Misterul tăbliţelor scrise de la Sinaia

Misterul tăbliţelor scrise de la Sinaia

Românii sunt din ce în ce mai interesaţi şi incitaţi de misterul care pluteşte în jurul tăbliţelor de la Sinaia. În ultima perioadă, se aude din ce în ce mai des o întrebare: sunt ele niște falsuri geniale sau sunt copii în plumb după o uimitoare și autentică Arhivă Regală din Aur a dacilor?

Tăblițele de plumb, artefacte uimitoare ce conțin o scriere antică alături de numeroase simboluri sacre, portrete, armate, luptători călare ori pedeștri, ritualuri religioase, planuri de clădiri realizate în stilul basorelif, reprezintă singurele piese rămase dintr-un posibil tezaur păstrat, poate și descoperit, în zona muntoasă a așezării Sinaia, denumit Tezaurul de la Sinaia.

Se presupune că multe piese erau din aur

Ne puteți urmări și pe Google News

În momentul descoperirii sale, se presupune că Tezaurul de la Sinaia conținea multe artefacte posibil din aur, nu doar tăblițele și ele presupuse din aur, dar până acum nu există asocieri exacte ale unor alte obiecte antice cu plăcuțele scrise, cu excepția celor de la Mânăstirea Sinaia, piese care însă nu au fost cercetate și datate oficial.

Unde se găsesc valoroasele plăcuţe Majoritatea

plăcuțelor scrise sau copiile lor, se găsesc la Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” din București, alte două la Mânăstirea Sinaia și câteva în colecții particulare. Pentru prima data, proiectul Niascharian descoperă două tăblițe identice, una în București și alta la Sinaia, făcute din materiale diferite și din care doar cea de la București a putut fi datată oficial. Cele două plăcuțe identice pot constitui dovada copierii unor artefacte originale. Tăblița conține un ritual de inițiere puțin asemănător botezului creștin iar textul nu a fost tradus/interpretat din cauza unor posibile incantații sacre existente acolo.

A doua piesă de la Mânăstirea Sinaia este o medalie rotundă de cca. 12 cm diametru și 2 cm grosime inscripționată pe ambele fețe, probabil un ordin diplomatic datorat celor două tipuri de scriere/caractere ori insignă de identificare a unor personaje importante, dar care la o cercetare preliminară a materialului folosit a relevat surprize: medalia este realizată din argint 83,5% + cupru 16,5% aflat la primă prelucrare cu o vechime de cca. 2000 - 2100 ani. Medalia era prinsă cu un inel metalic mult mai dur decât argintul care a și lăsat urme în metalul nobil și era purtată la gât mai mult pe o singură parte (explicația eroziunii pronunțate a uneiea dintre fețe).

Între mit şi realitate: Sunt autentice tăbliţele?

O parte dintre istorici consideră aceste tăblițe scrise ca fiind falsuri, atribuindu- le un posibil singur creator: Bogdan Petriceicu Hașdeu. Dar varianta falsurilor naște alte probleme: unica logică de creare a unui fals este acela de a-l vinde (intri pe o piață de cunoscători care ar identifica repede un fals sau te adresezi unei piețe „underground” unde prețurile sunt mici deci un efort considerabil cum ar fi inventarea unui scris, turnarea unor tăblițe cu diferite forme și dimensiuni etc. nu își găsește sensul). Un falsificator de asemenea performanță, capabil să creeze un limbaj aparent antic dar care să pară adevărat prin puternice legături lingvis-tice cu limbajul contemporan și nu numai, nu se oprește vreodată din a falsifica, are lucrări mai slabe, de început, ce îi marchează perfecționarea în falsuri de-a lungul timpului și lucrări foarte bune (sau greu de depistat). Dar în cazul nostru, nici o tăbliță nu a fost vândută și nici adresată negustorilor de artă, deși era posibil acest lucru, deci logica realizărilor unor falsuri este din nou lipsită de sens. Atribuirea creării tăblițelor unei personalități unice, lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, datorită competențelor sale lingvistice, filologice, istorice nu se regăsește nici în critica celor mai virulenți contestatari ai lui din epocă, nici în dovezi materiale care ar trebui în mod firesc să existe dacă ținem cont de complexitatea unor falsuri ca cele din Tezaurul de la Sinaia.

Cum arată aceste tăbliţe scrise

În mare parte, tăblițele scrise au formă dreptunghiulară, sunt copiate pe o singură față, au sisteme de prindere/susținere diferite mergând de la curele de piele si inele de metal până la suspendarea pe bolțuri/ cuie fiind expuse ca niște icoane pe pereți (probabil se formau linii întregi de tăblițe care în desfășurarea lor puteau susține imagistic o istorie/ mit/ritual). După analiza scrierii și imaginilor se poate trage concluzia că tăblițele provin din locuri diferite de cult de pe arealul geto-dac (cercetătorul macedonean Branislav Stefanoski identifică unul din locuri ca fiind antica cetate Genucla lângă Isaccea, altul putând fi Bărboși lângă Galați unde profesorul Șeuleanu le descrie ca fiind expuse într-un semicerc iar o tăbliță există și astăzi la muzeul local de istorie) strângerea lor într-un singur loc fiind cauza unui eveniment nefast ce a impus ascunderea acestora în siguranță.

