Mitu și Begu au făcut senzație la Paris

Mitu și Begu au făcut senzație la Paris

Cele două tenismene românce au reușit, ieri, să obțină, în premieră, calificarea în turul al treilea de la Roland Garros

România a mai rămas cu doar două reprezentante în turneul de Mare Șlem de la Roland Garros. Ieri, în turul secund al întrecerii pariziene, Irinia Begu, locul 30 mondial, a dispus, în minimum de seturi, de jucătoarea croată Ana Konjuh (93 WTA), cu scorul 6-2, 6-0, și a acces, în premieră, în runda a treia a competiției din Hexagon.

Dacă în runda precedentă a reușit să obțină calificarea după doar o oră și patru minute joc, mai departe, Begu va întâlni o tenismenă din top 10 WTA.

Adversar dificil în turul trei

Ne puteți urmări și pe Google News

Begu se va duela pentru un loc în „optimi” cu jucătoarea cehă Petra Kvitova, ocupanta locului al patrulea în ierarhia WTA. Românca și sportiva din Cehia au bifat o singură partidă în circuitul profesionist, la începutul acestui an, în „sferturile” de la Madrid, joc în care Kvitova s-a impus cu 7-5, 6-3.

FOTO: Andreea Mitu surprinde la Roland Garros

Mitu și-a relansat cariera

Tot ieri, turul al doilea al întrecerii de la Paris a înregistrat o nouă surpriză. Andreea Mitu (100 WTA) a înregistrat cea mai bună performanță a carierei. Românca s-a calificat, în premieră, în turul trei, după ce a învins-o pe Karolina Pliskova (Cehia / 12 WTA), cu scorul de 2-6, 7-6 (5), 6-4, într-o partidă în care adeversara româncei a reușit 15 ași, iar Mitu cinci. În runda următoare, românca o va înfrunta pe italianca Francesca Schiavone (92 mondial), câştigătoare la Roland Garros, în 2010, şi finalistă, în 2011.

Atât Begu, cât și Mitu vor primi pentru calificarea în turul al treilea câte un premiu în valoare de 85.000 de euro și 130 de puncte WTA.