Modul de intervenţie în cazul accidentului din Apuseni, analizat în Comisia de Apărare a Senatului

Modul de intervenţie în cazul accidentului din Apuseni, analizat în Comisia de Apărare a Senatului

Preşedintele Comisiei de Apărare din Senat, Corneliu Dobriţoiu, a declarat în această dimineaţă că membrii Comisiei vor analiza modul în care s-a intervenit pentru salvarea victimelor accidentului aviatic din Apuseni, relatează Mediafax.

Acesta a precizat că se va discuta despre audierea celor implicaţi în operaţiunile de salvare şi despre oportunitatea constituirii unei comisii de anchetă.

  • FILMUL CĂUTĂRILOR BEZMETICE. Cele ŞAPTE GREŞELI fatale pentru Aura Ion şi Adrian Iovan. Cine a scos din joc STS şi SRI în operaţiunea de salvare din Apuseni

Dobriţoiu a declarat, înaintea unei şedinţe a Comisiei de Apărare din Senat, că se va analiza şi legislaţia care regelementează sistemul de intervenţii în astfel de cazuri. "O să trecem în vedere și modul în care legea prevede modul în care se fac operațiunile de salvare. Vom verifica acuratețea tehnică a comunicării în cazul tragediei”, a mai spus Dobrițoiu.

Dosarul accidentului aviatic din Apuseni a fost preluat de Parchetul Militar. CITIȚI ȘI:

Ne puteți urmări și pe Google News
  • HALUCINANT. Angajații ISU și ROMATSA nu au știut să interpreteze coordonatele primite de la medicul Radu Zamfir. IATĂ DOVADA
  • Mănescu: În cazul accidentului aviatic nu se întruneau condiţiile de convocare a unui comitet ministerial
  • Ramona Mănescu apără STS-ul: S-a speculat că STS a dat coordonate eronate, nu cred că este cazul
  • MĂRTURISIRI din noaptea TRAGEDIEI din Apuseni. Cum au încercat MEDICII să se încălzească în cele șase ore de COȘMAR
  • ACCIDENTUL din Apuseni, anchetat de Parchetul Militar. Ancheta, preluată la Bucureşti, vizează PERSOANE IMPORTANTE din instituţiile CENTRALE

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

  • EXCLUSIV EVZ & B1 TV. SONDAJ CSOP. Traian Băsescu este din nou locomotivă electorală
  • ROMÂNIA LUI CRISTOIU. STS e pe cale să intre în proprietatea Partidului – Stat: PSD. Urmează SRI și SIE?!
  • SONDAJ AVANGARDE. 72% dintre români nu au încredere în Guvern

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:

  • Rusoaicele FIERBINŢI care vor concura la Olimpiada de Iarnă de la Soci | GALERIE FOTO
  • DE NEUITAT! Aventurile unor BICICLIŞTI NEMŢI în Transilvania| GALERIE FOTO
  • Ce pot face două dintre cele mai SEXY FEMEI ale momentului. Imagini INCENDIARE „din spatele” scenei / GALERIE FOTO