E una dintre cele mai ÎNDRĂGITE PREZENTATOARE TV, dar a dispărut de ceva vreme de la ANTENA 1. Iată cine va prezenta spectacolul de aprindere a LUMINILOR DE Crăciun în București

E una dintre cele mai ÎNDRĂGITE PREZENTATOARE TV, dar a dispărut de ceva vreme de la ANTENA 1. Iată cine va prezenta spectacolul de aprindere a LUMINILOR DE Crăciun în București

Vedeta era așteptată să se întoarcă la emisiunea care a consacrat-o, dar se pare că va mai întârzia. Prima sa apariție publică va fi în timpul evenimentului organizat în Piața Constituției, unde se va derula Târgul de Crăciun.

Mirela Vaida va prezenta în luna decembrie o serie de evenimente ce vor avea loc în Piața Constituției din București, locul unde anul acesta va fi amenajat Târgul de Crăciun. Primul dintre acestea va avea loc în seara de 1 decembrie când se va aprinde, în premieră, iluminatul festiv din tot orașul, în prezența Primarului General al Capitalei, Gabriela Firea.

Va fi prima apariție publică a Mirelei Vaida, la un eveniment în aer liber, după o perioadă de câteva luni în care vedeta, mamă a doi copii, s-a dedicat vieții de familie.

Ne puteți urmări și pe Google News

„În luna decembrie îmi mut reședința în Piața Constituției! De Ziua Națională vom petrece românește în orășelul lui Moș Crăciun, vom aprinde luminițele în capitală alături de Primarul General, vom mânca mere glazurate, turtă dulce și vom bea vin fiert lângă căsuțele cu produse tradiționale. Abia aștept să mă întâlnesc cu voi, cu prietenii mei pe care nu i-am cunoscut decât pe Facebook! Mă găsiți acolo în fiecare weekend din decembrie, inclusiv în serile de Crăciun! Muzică, artiști îndrăgiți, dansuri tradiționale, atmosferă de sărbătoare și un Crăciun care sper să aducă la un loc bucuria copilăriei, luminițele bradului, mirosul de portocale și scorțișoară, multe zâmbete și speranța de mai bine!”, declară Mirela Vaida.

Mirela Vaida va urca pe scena amplasată în Piața Constituției pentru a prezenta o serie de spectacole, pe toată durata lunii decembrie, susținute de ansambluri de datini și obiceiuri din diferite zone ale țării, grupuri de copii, grupuri de colindători, cântăreți de muzică populară, artiști consacrați, trupe cunoscute și coruri celebre.

La Târgul de Crăciun București, începând cu 1 decembrie și până la 30 decembrie, vizitatorii pot admira casa lui Moș Crăciun, se pot distra pe patinoar în aer liber, într-un carusel de poveste sau în trenuleț, toate cu intrare liberă, vor admira cele peste 100 de căsuțe ale Târgului de Crăciun unde vor putea degusta preparate tradiționale și să achiziționeze obiecte artizanale și decorațiuni de Crăciun.

În plus, pe durata lunii decembrie, vizitatorii pot dona jucării și cărți, care vor ajunge la copiii nevoiași, în cadrul campaniei "Dăruiește, fii mai bun! Și tu poți fi Moș Crăciun!". Vedeta plănuiește și revenirea în televiziune, urmând să anunțe în perioada următoare despre ce proiect de acest tip va fi vorba. În plus, a început repetițiile pentru noile spectacole pe care le va susține alături de bandul său live, Vaida Show, muzica fiind una din principalele sale pasiuni.