PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Internaţional

Românca dispărută de pe un feribot a fost găsită pe teritoriul Belgiei și repatriată

Autor: | | 3 Comentarii | 1379 Vizualizari
Pasagera de oriigine română care a dispărut de pe un feribot în timpul cursei a fost găsită în Belgia și repatriată, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe.

Femeia a fost identificată şi localizată marţi pe teritoriul Belgiei.În prezent, ea este în siguranţă şi beneficiază permanent de sprijinul şi asistenţa misiunii diplomatice române din Belgia, inclusiv asigurarea de hrană şi cazare pe timp de noapte, transmite Agerpres.

"Referitor la situaţia persoanei de cetăţenie română, în urma demersurilor efectuate de către Ambasada României la Bruxelles în scopul repatrierii acesteia, procedurile interne au fost finalizate, aceasta revenind în ţară în cursul acestei zile. În prezent, aceasta se află în grija autorităţilor competente din România", se arată într-un comunicat MAE.

Feribotul la bordul căreia se afla românca a efectuat, în cursul nopţii de luni spre marţi, o cursă între portul britanic Dover şi portul francez Dunkerque. La sosirea feribotului companiei DFDS în Franţa, echipajul a constatat dispariţia unei românce în vârstă de aproximativ 20 de ani. După anunţarea dispariţiei, Franţa a mobilizat numeroase nave şi elicoptere marţi dimineaţă în Canalul Mânecii, pentru căutarea tinerei dispărute.


Tag-uri: romanca, romanca disparuta, pasagera, feribot, canalul manecii, franta
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Românca dispărută de pe un feribot a fost găsită pe teritoriul Belgiei și repatriată.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi