Modificări în Codul Fiscal. Facilităţi pentru firme şi persoane fizice, mai puţină birocraţie

Modificări în Codul Fiscal. Facilităţi pentru firme şi persoane fizice, mai puţină birocraţie

Ministerul Finanţelor Publice a publicat, ieri, un proiect de măsuri pentru simplificarea legislaţiei fiscale. Pe lângă eliminarea unor hârtii care ne puneau inutil pe drumuri, apar noi scutiri de taxe

Modificarea Codului Fiscal nu va duce la măriri de taxe şi impozite. Dimpotrivă. Pentru anumite categorii de contribuabili, statul va introduce câteva facilităţi fiscale. Iată cele mai importante modificări prevăzute în proiectul de modificare a legislaţiei fiscale, pus ieri în dezbatere publică:

1Extinderea perioadei de aplicare a facilității privind scutirea de impozit a profitului reinvestit, fără limită de timp. Termenul limită actual este 31 decembrie 2016.

2Deducerea cheltuielilor efectuate de agenții economici cu şcolarizarea personalului/ viitorului personal.

Ne puteți urmări și pe Google News

3Reducerea plafonului capitalului social la înființarea unei firme de la 25.000 euro la 10.000 euro (echivalentul a 45.000 de lei), nivel de la care contribuabilii pot opta să nu aplice regimul pentru microîntreprinderi.

4Introducerea Regimului special de TVA pentru agricultori persoane fizice, PFA, individuale/familiale. Aceştia nu vor deduce TVA pentru achiziții, dar nici nu colectează TVA pentru vânzări de produse agricole/prestări de servicii agricole, indiferent de cifra de afaceri realizată și nu țin nici un fel de evidențe în scopuri de TVA (cu excepția operațiunilor intracomunitare). Regimul este opțional.

5Eliminarea obligației de înregistrare în Registrul operatorilor intracomunitari (ROI) a contribuabililor care efectuează operațiuni intracomunitare.

6Reintroducerea scutirii (aplicate până la 31 decembrie 2015) de la plata impozitului pe clădiri și terenuri și pentru soții/soțiile persoanelor cu handicap grav accentuat și cele încadrate în gradul I de invaliditate.

7Neplata la bugetul de stat a impozitelor şi contribuţiilor reţinute din salariu de către angajator va fi reintrodusă în Legea evaziunii.

8Extinderea documentelor acceptate ca dovadă a plății în relația cu instituțiile publice, pentru toate modalitățile de plată existente la nivel național (internet banking, mobile banking, terminale de plată și ATM-uri le instituțiilor de credit).

9Băncile cu care Ministerul Finanțelor are semnate convenții (BCR, CEC Bank, Raiffeisen și urmează Banca Transilvania) vor putea să încaseze orice taxă, impozit sau alte sume datorate instituțiilor publice, de la persoane fizice care nu sunt clienții băncii, fără niciun comision.

10Din toamnă, adeverinţele de venit și certificatele de atestare fiscală vor putea fi cerute și transmise online între instituții, fără ca persoana fizică sau juridică să se mai deplaseze la ghişeu. Anual, administrațiile fiscale eliberează peste 5 milioane de adeverințe de venit și peste 300 de mii de certificate de atestare fiscală, acte care presupun două drumuri la ghişeu, pentru cerere şi pentru ridicare

Reguli noi pentru popriri

Persoanele care au datorii la stat nu se vor mai trezi cu toate conturile blocate, de la toate băncile, ci se va institui poprire şi se vor reţine doar sumele efectiv necesare pentru executarea creanței fiscale. Băncile virează în conturile bugetare doar suma necesară acoperirii creanței executate. Astfel, deblocarea conturilor bancare se realizează în decursul a circa 2 ore de la momentul în care s-a constatat că a fost acoperită obligația restantă, față de cel puțin 10 zile în situația actuală.