Misterioasa moarte a uneia dintre cele mai mari PERSONALITĂȚI din istorie

Secvență din pelicula Amadeus, în regia lui Milos Forman, 1984
Autor: | | 3 Comentarii | 4678 Vizualizari

Chiar şi acum, la peste două secole și jumătate, moartea prematură a marelui geniului muzical rămâne învăluită în mister. Nu se cunoaşte sigur cauza directă a morţii. Nu a avut loc nici o autopsie oficială şi nu a fost emis nici un certificat de deces, în ciuda zvonurilor legate de decesul său aparent inexplicabil. Să fi existat vreun motiv pentru care a fost ascunsă cauza reală a morţii lui Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791)? Istorici, compozitori, muzicologi, antropologi, scriitori sau medici au dezbătut acest subiect în cărţi, ziare, reviste, spectacole de teatru şi conferinţe. Vă prezentăm mai jos o selecție a celor mai interesante și mai documentate articole pe această temă.

Mozart era deja ţintuit la pat de câteva săptămâni când, pe 4 decembrie 1791, starea lui de sănătate s-a înrăutăţit grav. Membrele sale foarte umflate au intrat în convulsii şi Mozart a făcut febră. După ce şi-a pierdut cunoştinţa, şi-a dat ultima suflare la ora 12:55 noaptea, pe 5 decembrie, în braţele surorii mai mici a lui Constanze, Sophie. Mozart avea doar 35 de ani.

Funeraliile au loc două zile mai târziu, la Catedrala „Sfântul Ştefan” din Viena, fără că, în prealabil, corpul sau să fi fost autopsiat. Singură „excentricitate” de care are parte este masca mortuară care îi este luată la puţin timp după deces.

Contrar celebrităţii de care se bucurase în timpul vieţii, Mozart are parte de o înmormântare anonimă, potrivită pentru un sărac al Vienei. Trupul sau a fost dus, conform obiceiului vremii, fără cortegiu de însoţitori - nici chiar soţia să, Constanze, nu l-a urmat - la cimitirul Sankt Marx, mormântul rămânând necunoscut până în ziua de azi.

Cauza morţii rămâne nedesluşita. Timp de două secole, istoricii, antropologii, muzicologii şi doctorii au dezbătut această tema în conferinţe, jurnale şi cărţi - însă fără nici un rezultat. Între timp, imaginaţia romantică a omului de rând a continuat să se întrebe: a fost ucis Mozart, a murit din cauza unei boli a vremii sau s-a sinucis?

Misteriosul suspect din spatele teoriei ce susţine otrăvirea

Cu şase luni înainte de moartea sa, se spune că, în timp ce se plimba cu Constanze, Mozart i-ar fi spus acesteia că era sigur că fusese otrăvit. Şi cu foarte puţin timp inainte de a muri, Mozart a avut simptome precum vomă, convulsii, deformări ale membrelor, simptome ce sugerează că ar fi vorba despre otrăvire. Acest fapt a dus la zvonul că a fost otrăvit. Printre posibilii vinovaţi se numără compozitorul de la curte Antonio Salieri, francmasonii, Constanze, soţia lui Mozart, elevul său Sussmayer şi Hofdemel, funcţionar la curtea de justiţie.

Teoria conform căreia Salieri l-ar fi otrăvit pe fost grăbită de propria recunoaştere a lui Salieri, după ce a încercat să se sinucidă în 1823, că el l-ar fi otrăvit pe compozitor. Filmul „Amadeus” s-a bazat pe această versiune a evenimentelor, însă mai rămân multe îndoieli în jurul acestei teorii, potrivit căreia Salieri ar fi vinovatul. Mai întâi, nu prea avea motive să facă acest lucru. Este posibil ca invidia singură să ducă la crimă?

Cu siguranţă, Mozart avea tot dreptul să fie suspicios, căci „Nunta lui Figaro” a fost anulată după doar 10 reprezentaţii, a fost împiedicat să devină profesorul de pian al vărului mai mic al lui Iosif al II-lea şi de capelmaistru adiunct. E posibil ca lui Mozart să i se fi administrat o otravă ce acţiona lent. Faptul ca Salieri ar fi avut ocazia să-l otrăveasca pe Mozart pe  o perioada lungă de timp este îndoielnic. Această presupunere cu privire la vinovăţia lui Salieri e dramatică, însă îi lipseşte credibilitatea.

