MISTERELE lumii. Șase descoperiri INEXPLICABILE | GALERIE FOTO

MISTERELE lumii. Șase descoperiri INEXPLICABILE | GALERIE FOTO

De-a lungul istoriei s-au făcut descoperiri care și la sute de ani distanță ridică multe semne de întrebare. Iată șase dintre cele mai misterioase evenimente, documente sau structuri arheologice care încă le dau bătăi de cap cercetătorilor.

Manuscrisul lui Voynich

Numit așa după Wilfrid Michael Voynich, anticarul care l-a achiziţionat în 1912, este un manuscris cifrat încă nedescifrat, al cărui autor și și dată de concepere sunt încă necunoscute. Este o carte ilustrată compusă din 232 pagini. Textul este scris cu litere aparținând unui alfabet necunoscut, cuvintele fiind și ele neidentificate, fără nicio corectură sau tăietură. Desenele ce se regăsesc în acest document reprezintă plante, oameni, animale și teme astronomice. Plantele ilustrate în ea nu există pe planeta noastră, iar semnele astonomice sunt reprezentări ale unor posibile constelații sau grupuri stelare necunoscute.

Göbekli Tepe

Ne puteți urmări și pe Google News

Este un sanctuar Neolitic ridicat pe o creastă de munte din sud-estul Anatoliei, aflat la circa 15 km, nord-est, de orașul Șanlıurfa. Este cea mai veche structură religioasă cunoscută realizată vreodată de om. Complexul a fost descoperit de arheologul german Klaus Schmidt. Cel mai probabil, sanctuarul a fost construit de către vânători-culegători în cursul mileniului al X-lea î.Hr. însă semnificaţiile şi simbolurile acestor rine rămân un mister, chiar dacă cercetătorii au încercat din răsputeri să le descifreze.

Popoarele mării

Au fost populații migratoare care au invadat Anatolia și estul Mediteranei sec. al XIII - lea î.Hr.. În decursul migrației lor, au atacat și distrus orașe din Asia (Ugarit), Cipru (Enkomi) și probabil Imperiul hittit, care era în declin la acel moment. Popoarele mării reprezintă o pagină controversată din „Epoca întunecată a Bronzului”. Dovezile arheologice arată că aceste mișcări aveau mai degrabă caracter de migrație în masă decît acțiuni militare coerente duse de armate. Populațiile cucerite erau obligate să lupte alături de ei, iar culturilor rafinate din zonă erau înlocuite cu una mai rudimentară. Însăși existența lor este pusă la îndoială.

Incidentul OZN de la Nürnberg

Este unul dintre cele mai misterioase evenimente atribuite manifestării fenomenului OZN. Ccuturi strălucitoare, cruci de foc și nave în formă de țigară de foi au apărut pe cer pe 4 aprilie 1561. Întreaga scenă părea o luptă de supremație și era însoțită de zgomote puternice. Informații despre eveniment au apărut într-o foiță informativă imprimată 10 zile mai târziu pe 14 aprilie. Unii cercetători au considerat că a avut loc fenomenul halou, dar nu se poate explica astfel zgomotul.

Mecanismul de la Antikythera

În 1900, Elias Stadiatos şi un grup de pescari greci pescuiau pe coasta micuţei insule stâncoase Antikythera. Ei au gasit în apele mării rămățitele unui mecanism asemanător unui ceasornic. După aproape jumătate de secol, fizicianul englez Derek De Solia Price a studiat cu mare atenție dispozitivul și a publicat un articol intitulat „Un computer antic grecesc”. Mecanismul avea 30 de dispozitive separate, printre care şi un aparat de calcul diferenţial. Din cercetările sale, Price a dedus că descoperirea de la Antikythera reprezintă rămăşiţele unui „mare ceas astronomic”, un strămoș al  „computerului analogic modern”.

Ciuma dansului

La mijlocul verii anului 1518, în Strasbourg, o femeie a iesit în public și a început sa danseze frenetic și spasmodic. La sfârșitul acelei săptămani, alți 34 de oameni au început să prezinte aceleași simptome, iar bilanțul epidemiei a fost de 400 de oameni care au dansat zile în șir. Mai mulți medici au încercat să găsească un răspuns pentru bizarul fenomen, însă nu au ajuns încă la o concluzie. O posibilă explicație ar fi o boală psihică determinată de stresul sărăciei.