"Moartea neagră" loveşte în China. Zeci de mii de oameni sunt în carantină

"Moartea neagră" loveşte în China. Zeci de mii de oameni sunt în carantină

Un chinez din Yumen, în vârstă de 38, a murit de ciumă bubonică după ce a intrat în contact cu o marmotă. Autorităţile au intrat în stare de alertă, au impus carantina în regiune şi monitorizează atent evoluţia a 151 de persoane cu care victima a intrat în contact, chiar dacă până în prezent nu au fost înregistrate alte semne de infecţie.

Potrivit The Mirror, care citează agenţia  Xinhua, bolnavul a decedat în 16 iulie şi aproximativ 100.000 de oameni din provincia Gansu au fost puşi în carantină.

Jiuquan Daily informează că autorităţile locale au alocat un milion de yuani (94.000 dolari) pentu vaccinarea populaţiei.

Ciuma este răspândită de puricii de rozătoarelor din sălbatice, cum sunt şi marmotele. Chiar dacă se poate trata, boala este extrem de periculoasă, pacienţii îşi pot pierde viaţa la doar 24 de ore după ce au fost infectaţi, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Ne puteți urmări și pe Google News

În ultimii ani, astfel de focare de infecţie au fost rare, cele mai multefiind înregistrate în zonele rurale din vestul Chinei. Conform oficialililor din sănătate, au fost 12 de cazuri diagnosticate, iar trei persoane din provincia Qinghai au murit, în 2009. Un alt deces de acest fel s-a întregistrat în provincia Sichuan, în 2012.