Există, de asemenea, supoziţia ca Mozart ar fi fost asasinat de francmasoni. Această teorie a luat naştere în 1861, când Georg Friedrich Daumer, un catolic convertit, a susţinut că Mozart fusese ucis de francmasonii care doreau să-i zădărnicească planurile de a crea o lojă francmasonică numită „Grotta”. (O altă teorie susţine că Mozart nu intenţiona să fondeze o lojă masonică, ci o nouă societate secretă). Această teorie a rezistat până în zilele noastre şi a dus la zvonuri potrivit cărora Mozart ar fi fost ucis deoarece a dezvăluit secrete masonice în „Flautul fermecat”.

În timpul perioadei naziste, psihiatrul Mathilde Ludendorf a citat moartea lui Mozart ca motiv de eradicare a francmasonilor. Totuşi, din moment ce înfiinţarea unei noi loji nu ar fi făcut decât să mărească influenţa francmasonilor, cu siguranţă că aceasta nu ar fi putut decât să fie mai degrabă binevenită, decât să provoace ostilitate. Iar, dacă motivul era, într-adevăr, „Flautul fermecat”, de ce libretistul Schikaneder nu a fost şi el omorât? Cât despre cazul lui Mathilde Ludendorrf, naziştii se foloseau de moartea lui Mozart pentru a promova antisemitismul. La acea vreme, naziştii considerau că francmasonii erau un front al revoluţiei globale evreieşti. Ca şi teoria Salieri, şi teoria masonică pare lipsită de credibilitate.

Suspecţi de crimă puţin probabili

Mulţi oameni de ştiinţă au spus despre Constanze că este şi ea suspectă. Şi aceasta din două motive: primul, pentru că avea cea mai mare posibilitate de a-i administra o otravă lentă, şi al doilea, din cauza declaraţiilor şi comportamentului misterios ale acesteia după moartea soţului ei. De exemplu, Constanze nu a participat la înmormântarea lui Mozart. Cu toate că a pus să fie ridicat un monument în memoria celui de-al doilea soţ al său, diplomatul danez Georg Nikolaus Nissen, la cererea ei nu a fost ridicat în cinstea lui Mozart nici un astfel de monument. Astfel, conform teoriei, ea nu l-a iubit pe Mozart. Înmormântarea lui într-un cimitir comunal şi aruncarea scrisorilor trimise de Constanze sunt considerate o încercare de distrugere a probelor. Iar când Nissen a scris o biografie a lui Mozart, Constanze – care la început fusese cooperantă – nu a mai spus nimic despre moartea fostului ei soţ.

De asemenea, există o teorie care susţine că doamna Weber, mama lui Constanze, a fost complice la crimă, încercând astfel să-şi salveze fiica de enormele datorii. Dar nici una dintre aceste teorii nu aduce dovezi ferme şi este dificil să ne oprim asupra teoriei referitoare la implicarea Constanzei.

Alte teorii spun că aceasta a fost implicată într-o relaţie cu Sussmayen, elevul lui Mozart, şi că încurcăturile acestui triunghi conjugal au condus la moartea lui Mozart; o alta spune că Mozart a avut o aventură cu Magdalena Hofdemel, o elevă de pian, şi că soţul acesteia l-a omorât pe Mozart din gelozie. Într-un incident după moartea lui Mozart, Hofdemel şi-a înjunghiat soţia după care s-a sinucis, ceea ce a dat naştere teoriei Hofdemel. Totuşi, nu există dovezi certe în cazul nici uneia dintre teorii, toate rămânând simple de zvonuri. Aşadar, Mozart chiar a murit din cauze naturale?

O boală necunoscută

Chiar înainte de moartea tatălui său, Mozart i-a scris acestuia: „Cum moartea este ţelul real al existenţei noastre, în timpul ultimilor ani am stabilit relaţii atât de strânse cu acest prieten bun şi adevărat al oamenilor”. Mozart dorea să îi împărtăşească tatălui său semnificaţia morţii, de care credea că lumea nu trebuia să se teamă, ea fiind cheia fericirii adevărate.

