PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Alte sporturi

MOMENT ISTORIC. Vladimir Klitschko a pierdut centurile IBF, WBO, WBA și IBO, după o DECIZIE CONTROVERSATĂ

Autor: | | 5 Comentarii | 3937 Vizualizari
Tyson Fury
Ucraineanul Vladimir Klitschko a fost învins, sâmbătă noaptea, de britanicul Tyson Fury, la puncte, într-un meci disputat în Germania, la Dusseldorf.

Britanicul Tyson Fury a devenit campion mondial la categoria grea după ce, sâmbătă, l-a învins la puncte pe ucraineanul Vladimir Klitschko. Partida a fost una bazată pe tactică. Fury a evitat să se se bată cu Vladimir și a lovit de multe ori pe la spate, fiind sancționat cu un punct de către arbitrul de ring. Abia în repriza a 12-a cei doi pugiliști au dat drumul la lovituri, iar impresia generală a fost că Vladimir va învinge la puncte. Decizia arbitrilor a părut că-l surprinde și pe Tyson Fury, cel care devenit campion mondial și a pus mâna pe centurile IBF, WBO, WBA și IBO. Klitschko a pierdut primul meci după 11 ani și jumătate.


Tag-uri: Britanicul Tyson, Vladimir Klitschko, Tyson Fury
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului MOMENT ISTORIC. Vladimir Klitschko a pierdut centurile IBF, WBO, WBA și IBO, după o DECIZIE CONTROVERSATĂ.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi