Monica Macovei: "Sunt singura care îl poate bate pe Ponta"

Monica Macovei: "Sunt singura care îl poate bate pe Ponta"

Europarlamentarul PDL Monica Macovei, care va candida ca independent la alegerile prezidenţiale, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă

"Ce aduc eu nou în politică: aduc o experienţă naţională şi inrternaţională mare şi aduc obiective atinse şi la nivel naţional şi internaţional. Folosind aceste lucruri îmi voi realiza obiectivele pentru ţară, împreună cu românii. Eu vreau aceste schimbări pentru România şi vreau ca românii să vină împreună cu mine, tocmai ca să schimbăm România în bine. Folosesc acest prilej ca să îi chem încă o dată lângă mine şi o voi face pe tot timpul campaniei", a spus aceasta, conform mediafax.ro.

Macovei s-a declarat convinsă că românii sunt pregătiţi pentru un candidat independent. "Sunt singura care îl poate bate pe Ponta. Preşedintele României îl susţine pe candidatul Cristian Diaconescu şi eu abia aştept să am o dezbatere constructivă cu Diaconescu", a spus ea.

Europarlamentarul PDL nu a explicat cum își va exercita mandatul de președinte în contextul în care nu va avea un partid parlamentar care să o susțină, cu atât mai puțin o majoritate. "După ce câştig am în spate voturile oamenilor. E foarte greu ca un guvern să nu facă ce vor oamenii. E foarte greu de justificat asta", a declarat ea.

Ne puteți urmări și pe Google News