Oare Mozart era pregătit să moară bolnav şi ţintuit la pat? Registrul morţilor din catedrala Sf. Ştefan din Viena arată că moartea lui Mozart a survenit în urma unei „febre miliare acute”, şi cum Fundatia Internaţională Mozarteum adoptă această poziţie privind moartea lui Mozart, ca survenind din cauze naturale, aceasta poate fi luată în considerare drept poziţie oficială. Totuşi, „febra miliară” prezintă erupţii pe piele şi temperatură ridicată şi nu este numele unei boli. Dr Thomas Franz Closset, care a fost alături de Mozart în ultimele sale clipe, nu a lăsat nici o evidenţă privind simptomele lui Mozart sau un certificat de deces, astfel încât numele bolii nu poate fi stabilit. De asemenea, este straniu faptul că prima înregistrare a cauzei morţii lui Mozart – aşa-numitul Raport Guldener – a fost stabilită în 1824, la 34 de ani de la moartea acestuia de către dr. Eduard Guldener von Lobes, de la Universitatea din Viena. Auzind povestirea doctorului Closset, el a înregistrat drept cauză a morţii „febra reumatică inflamatorie”. Dar acest lucru apare ca parte dintr-o opinie scrisă, trimisă criticului de muzică italian Giuseppe Carpani, pentru a-l elimina pe tovarăşul său italian Salieri din teoria otrăvirii.

Mai există teoria otrăvirii cu mercur. Şi anume, deşi Mozart se temea că va contracta o boală transmisă sexual, era de fapt un afemeiat şi se îmbolnăvise de sifilis. În urma unei consultaţii efectuate de Baron van Swieten, urma un tratament cuprinzând un preparat pe bază de mercur, ceea ce a dus la moartea sa. Dintre toţi prietenii săi, van Swieten a fost primul care s-a grăbit să fie alături de Mozart şi care a făcut aranjamentele de înmormântare. Cu toate acestea, se comportase ciudat. Un exemplu este că i-a gonit de la înmormântare pe cei ce veniseră să îl plângă pe Mozart. Dacă acest lucru ar fi ieşit la iveală, responsabilitatea baronului van Swieten ar fi fost mare. Dar şi această teorie este doar o presupunere bazată pe dovezi incidentale, anume că Mozart a fost înmormântat în cimitirul comunal de teamă că acest incident ar fi fost scos la iveală.

Dar nici una dintre aceste presupuse cauze de deces nu a putut fi pe deplin justificată ceea ce a lăsat tot timpul loc pentru noi speculaţii şi ipoteze. Astfel, se afirmă într-un articol publicat în Med Probl Perform Art că Mozart ar fi decedat ca urmare a deficientei de vitamina D. Cercetătorii îşi bazează ipoteza pe faptul că el ar fi lucrat cu precădere pe timpul nopţii şi ar fi dormit cea mai mare parte a zilei, ca urmare nu ar fi beneficiat de ultravioletele capabile să stimuleze sinteza vitaminei D. Este cunoscut faptul că lipsa acestei vitamine este un factor de risc pentru pneumonie, boli cardiovasculare şi renale, iar Mozart a avut febră în ultimele zile de viaţă. Faptul că a murit iarna este încă un argument în favoarea acestei ipoteze…

(Sursa: istoriiregasite, medicalnet.ro)

Varianta oamenilor de știință

Istoria medicinii/Misterul morţii lui Mozart

Prof Simona Rednic

Prezentarea cazului

La 20 noiembrie 1791, în cursul unei “febre epidemice”1, Wolfang Amadeus Mozart s-a îmbolnăvit neaşteptat dezvoltând febră2, cefalee, transpiraţii, cu  dureri şi tumefieri ale mâinilor şi picioarelor. După două săptămâni, tumefierile s-au generalizat la întreg corpul, în aşa fel încât nu s-a mai putut îmbrăca cu hainele lui obişnuite. Era atât de slăbit încât nu mai putea să stea în şezut. O dată cu extensia edemelor au apărut simptomele digestive: greaţă, vărsături, dureri abdominale, diaree şi o erupţie cutanată generalizată. Mozart crede ca este otrăvit3. Este lucid, dar extrem de agitat şi iritabil. Roagă servitorii să scoată din cameră canarul, care era preferatul lui, pe motiv ca îl enervează. Doi dintre cei mai buni medici din Viena l-au tratat cu comprese reci si venesecţii.

