EMOȚIONANT. Mobilizare generală în sprijinul unui consătean căruia i-a ars casa

EMOȚIONANT. Mobilizare generală în sprijinul unui consătean căruia i-a ars casa

Scene emoționante într-o comună din Timiș. În loc să plece în minivacanța de 1 decembrie, localnicii din Peciu Nou au pus mâna pe unelte și s-au apucat să repare casa unui consătean, care a luat foc zilele trecute.

Oamenii s-au mobilizat pe Facebook, la inițiativa primarului, Gabriel Drăgan. Au adus unelte și lemne, și, în număr mare, s-au apucat să repare acoperișul casei. Un incendiu devastator a lăsat casa acestei familii fără acoperiș în prag de iarnă, duminica trecută. Consătenii victimelor nu au putut sta nepăsători. Chiar dacă miercuri a fost Sfântul Andrei, sărbătoare religioasă importantă, ei au mers la muncă. Primele rezultate ale muncii lor le-au postat pe internet, iar alți consăteni, care nu au fost liberi miercuri, au promis că vin să dea o mână de ajutor zilele următoare.