PUBLICAȚIILE NOASTRE:

EVZ Special

"Miturile istorice ale românilor": Ion C. Brătianu, "vizirul” creator al României moderne | SERIAL EVZ

Autor: | | 22 Comentarii | 4051 Vizualizari
Ion C. Brătianu
Conform mărturiilor vremii, în ziua de vineri, 3 mai 1891, România a fost zguduită de un cutremur de pământ. A urmat o înrăutățire rapidă a vremii, cu furtună și un val de frig. Oricât ar părea de romantică această prezentare, dezlănţuirea elementelor a corespuns cu intrarea lui Ion C. Brătianu în agonie. La ora 11.00 extremitățile corpului său au început să se răcească. La ora 15.05, inima celui care a fost părintele României moderne se oprește.

A murit înconjurat de fiii săi, de prieteni şi duşmani vremelnici. Ultimul gest politic al lui Ion C. Brătianu ar fi fost făcut cu câteva minute înainte să moară şi cu puţin timp înainte ca Regele Carol I să intre în încăpere.

Şi-a îndreptat privirile către prietenii săi politici şi le-a şoptit: „Să fiți cu ochii pe rege, că prea l-am făcut mare!”, ca un vizir otoman care supraveghea activitatea unui domn al Țării Românești. Ce ascunde porecla „Vizirul”?

Reabilitarea în fața istoriei

Este interesant de știut că, imediat după decembrie 1989, s-a constatat că temele istorice interzise explicit de regimul comunist au fost trei: eroizarea mareșalului Ion Antonescu, reabilitarea Mișcării legionare și Brătienii1). Bănuim că interzicerea istoriei Brătienilor s-a datorat pericolului ideologic de a-i proiecta pe marii Brătieni ca făuritori ai României moderne, în locul “clasei muncitoare și a țăranilor”.

Tot după 1989, “descoperirea” valorilor democratice ale clasei politice interbelice și anterioare anului 1918 a devenit foarte repede și o temă a istoriografiei, iar marile personalități, altădată acuzate, ignorate sau interzise, căpătau acum dimensiuni metaforice.

Pentru fostul propagandist Ion Ardeleanu, liderul conservator Petre P. Carp era acum un “om politic de anvergură”, Ion C. Brătianu devine “om politic proeminent al istoriei moderne a României”, deși în volumele sale acesta era o figură ștearsă, de fundal, iar fiul său, Ionel I.C Brătianu, este acum “remarcabilul om politic”, după ce înainte îl confunda pur și simplu cu tatăl său, Ion C. Brătianu, decedat în 1891, încă participând la Consiliul de Coroană din 17 februarie 19182).

În timpul filmărilor la pelicula “Pentru patrie”, consilierul istoric Răzvan Theodorescu constata stupefiat că echipa de realizatori, în frunte cu regizorul Sergiu Nicolaescu, nu cunoaștea faptul că au fost doi mari Brătieni, Ion “Vizirul” și Ionel, deja fiind filmate secvențe în care prim-ministrul din 1922 întâmpina pe malul Dunării trupele române întoarse din Războiul de Independență în 1877.

Liberalii și tentativa de înlăturare a lui Carol I

Lăsând la o parte prostia, trebuie cunoscut faptul că în spatele poreclei “Vizirul” se află un eveniment politic decisiv pentru România.

Este vorba de criza politică și monarhică din 1870 – 1871, un subiect important pentru înțelegerea funcționării aproximative a sistemului democratic din România până la perioada dictaturilor dintre 1938 și 1989, a aplicării incomplete a Constituțiilor democratice și a felului particular în care s-a produs modernizarea statului român între 1866 și 1918/1919.

O Constituție inadecvată

Evoluția „Problemei orientale” de politică europeană ajunsese în anul 1870 la situația în care Marile Puteri garante considerau că celebra Constituţie liberală din 1866 este inadecvată României, nu se potriveşte cu nivelul politic şi de civilizaţie al ţării şi se află la originea tulburărilor sociale care străbat ţara.

Nicolae Iorga a dat un verdict pentru istorie acestei prime Legi fundamentale: „Constituţia de la 1866 este izvorâtă dintr-o simplă operă de traducere a unei Constituţii apusene; ea n-are absolut nici un fel de legătură cu trecutul nostru propriu şi nu reprezintă nici o elaborare particulară nouă”3).