În 5 decembrie, la numai 15 zile de la debutul simptomelor,  Mozart a prezentat convulsii şi delir, a intrat în comă şi a murit după aproximativ o oră. Diagnosticul medicilor curanţi a fost de “febră eruptivă severă”. Nu s-a facut o autopsie, cadavrul fiind foarte umflat si putrefacţia rapidă.

Funerariile au avut loc după două zile la catedrala Sfântul Stefan, unde se căsătorise în urmă cu 9 ani cu Constanze. Contrar unei legende care a circulat mult timp, conform căreia Mozart nu a avut funerarii şi a fost aruncat în groapa comună aproape fără slujbă religioasă, soţia sa i-a plătit o înmormântare de clasa a III-a, ieftină, dar destul de comună în Viena timpului său, dar nu cea mai pauperă. Şi, departe de a fi ignorat complet, un grup destul de mare de cetăţeni ai Vienei şi admiratori l-a urmat pe ultimul său drum. Conform a ceea ce în epocă presupunea o înmormântare de rangul III, marele compozitor a fost înmormântat  într-un mormănt nemarcat (comun). După 7 ani cadavrul a fost mutat din mormânt într-o criptă comună, pentru a elibera spaţiul, de aceea locul nu este nici azi cunoscut şi o examinare modernă a rămăsiţelor nu este posibilă.

Mama lui Mozart a murit la Paris în anul 1778 după o lună de boală febrilă cu tuse, dureri de cap, diaree, răguşeală, delir şi comă. Diagnosticul a fost de “inflamaţie internă”, iar certificatul de deces a anunţat o boală cardiacă. Diagnosticul nu pare însă clar (febră tifoidă, tuberculoză?).

Antecedentele patologice ale compozitorului, destul de încărcate sunt rezumate cu aproximaţie în tabelul 1. Multe informaţii despre bolile lui Mozart ne vin din notiţele tatălui său, Leopold, care a avut intenţia să scrie o biografie şi de asemenea a păstrat corespondenţa bogată avută cu fiul său. Ştim din aceste notiţe că la naştere mama compozitorului a prezentat delivrenţă incompletă de placentă, ceea ce poate fi interpretat ca un semn de prematuritate. În copilărie, în cursul numeroaselor sale pelegrinări pe la curţile imperiale europene, Mozart a prezentat repetate episoade de infecţii ale căilor respiratorii superioare, inclusiv amigdalite. La vârsta de 6 ani, în anul 1762, la 17 zile după un astfel de episod, Leopold descrie apariţia unor “noduli, dureroşi, duri, de dimensiunea unui crăiţar4, distribuiţi pe mâini, picioare şi fese”, care “într-o săptămână au crescut în dimensiuni, dar nu în număr”, după cum consemnează tatăl compozitorului, descriind cu ochi de semiolog eritemul nodos5. După alte câteva săptămâni, Mozart a prezentat febră şi “reumatism la picioare”, scrie Leopold. Descrierea secvenţei infecţie streptococică, eritem nodos, reumatism articular acut pare aici destul de clară. În anii umători, compozitorul a mai prezentat noi episoade infecţioase şi artritice. Foarte probabil, acesta a avut febra tifoida la 6 ani, variolă la 11 ani şi icter, mai probabil hepatită epidemică, la 15 ani.

Amadeus a fost un “copil minune”, dar a avut o copilărie agitată şi a peregrinat prin Europa într-o vreme în care călătoriile nu se făceau uşor, a fost permanent într-un imens efort creativ. Mâncarea sa preferată era carnea de porc şi o consuma de câte ori avea ocazia. Condiţiile sale de viaţă erau mai degrabă precare, mai ales în ultima parte, când era presat de datorii. Fuma mult.

Interpretare cazului

Până în prezent au fost propuse cam 150 de diagnostice diferite pentru a explica suferinţa lui Mozart. Cele mai probabile ipoteze ar fi: a) reumatismul articular acut (RAA) cu cardită şi vavulopatie reumatismală, b) purpura Henoch-Schonlein (PSH), c) trichineloza, d) otrăvirea sau supradozarea de medicamente (compuşi mercuriali folosiţi în tratamentul sifilisului), e) endocardită infectioasă, f) patologie urinară (calculi urinari sau/şi infecţii urinare cu insuficienţa renală). La moartea lui probabil au contribuit şi venesecţiile brutale

