Moaștele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu pleacă la Galați, în ultimul pelerinaj din acest an

Moaștele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu pleacă la Galați, în ultimul pelerinaj din acest an

Sanctitatea Sa Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei, vine la București, unde se va închian și la Biseric Sf. Gheorghe-Nou, ctitoria brâncovenească de la Km. 0 al României

Racla cu sfintele relicve ale mărețului domn valah va pleca miercuri către catedrala ortodoxă din Galați, loc în care credincioșii se vor putea închina la ele, într-un baldachin de pe esplanada catedralei, de miercuri ora 15.30, până duminică seara, în ziua de prăznuire a Sfântului Andrei, ocrotitorul Arhiepiscopiei Dunării de Jos și al întregii Românii. De altfel, moaștele voievodale vor fi așezate lângă cele ale apostolului Andrei, creștinătorul țării noastre. Preafericitul Daniel, Patriarhul României, aflat într-o vizită canonică, va fi întâmpinat astăzi, la trei dupăamiaza, în orașul dunărean, lângă Universitatea Dunării de Jos, de către IPS Cassian și de preoții și credincioșii eparhiei. Apoi, va urma o procesiune către Catedrala Episcopală din Galați.

Joi de la ora 10.00, va fi inaugurat și sfințit de către Patriarhul României, în prezența mai multor arhieriei, un „Muzeu al Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine”. Din delegația bisericească vor face parte, printre înalte fețe bisericești, PS Timotei Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștiului și părintele dr. Emil Cărămizaru. Parohul Bisericii Sf. Gheorghe-Nou, păstrătoare a moaștelor brâncovenești.

Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei la București

Ne puteți urmări și pe Google News

Un alt eveniment istoric care se va petrece în această săptămână este sosirea la București, la invitația Preafericitului Daniel, a Patriarhului Antiohiei (n.r. - Siriei), Sanctitatea Sa Ioan al X-lea. Istorica Patriarhie din Orientul Mijlociu se confruntă, de ceva vreme, cu moment teribile în care creștinii sunt omorâți cu miile, iar bisericile sunt vandalizate de războiul de acolo. BOR a acordat, de Paște, un ajutor pentru comunitatea creștină din Siria. Sâmbătă, de la ora 17.30, Sanctitatea Sa Ioan al X-lea se va ruga și închina în Biserica Sf. Gheorghe-Nou, di. București.