„Constituția de la 1866 (...) n-are absolut nici un fel de legătură cu trecutul nostru propriu”, credea Nicolae Iorga


Practic, mitul celei mai avansate Constituţii europene votate de români se prăbuşea după numai 4 ani de existenţă. Imediat ce această concluzie a început să circule în Cancelarii, presa din marile capitale europene a preluat-o şi nimic nu i-a mai stat în cale pentru a crea un curent de opinie pregătitor unei schimbări bruşte a Constituţiei României. Acest lucru nu se putea obține decât printr-o lovitură de stat, adică repetând soluția găsită de Alexandru Ioan Cuza, calea antidemocratică aleasă de domnitorul Unirii în 1864.



Presa europeană avea un ton categoric: „Starea de lucruri din România nu îngăduie o constituţie liberală; în toate păturile populaţiei lipsesc individualităţile care să aibă priceperea trebuincioasă.

Constituţia slujeşte doar ambiţiei şefilor de partide şi încarcă pe principe, fie el slab sau energic, de lanţuri grele”4).

Tema se regăsește încă de la sfârșitul lui mai în corespondența de familie a domnitorului. Prinţul regal de Prusia îi scria lui Carol: „Ar trebui să credem că stai pe un butoi cu praf de puşcă şi că numai o lovitură de stat în vederea schimbării Constituţiei ar mai putea să te scape!”5)

Răspunsul Regelui

La aceste sugestii, Carol a răspuns că admite modificarea obligatorie a Constituţiei, în sensul limitării libertăţilor publice şi a legiferării dreptului de intervenţie împotriva tulburărilor civile, ca o condiţie a rămânerii sale pe tronul României, dar că vede rezolvarea pe calea pașnică a crizei constituționale printr-o revizuire a Legii fundamentale, urmată de un plebiscit.

Echilibrat şi realist, punctul de vedere al domnitorului a triumfat, dar ideea loviturii de stat a ajuns la urechile liberalilor. Ei au legat posibila acţiune a domnitorului şi eventuala lor reacţie de rezultatul conflictului franco-german, printr- o acțiune de răsturnare a lui Carol I.

Regele, la un pas de abdicare

Eșecul “Republicii de la Ploieşti” (8 august 1870) a făcut ca acţiunea de detronare să dispară aparent din agenda publică, dar verdictul de achitare al procesului de la Târgoviște, considerat de Carol un afront personal, stimulează decizia lui de a renunța la Tronul României.

“În pripa hotărârii atât de grave, tânărul Domnitor a comis o greșeală fundamentală. Anume, a ținut să adreseze puterilor suzerane și garante o scrisoarememoriu în care să motiveze anunțata vacanță a domniei la București”6).

Scandaloasa scrisoare

Întocmită la 10 decembrie 1870, scrisoarea apare la 15 ianuarie 1871 în Augsburger Allgeneine Zeitung și declanșează un scandal în Parlamentul României la 30 ianuarie, unde inițiativa domnitorului este declarată “act de dezertare, un act de înaltă trădare”7).

Cuvintele domnitorului României din scrisoare reprezintă o cheie a sistemului politic și de guvernare al României moderne: „Mă întreb adesea a cui e vina? A mea oare, care n-am cunoscut firea acestui popor, sau chiar a acestui popor, care nu vrea să se lase să fie condus şi nu ştie să se călăuzească el însuşi? Prin numeroasele mele călătorii în toate ţinuturile ambelor principate şi prin venirea la contact felurit cu toate păturile sociale, cred că am ajuns la neclintita convingere că imputarea nu mă poate atinge îndeosebi nici pe mine, nici întregul popor, ci mai curând pe aceia care s-au erijat ei înşişi ca diriguitorii acestei ţări în care s-au născut! Într-adevăr, aceşti oameni, care cei mai mulţi s-au dus să-şi caute întreaga lor cultură intelectuală şi politică în străinătate, au uitat apoi prea mult lucrările ţării şi n-au altă ţintă decât de a transplanta în patria lor, prezentate sub formă utopică şi fără experienţă, ideile ce domnesc acolo şi de care sunt înflăcăraţi. Astfel, această nenorocită ţară, care a fost totdeauna sub jugul cel mai aspru, se pomeneşte trecând fără tranziţie de la un regim despotic la o constituţie atât de liberală încât nici un popor din Europa n-are alta la fel!”8).