Argumente în favoarea diagnosticului de RAA ar fi durerile de la nivelul membrelor, care puteau avea origine articulară şi edemele, care ar fi fost datorate unei decompensări cardiace pe fondul unei cardite reumatismale. Acest diagnostic ar explica erupţia cutanată (eritem marginat sau noduli subcutanaţi). Iritabilitatea este un semn comun, iar febra este un criteriu minor pentru diagnosticul acestei boli. Mozart avut foarte probabil infecţii streptococice şi eritem nodos în antecedente. Argumente împotrivă ar fi raritatea atacului acut şi a afectării cardiacă la adulţi şi absenţa dispneei ca principal simptom al insuficienţei cardiace. Pe de altă parte, episodul acut de RAA este rareori cauză de moarte, iar diareea şi vărsăturile rămân neexplicate în acest context.

În condiţiile acceptării diagnosticului de RAA, ar putea fi avute în vedere două scenarii: a) în urma unei noi infecţii cu streptococ, Mozart a dezvoltat o insuficienţă cardiacă acută pe endocardită cu modificari valvulare sau pericardită cu tamponada cardiacă (ceea ce astăzi cunoaştem ca şi carditis fulminans) şi b) sechelele valvulare puteau fi cauza codeterminantă a morţii, boala actuală nefiind RAA, dar suprapunâdu-se pe un cord bolnav.

Diagnosticul de PSH ar explica toate simptomele lui Mozart. Triada purpură, manifestări gastrointestinale şi renale, la care se pot adauga şi alte simptome sau semne legate de sistemul nervos central, sugerează acest diagnostic. Antecedentele de infecţii respiratorii şi adesea streptococice sunt frecvente în etiologia îmbolnăvirii. Deşi de obicei pacienţii sunt copii, boala apare şi la adulţi, unde realizează frecvent forme mai grave. Toţi pacienţii dezvoltă o purpură cutanată palpabilă, iar la 70% din adulţi aceste manifestările cutanate sunt prezente de la început, în timp ce manifestările gastrointestinale sau articulare apar mai frecvent pe parcurs. Insuficienţa renală cu cortegiul ei de manifestări digestive şi cerebrale este cauza cea mai frecventă a morţii în PSH. Argumentele împotrivă ar putea fi vârsta adultă (de obicei PSH apare sub vârsta de 21 de ani) şi absenţa sângelui în scaun, semn nedescris la Mozart, dar foarte frecvent în PSH. Lipseşte şi descrierea hematuriei, cea mai frecventă manifestare a glomerulonefritei, un semn uşor de  remarcat şi destul de alarmant pentru a fi consemnat. De obicei, afectarea renală constă dintr-o glomerulonefrită usoară, care se vindeca adesea şi fără tratament, evoluţia spre glomerulonefrită severă fiind atipică, dar posibila. În concluzie, PSH este un diagnostic posibil, unul din cele mai susţinute ştiinţific. Boala putea fi cauza morţii compozitorului, singură sau alături de eventuale leziuni valvulare reumatismale.

Mozart consuma carne de porc cu plăcere, iar într-o scrisoare adresată soţiei cu 44 de zile înaintea morţii relateaza ca a mîncat carne de porc6. Perioada de incubaţie a trichinelozei este de 5-50 de zile şi boala poate duce la deces în 2-3 săptămîni. Intensitatea manifestărilor clinice depinde de cantitatea de cisticerci ingerată, fiind uşoară la cantităţi mici şi mortală la cantităţi mari7. Epidemii cu manifestări clinice similare au fost descrise în epocă, iar unele au omorât mulţi oameni în diferite oraşe din Europa. Moartea lui Mozart s-a produs la 2 săptămâni de la apariţia simptomelor. Trichineloza ar explica febra, edemele, erupţiile cutanate, durerile musculare intense cu imposibilitatea de a se ridica, uneori pacienţii apărând “paralizaţi”. Apariţia simptomelor digestive poate fi legată de invazia intestinului. Pacientul rămâne în general conştient, chiar dacă în final dezvoltă accidente vasculare, convulsii, encefalită şi comă. Decesul survine în general în săptămâna a 2-a sau a 3-a prin pneumonie sau complicaţii neurologice sau cardiace. Faptul că simptomele digestive au apărut numai în a doua săptămână a bolii este un argument împotriva diagnosticului de trichineloză, boală în care acestea ar trebui să fie iniţiale. Trichineloza rămâne totuşi un diagnostic posibil, de asemenea fiind unul din cele mai sustenabile ştiinţific. Boala putea duce la deces, singură sau alături de posibile leziuni valvulare şi/sau supraadăugată epuizării psihice.

