PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Media

Foştii angajaţi Money TV vor face plângere penală împotriva lui Sorin Freciu şi partenerilor lui

Autor: | joi, 03 octombrie 2013 | 0 Comentarii | 291 Vizualizari
MONEYTV-PACKSHOT
Câteva zeci de foşti angajaţi şi colaboratori ai postului de televiziune Money TV se vor afla vineri, 4 octombrie, ora 10, la sediul DIICOT pentru a depune o plângere penală care îi vizează, între alţii, pe acţionarii şi pe administratorul societăţii comerciale care a operat licenţa audiovizuală Money TV până în luna septembrie anul curent.

În acest demers sunt implicaţi reporteri, redactori, realizatori de emisiuni, cameramani, regizori, angajaţi din zona tehnică şi administrativă care s-au aflat în raporturi contractuale cu fostul titular al licenţei Money TV şi care nu şi-au primit drepturile financiare complete pe o perioadă care se întinde pe ani de zile, în unele cazuri, şi care merge până la 8 luni din anul curent în multe alte cazuri.

Acţiunea penală iniţiată de semnatarii plângerii are dublu scop: pe de o parte, să declanşeze mecanismul judiciar prin care, eventual, foştii angajaţi şi colaboratori Money TV îşi vor putea recupera drepturile băneşti cuvenite pentru munca prestată; pe de altă parte, să atragă atenţia colegilor de breaslă şi organizaţiilor sindicale din domeniu asupra practicilor penale la care se pretează unii patroni din mass-media în scopul de a realiza profit, o consecinţă secundară a profitului realizat în mod fraudulos fiind păgubirea, prin înşelăciune şi evaziune fiscală, a zeci şi sute de angajaţi oneşti şi, în cele din urmă, a statului.

În fapt, pentru că patronatul SC Media Advertising & Sales (fost acţionar principal - Sorin Ovidiu Freciu) a "mutat", de-a lungul ultimilor ani, personalul staţiei TV prin mai multe firme, plângerea ce va fi depusă la DIICOT este formulată la adresa următoarelor companii - ca entităţi juridice, dar şi la adresa asociaţilor şi administratorilor lor, începând cu anii 2007 - 2008:  S.C. Media Advertising & Sales S.R.L., S.C. Radio TV Global Network S.R.L., S.C. Worldwide Media Solutions S.R.L., S.C. The Money Channel Consulting S.R.L., S.C. Creative Media Ideas S.R.L., S.C. Realitatea Media S.R.L.

Acuzaţiile aduse celor de mai sus sunt înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală, spălare de bani şi alte infracţiuni conexe în concurs real şi în formă continuată.

Rămâne ca procurorii, prin munca de cercetare penală, să confirme sau nu aceste acuzaţii, însă până atunci foştii angajaţi şi colaboratori Money TV doresc să  atragă atenţia asupra următoarei scheme prin care acest post a fost adus în mod deliberat la limita falimentului şi, în cele din urmă, închis.

Astfel, patronul firmei X (care avea drept de folosinţă a licenţei TV), acţionar principal în alte firme (Y, W, Z etc) încheia contracte pentru prestarea a diverse servicii între Y (sau W, Z etc) şi un terţ (client, companie privată sau de stat). Serviciile (realizarea de emisiuni sau campanii TV, mediatizarea unor evenimente etc) erau duse la îndeplinire prin intermediul firmei X (postul de televiziune). Serviciile fiind facturate pe firma Y, aceasta încasa banii. O mică parte - sau deloc - revenea firmei X. Prin repetarea acestei scheme, Y încasa majoritatea banilor în contul activităţii firmei X iar aceasta acumula datorii ajungând, în cele din urmă, falimentară. Câştigător din această "suveică" ieşea patronul lui X (şi al lui Y, W, Z etc). Perdanţi erau angajaţii cu contracte pe firma X şi statul (între datoriile acumulate de X aflându-se şi contribuţiile sociale, neplătite cu lunile sau chiar cu anii). De observat că, în cazul de faţă, angajaţii şi colaboratorii firmei ce folosea licenţa TV  erau "mutaţi" o dată sau chiar de două ori pe an de pe firma X (înglodată în datorii sau lichidată voluntar) pe firmele X1, X2 etc, capacitatea lui Sorin Ovidiu Freciu şi a anturajului acestuia de a "genera" noi SRL-uri fiind, într-un anume sens, remarcabilă.

Fără a anticipa în legătură cu acest demers, ne exprimăm încrederea că un eventual deznodământ fericit pentru noi, foştii angajaţi şi colaboratori Money TV, va avea efecte pozitive şi asupra breslei jurnaliştilor, în aceste vremuri când industria mass-media suferă în mod dureros consecinţele crizei financiare iar angajaţii din televiziune, presa scrisă şi new media par mai vulnerabili ca niciodată în faţa abuzurilor patronatului.
Tag-uri:




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITESTE ACUM