Pentru seara de 10 martie 1871, colonia germană din București organizează un banchet în onoarea împăratului Wilhelm I, dorind a sărbători ziua de naștere și victoria în război. Banchetul se desfăşura în Sala Slătineanu, aflată în apropierea Palatului Domnesc. În jurul orei 20.00 sala este atacată cu pietre de un grup turbulent condus de studenţi. În foarte scurt timp numărul atacatorilor se măreşte şi strada se umple cu o mulţime violentă care scanda: „Trăiască republica! La palat!”

Aghiotantul domnitorului îl informează pe acesta că mulţimea este asistată de poliţie, care nu intervine, iar prim-ministrul este de negăsit.

Fără guvern și fără poliție, Carol I hotărăște să convoace Locotenența domnească, pe Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu și col. Haralambie (acesta lipsea).

Audienţa are loc la ora 11.00 în ziua de 11 martie. Domnitorul îi anunţă că a hotărât să abdice şi că depune în mâinile lor mandatul încredinţat în mai 1866.

Lascăr Catargiu, calm şi înţelept, îi face o descriere a mentalităţilor româneşti, minimalizează conflictul în comparaţie cu misiunea pe care o are domnitorul în România şi îi refuză abdicarea. Nicolae Golescu, membru de frunte al Partidei Naţionale, se solidarizează cu Lascăr Catargiu şi insistă pentru rămânerea pe tron.


FOTO: ^ Familia Regală și liderii politici, la inaugurarea Bibliotecii Central Universitare




Guvernul Catargiu

Carol cere celor doi locotenenţi domneşti să formeze un guvern de ordine. Între timp, odată cu căderea serii, populaţia se adună din nou pe străzi şi începe să se apropie de palat în marşuri ameninţătoare. Se scandează: Vive la France! În jurul orei 20.30, Carol îi convoacă la palat pe reprezentanţii Marilor Puteri, care sunt dispuşi să accepte o abdicare.

La miezul nopții însă, Lascăr Catargiu îi prezintă lista noului guvern. Esența felului în care s-a terminat această criză a fost un compromis asupra abaterilor de la aplicarea sistemului democratic în România.

Moștenirea lui Ion I.C. Brătianu

Pentru România modernă, noaptea de 11 martie 1871 rămâne o dată istorică fundamentală, alături de Unirea Principatelor şi Marea Unire de la Alba Iulia.

Rotativa guvernamentală

Formarea Cabinetului Lascăr Catargiu aduce națiunea în starea de responsabilitate, într-un sistem politic declarat democratic, însă în realitatea sa electorală și executivă îndepărtat de sistemul democratic autentic: guvernele nu vor rezulta din alegeri libere, ci Regele va desemna un guvern care să organizeze alegerile și să le câștige – așa-numita “rotativă guvernamentală”, prin care Carol I și liderii politici conservatori și liberali s-au înțeles să guverneze alternativ, pentru a obține stabilitatea guvernărilor.

Realitatea acelei vieți politice desfășurate într-un sistem democratic deformat a fost în mod constant evitată de Istoriografia română a primilor ani post-totalitari și de presă. Abia în 1997, se pronunță fără ocolișuri primul istoric asupra sistemului politic de până în 1937/1938: „Regele a acceptat, de fapt, modificarea Constituţiei prea liberale de la 1866 - copiată după Constituţia belgiană de la 1831 - sub guvernul Lascăr Catargiu (1871 - 1876), inversând datele democraţiei parlamentare”9).