Venesecţiile erau răspândite în acea perioadă şi există dovezi că Mozart a avut parte de ele. De obicei se drenau mari cantităţi de sânge. Compozitorul era slăbit de boală şi în plus a fost un bărbat scund chiar şi pentru epoca lui (163 cm) şi plăpând constituţional, suportând probabil mai greu aceste manopere extreme. Ele sunt puţin probabil cauza determinantă a morţii, dar puteau coparticipa în altele ca factor agravant.

Deoarece Mozart era un “fenomen” al epocii, speculaţii, mai degrabă romantice, în legătură cu otrăvirea şi crima au apărut încă din timpul vieţii. Mulţi contemporani ai săi, soţia lui şi chiar el au lansat bănuiala că este otrăvit8. Rivalitatea între Mozart şi Salieri era celebră în epocă şi poate a devenit şi mai celebră în timp, datorită unei discutate piese de teatru pe această temă. Compozitorul avea şi alţi duşmani – soţi înţelaţi, masoni trădaţi – care au fost bănuiţi de astfel de fapte. Pe de altă parte, Mozart însuşi ar fi putut să se otrăvească, deoarece se autotrata cu mercur pentru sifilis. Faptul că simptomele s-au dezvoltat într-o periodă scurtă, aproximativ 15 zile, poate fi un indicator de otrăvire. Otrava cea mai folosită în scop de omucidere era arsenicul. Acesta este un metal greu care inhibă multiple enzime, inclusiv pe cele din ciclul acidului citric al lui Krebs, deprivând prin aceasta organismul de energie şi dând simptome variate. Metoda folosită pentru punerea în evidenţă a toxicului post-mortem era aruncarea stomacului pe cărbune încins, care dacă conţinea arsen emana un miros specific. Desigur că metoda avea o sensibilitate redusă9. Intoxicaţia cu compuşi arseniccali era numită în Evul Mediu şi la începutul epocii moderne “febra gastrică”. Teoria intoxicării ar explica febra, edemele prin afectare renală de tip necroză tubulară acută, simptomele gastrointestinale, nervoase ca şi erupţiile cutanate care poate fi de tip purpură sau eritrodermie. Intoxicaţia cu mercur are simptome similare. Unele din simptomele şi semnele pe care le-a avut Mozart sunt totuşi atipice pentru o intoxicaţie acută cu arsen, cum ar fi apariţia simptomelor gastrointestinale numai în a doua săptămână. Pe de altă parte, pentru o otrăvire perioada de 15 zile este totuşi destul de lungă pentru a pleda pentru un singur eveniment de intoxicaţie, dar în cazul arsenului este posibilă totuşi. Au lipsit unor simptome comune ale intoxicaţiei acute cu astfelk de compuşi: durerile sub formă de arsuri în gât, disfagia, durerile abdominale, ameţelile, cianoza, dispneea. Au lipsit elemente care să sugereze intoxicaţia cronică, cum ar fi polineuropatia senzitivo-motorie şi manifestările respiratorii de tip laringită, traheită sau bronşită. Din tabloul intoxicaţiei cu mercur lipsesc hipersalivaţia, tulburările de memorie şi delirul. Probabil că Salieri sau oricine altcineva nu aveau motive suficiente să-l otrăvească pe Mozart şi mai ales nu erau capabili să o facă punând otravă în mâncarea şi băutura acestuia. Prin prisma evenimentelor istorice şi mai ales a cunoştinţelor ştiinţifice aceasta teorie este tot mai putin probabilă.

Există dovezi că Mozart acuza dureri intense in lombe şi transpiraţii profuze cu câteva luni inaintea îmbolnavirii. În copilărie episoadele de infecţii respiratorii ar fi putut fi urmate de o glomerulonefrită postinfecţioasă. Aceasta ar explica edemele fără dispnee, iar greţurile, vărsăturile, convulsiile şi coma ar fi interpretabile în cadrul insuficienţei renale10. Febra  putea fi legată de o infecţie urinară suprapusă. Pe de altă parte, Mozart a fost foarte productiv în lunile ce i-au precedat moartea şi şi-a păstrat capacităţile mentale până înainte de moarte, ceea ce nu pledează pentru o insuficienţă renală progresivă, dar se menţine posibilitatea unei insuficienţe renale acute. Durerile de la nivelul membrelor ar rămâne neexplicate în acest context. Nu au fost descrise hematuria sau durerile de tip colică renală. Nu părea să aibă simptome de anemie sau prurit, care de asemenea caracterizează insuficienţa renală cronică.

