţiei pe deputatul Bogdan Ţâmpău.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, Mircea Moloţ a fost înlocuit din funcţia de membru al Biroului Permanent Naţional şi din cea de vicepreşedinte al PNL, la nivel naţional.

Prezent la conferinţa de presă, prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a spus că retragerea din funcţiile de partid, anunţată de Moloţ, este sinonimă cu demisia şi, prin urmare, acesta nu mai poate reveni în structurile de conducere decât în urma unor alegeri.

Mircea Moloţ este acuzat de procurorii DNA de trafic de influenţă, luare de mită, spălare de bani, în forma instigării, conflict de interese şi deţinerea fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat.

Anchetatorii susţin că, începând cu 2010, Mircea Moloţ a creat şi pus în funcţiune un circuit financiar prin care fondurile publice, legal aprobate pe proiecte, au ajuns în conturile unor societăţi controlate de ginerele său, Robertto Patrick Venter, şi de alte persoane interpuse devenite formal reprezentanţi ai acestor societăţi.