Fenomenul brătianismului a fost o variantă românească a guvernării autoritare în interiorul sistemului democratic. Dominaţia statului de către Ion C. Brătianu a cunoscut trei etape: „În prima etapă (1881-1883), preocupările echipei guvernamentale au vizat, cu prioritate, orientarea externă a statului român şi consolidarea instituţiilor moderne pe plan intern, pe fundalul tensionării dezbaterilor publice asupra revizuirii Constituţiei. O a doua etapă (1884-1885) s-a aflat sub semnul înfruntării tendinţelor de coagulare a unei mari opoziţii, devenind tot mai clară opţiunea lui I.C.Brătianu pentru o guvernare autoritară (amintind întrucâtva de cea a lui M.Kogălniceanu de la 1863-1865), menită impulsionării funcţionalităţii structurilor instituţionale şi socioeconomice. A treia etapă, a guvernării autoritare (1885-1888), ce şi-a atras renumele de vizirat, a probat calităţile excepţionale de lider politic ale lui I.C.Brătianu, dar şi erodarea imaginii şi audienţei electorale ale liberalilor guvernamentali”10).


Ion I.C. Brătianu


Spre sfârșitul anului 1888, „vizirul” Brătianu era văzut ca un „dictator” subtil, inteligent, dar „tiran”, pentru că exercita un control sever asupra ministerului Internelor, cu care se câștigau sau se falsificau alegerile.

Alegerea lui Ferdinand

Ca întotdeauna, în posteritatea unei astfel de personalităţi rămân anumite proiecte şi acte în desfăşurare. Au existat consecinţe evidente peste timp ale unor acţiuni ale lui Ion C. Brătianu.

Una dintre ele este, fără îndoială, cariera politică a fiului său, Ionel I. C. Brătianu. În momentul în care a devenit clar că nu vor mai exista alţi copii ai cuplului domnitor, Ion C. Brătianu a hotărât să se ocupe personal de asigurarea succesiunii la Tron. Cei doi nepoţi ai Regelui Carol, tinerii Ferdinand şi Wilhelm, au primit în Germania, ca profesor de română şi latină, pe Vasile Păun, care a îndeplinit pentru Brătianu şi misiunea informativă de a studia caracterul celor doi prinţi, obiceiurile, slăbiciunile.

Faptul că Ion C. Brătianu nu l-a ales pe fratele mai mare, Wilhelm, a trezit numeroase suspiciuni în epocă. Desemnarea forţată a lui Ferdinand a dat naştere zvonului că Ion pregătea de fapt un rege slab pentru fiul său, Ionel, care trebuia să fie adevăratul “stăpân” al ţării. Ştim astăzi că zvonul a fost confirmat de realitate. De altfel, din acel moment, regina Elisabeta a rupt orice relaţie oficială cu Ion C. Brătianu, detestându-l până la sfârşitul vieţii.

NOTE DE SUBSOL

1 Operele despre marii Brătieni apar după 1989: Apostol Stan, Ion C.Brătianu. Un promotor al liberalismului în România, 1993 și Anastasie Iordache, Ion I.C.Brătianu, 1994.

2 Mircea Mușat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1983, p. 532.

3 Nicolae Iorga, Istoricul Constituţiei româneşti în Constituţia din 1923 în dezbaterea contemporanilor, Ed. Hmanitas, 1990, p.25.

4 Memoriile regelui Carol I de un martor ocular, vol. 2 , p.106.

5 Ibidem, p.102.

6 Stelian Neagoe, „Dilema abdicării domnitorului Carol al României” în loc.cit., Vol.II, p. 12. p. 13.

7 Mihail Polihroniade, Alexandru- Christian Tell, Domnia lui Carol I, vol.I, 1866 – 1877, Ed. Vremea, București, 1937, p. 264.

8 Memoriile regelui Carol I……vol 2, p.140

9 Dan A. Lăzărescu, Confesiuni. Dialoguri realizate de Radu Ţoancă, Ed. Hestia 1997, p. 60.

10 Gheorghe Cliveti, “Independenţa naţională şi modernizarea instituţiilor româneşti” în Istoria Partidului Naţional Liberal, Ed. All, Bucureşti 2000, p. 84.


Tag-uri: bratienii, ion c bratianu, i.c.bratianu, miturile istorice ale romanilor, alex mihai stoenescu, istorie, istoria romaniei, romania, romania moderna
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului "Miturile istorice ale românilor": Ion C. Brătianu, "vizirul” creator al României moderne | SERIAL EVZ.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii