Mișcarea Populară are, la Sibiu, un președinte de 24 de ani

Mișcarea Populară are, la Sibiu, un președinte de 24 de ani

Născut pe 16 noiembrie 1989, Iosif Viorel Mila este cel mai tânăr președinte de organizație județeană din Sibiu.

Iosif Viorel Mila provine din PDL, partid din care a plecat la începutul acestui an, după alegerile pentru conducerea județeană. Spune că decizia lui nu are legătură cu rezultatul alegerilor din rândul democrat-liberalilor. ”Din punctul meu de vedere, Mișcarea Populară este mai activă decât celelalte partide din opoziție, mai activă și decât PDL. Lucrul acesta m-a determinat să văd cu alți ochi acest nou partid”, spune Iosif Mila. Tânărul președinte spune se așteaptă că numărul membrilor de partid să crească în perioada următoare. Mila spune că, în prezent, organizația sibiană numără 150 de membri. ”O parte sunt din vechea fundație, alții au venit recent. Este posibil să vină oameni și din PDL, dar scopul nostru nu este să implicăm oamenii din PDL. Normal că am avut discuții cu foști colegi, dar cei pe care mă bazez, cei care au și venit alături de noi sunt oamenii care nu au mai făcut politică”, mai arată Mila. El este absolvent al Facultății de Drept din Sibiu și lucrează, în prezent, în cadrul unei multinaționale. Acum doi ani el a jucat și rolul de figurant al unui brutar, în filmul Ghost Rider 2, filmat și la Sibiu.