De ce moartea lui Mozart va rămâne un mister ? Mozart a fost un copil teribil al vremii şi un alintat al sorţii care a uimit regalităţile şi publicul larg cu talentul său muzical. Ca orice “vedetă” a fost adorat şi urât deopotrivă. Aşa că atunci când viaţa lui a fost brusc întreruptă înainte să împlinească 36 de ani, zvonuri s-au iscat ca şi în jurul oricărui superstar. Cauzele morţii lui Mozart probabil nu se vor cunoaşte niciodată deoarece diagnosticul a fost incomplet încă înainte de moarte, lipsa autopsiei nu a adus lămuriri în legătura cu cauza suferinţelor sale şi nu se cunoaşte localizarea exactă a rămăşiţelor sale pământeşti, ceea ce nu permite evaluări moderne şi diagnostice retrospective. Şi de fapt, poate contează mai puţin cum şi de ce a murit Mozart. Amadeus a fost unul din cele mai mari genii ce au trăit vreodată şi a fost creatorul unei muzici divine. Moartea sa intersează deci mult mai puţin decât viaţa şi creaţia sa. (Text publicat iniţial în Revista Română de Reumatologie)

Antecedentele personale patologice ale lui W.A. Mozart

Note

1. Epidemia din perioada respectivă nu este clară.

2. Termometrul medical a fost inventat în anul1850 şi numai în 1868 s-a determinat intervalul normal al temperaturii corporale, deci diagnosticul de febră era empiric, Acesta pare totuţi corect, pentru că medicii i-au prescris comprese reci.

3. “Sunt otrăvit. Sussmayr, elevul şi asistentul meu, crede că sunt doar îngrijorat în legătură cu încheierea Recviemului. Soţia mea Constanze, crede că sunt preocupat de datorii. Doctorii râd de mine. Doar draga mea cumnată, Sophie pare să mă creadă, dar nici ea nu pare sigură. Către cine să mă întorc ? Sunt un om raţional dar nimeni nu mă ia în serios…Am fost oare abandonat de toată lumea?”

4. Kreuzer, o monedă ce circula în Viena timpului.

5. Din punct de vedere medical, eritemul nodos a fost descris şi numit 46 de ani mai târziu, în 1808, de către doctorul Robert Willan.

6. În 7 octombrie 1791, deci cu 40 de zile înaintea îmbolnăvirii, Mozart îi scria soţiei sale Constanze: “Ce miros simt ? Aici e Don Primus cu cotletele de porc. Che gusto! Acum mănânc în sănătatea ta. E aproape ora 11…”

7. Viermele Trichinella spiralis a fost descoperit în anul 1825 şi corelaţia infestaţiei cu manifestările sale clinice abia în anul 1860.

8. Declaraţia lui Mozart asupra otrăvirii: “ Eu Wolfang Amadeus Mozart, uneori numit şi Wunderkind (copilul minune), uneori instrumentist alteori compozitor, cred că am fost otrăvit. De când m-am întors la Viena din Praga, după premiera operei mele “Clemenţa lui Tito”, am fost mereu bolnav. Apoi după ce am fost oaspetele lui Salieri la cină, durerile mele au fost atât de severe încât abia am putut respira. Acum sunt ameţit continuu, am căzut azi de 2 ori şi corpul meu a început să se umfle. Degetele îmi sunt atât de umflate încât nu mai pot cânta. Teama mea că am fost otrăvit nu este o halucinaţie”

9. Primele metode mai sensibile pentru diagnosticul intoxicaţiei cu arsenic au fost introduse abia în anii 1836 şi 1841, când a scăzut semnificativ şi numărul intoxicaţiilor cu sărurile acestui metal.

10. Sophie, cumnata sa şi sora mai tânără a soţiei sale Constanze, susţine că Mozart i-ar fi răspuns când ea l-a încurajat şi i-a cerut să reziste bolii: “Degeaba, am deja gustul morţii pe limbă”.




Alte articole din categoria: Divertisment

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...