Alfabetizarea la geto-daci, un fenomen înţeles greşit

Scrierea în antichitate era apanajul persoanelor sacre, a preoților, inițiaților și uneori a celor care pretindeau tronul domnesc (care învățau scrierea în mânăstiri ori temple/altare); marea masă a populației nu cunoștea scrierea, fapt perpetuat până în vremurile moderne când s-a introdus alfabetizarea în masa. Prin urmare, conceptul conform căruia geto-dacii nu cunoșteau scrierea este un adevăr obținut printr-o forțată generalizare istorică valabilă pentru foarte multe populații antice dar în esență un neadevăr istoric datorat nesincronizării cu gradul uriaș de spiritualitate și tradiții existent în spațiul Carpato-Danubian mai ales dacă avem în vedere persoanele sacre, inițiații și nu populația obișnuită.

Demontarea unui mit. Haşdeu nu poate fi autorul unor tăbliţe false

La 50 de ani, în deplinătatea per formanțelor intelectuale, genialul Hașdeu se schimbă dramatic odată cu dispariția fiicei sale, Iulia Hașdeu, și abordează o latură nouă de cercetare, spiritismul transformat uneori în fanatism. Atribuirea realizării falsurilor istorice numite Tăblițele din Tezaurul de la Sinaia lui B.P. Hașdeu, denotă o necunoaștere totală a operei și vieții marelui enciclopedist român. Iată câteva argumente:

1. Plumbul din care sunt făcute tăblițele este de proastă calitate chiar și pentru secolul XIX (în urma testelor s-a dovedit că materialul din care sunt făcute artefactele de la Institutul „Vasile Pârvan” aparține sec XIX e.n.), multe placuțe se frâng, un detaliu care denotă mai repede graba realizării unor copii cu materialul avut la îndemână și nicidecum creațiea deliberată a unui falsificator a unor piese bune de pus în circulație pe piață.

2. Apariția sau fluctuația numărului plăcuțelor la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București în jurul anilor 1950-1955 este descrisă de regretatul arheolog Vasile Boroneanț ca fiind responsabilitatea unui enigmatic domn (tovarăș ca să păstrăm nota timpului) numit M. Ștefănescu care aducea periodic de la Deva la București întro mapă de piele maronie câteva plăcuțe pe care le lua înapoi după o perioadă de timp. Nu se știe căte plăcuțe erau aduse și căte erau returnate (nu se ținea o evidență obligatorie la vremea respectivă), nu se știe dacă acest domn era un simplu curier sau vreun specialist/istoric, cert este că, după hainele purtate și trecerea avută la nivelul conducerii institutului, domnul Ștefănescu era indiscutabil oficialitate a acelor ani. De unde aducea tăblițele, cui le returna pe cele luate înapoi, rămâne de aflat sau, dacă ținem cond de numărul anilor trecuți, doar o altă întrebare fără răspuns.

3. Scrierea de pe Tăblițele de la Sinaia este identică cu „descântecul” de pe un artefact incontestabil aflat Muzeul Național de Arheologie din Sofia, Bulgaria și cunoscut ca Inelul de la Ezerovo, o bijuterie de aur.

4. Clădirea în care astăzi se află muzeul Mânăstirii Sinaia a servit drept casă de oaspeți și reședință regală de vară în deceniul 8 al secolului al XIX-lea, regele Carol I coordonând personal de aici lucrările de construcție a Castelului Peleș ridicat în vecinătate. Pe unul dintre pereții nordici a unei camere mici și retrase se păstreză schițele în creion ale Reginei Elisabeta, desene realizate probabil din plictiseală față de monotonia zilnică. Una dintre aceste schițe, un portret în profil al unui bărbat cu o barbă impozantă seamănă până la identificare ca stil și realizare cu desenul aflat pe una din tăblițele din Tezaurul de la Sinaia. Majoritatea portretelor realizate de Regina Elisabeta au fost recunoscute în personaje reale din anturajul Regelui Carol I din vremea respectivă. Enigmaticul portret al bărbatului cu barbă, nu.

Proiectul Niascharian demarat acum ani în urmă de o echipă de cercetători, are menirea de a identifica, de a descoperi și redescoperi valorile pământului românesc, de a înțelege sensul simbolurilor sacre multimilenare, sens adeseori deturnat ori schimbat de religii contemporane, de a găsi calea spre un adevăr uitat sau pierdut deliberat. De a cunoaște.