Cum se lua MITA în 2009. DNA face dezvăluiri din dosarul unui "GREU"

Cum se lua MITA în 2009. DNA face dezvăluiri din dosarul unui "GREU"

DNA a dezvăluit modul în care Gheorghe Ștefan, fostul primar al municipiului Piatra-Neamț, ar fi primit cei 200.000 lei ceruți ca mita.

Suma era oferită în schimbul atribuirii unui contract aferent unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile, iar banii au fost dați într-o geantă de laptop.

Gheorghe Ştefan a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru trafic de influenţă. Procurorii DNA au menționat că în 2009 o societate intenţiona să participe la o procedură publică de atribuire a unui contract finanţat din fonduri nerambursabile, iar Gheorghe Ștefan i-ar fi solicitat administratorului acestei firme să-i remită o sumă de bani reprezentând 10% din valoarea lucrărilor ce urmau a fi efectuate, scrie Agerpres.

Banii respectivi, spun anchetatorii, ar fi fost pretinşi de Gheorghe Ştefan în schimbul promisiunii acestuia de a interveni pe lângă persoane din conducerea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în vederea influenţării rezultatului procedurii de atribuire a respectivului contract de lucrări. În temeiul acestei înţelegeri, în cursul anului 2011, printr-un intermediar, Gheorghe Ştefan ar fi primit de la reprezentantul acelei societăţi comerciale, în numerar, suma de 200.000 lei", susţin procurorii.

Ne puteți urmări și pe Google News

"(...) suma de 200.000 de lei a fost remisă în numerar, într-o geantă de laptop, la o dată apropiată de finalizarea lucrărilor aferente proiectului derulat de comuna Brusturi, judeţul Neamţ, după efectuarea unei plăţi de către beneficiar. (...) , la câteva zile după încasarea banilor s-a deplasat la sediul SC (...) SA din municipiul Piatra Neamţ unde, în parcarea imobilului, i-a dat geanta cu bani lui (...) pentru a-i fi remisă lui Gheorghe Ştefan", precizează procurorii în rechizitoriu.