MOBILIZARE EXTREMĂ: Au căutat o noapte întreagă un AVION care NU s-a prăbuşit

MOBILIZARE EXTREMĂ: Au căutat o noapte întreagă un AVION care NU s-a prăbuşit

Peste o sută de persoane cu 36 de vehicule de intervenţie au fost mobilizate pentru căutarea unui avion de mici dimensiuni care s-ar fi prăbuşit într-o zonă împădurită din împrejurimile comunei Voitinel, din judeţul Suceava. Sesizarea a fost făcută de un bărbat la 112, luni seară, în jurul orei 22.00. Incidentul anunţat nu s-a confirmat, dovedindu-se o alarmă falsă.

Potrivit ISU Suceava, citat de ZDI, imediat s-a dat alarma şi în zonă au fost trimişi militari cu tehnică de intervenţie de la subunităţile ISU "Bucovina" al judeţului Suceava din Rădăuţi, Siret şi Vicovu de Sus.

De asemenea, la sediul inspectoratului s-a constituit grupa operativă, iar în sprijinul pompierilor militari a intervenit personal de la Poliţie, Jandarmerie, Poliţia de Frontieră, Direcţia Silvică, Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Voitinel, Vicovu de Jos şi Vicovu de Sus, precum şi de la Serviciul Salvamont.

La acţiunea de căutare au participat 101 persoane cu 36 de autovehicule, din care 11 maşini de teren, pe o arie în proiecţie pe hartă de circa 10 kilometri pătraţi, în condiţii de noapte şi de teren accidentat, inclusiv cu camere cu termoviziune şi autoturisme off-road, şi au durat până marţi dimineaţa la ora 3.00.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Din păcate, pentru această misiune s-au folosit resurse importante, atât umane, cât şi tehnice, care ar fi putut fi solicitate în acelaşi timp într-o altă zonă a raionului de intervenţie, pentru salvarea vieţilor oamenilor şi bunurilor acestora", menţionează reprezentanţii ISU Suceava.

Sursa citată subliniază că alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei.