Mitică Dragomir a plecat plângând de la înmormântarea lui Vasile Turcu

Mitică Dragomir a plecat plângând de la înmormântarea lui Vasile Turcu

Dinamo, Vasile Turcu, a fost înmormântat ieri în Cimitirul Sf. Maria Herăstrău. Omul de afaceri a fost condus pe ultimul drum, printre alții, de Giovanni Becali și Mitică Dragomir.

Vasile Turcu a fost înmormântat fără onoruri militare şi fără slujbă religioasă în biserică. Chiar dacă familia a insistat până în ultimul moment, Biserica a rămas fermă pe poziţii şi fostului acţionar dinamovist i s-a făcut o slujbă scurtă de către un preot, pe marginea gropii.

Turcu a fost condus pe ultimul drum și de cei doi fii ai săi, Marius și Adrian, chiar dacă cel din urmă anunțase că nu va veni la înmormântare. La funeralii au fost prezenți, printre alții, și oameni de fotbal precum Valeriu Argăseală, Gigi Nețoiu sau Adalbert Kassai. Fostul șef al LPF, Mitică Dragomir, nu a rezistat la procesiunea înmormântării și a părăsit cimitirul vizibil marcat. Şi foştii fotbalişti Ciprian Marica şi Ianis Zicu au fost prezenţi la cimitir. Bunul prieten al lui Turcu, Cristi Borcea, a trimis o coroană de flori, la fel ca şi Victor Becali, cei doi fiind închişi la Poarta Albă. Toți cei care l-au condus pe ultimul drum au mers după înmormântare la restaurantul „Patru anotimpuri” din Herăstrău, unde a fost organizat parastasul. Reamintim că Vasile Turcu a încercat să se spânzure pe 1 martie. Transportat la spital, el a murit după șapte zile de comă profundă.

Rușii lansează ipoteza crimei

Ne puteți urmări și pe Google News

Tot ieri, site-ul în limba română al propagandei ruse, Sputnik, a lansat ipoteza că Vasile Turcu ar fi fost omorât de Serviciile Secrete Românești. Cei de la publicația amintită scriu că omul de afaceri a fost ridicat de un individ destul de puternic încât să îi rupă coastele. Totuși, articolul este nesemnat și la final susține că ultimul cuvânt îl vor avea anchetatorii.