Monica Niculescu LUPTĂ astăzi pentru trofeul de la Luxemburg, la simplu și la dublu. Pe cine va întâlni în finalele turneului

Monica Niculescu LUPTĂ astăzi pentru trofeul de la Luxemburg, la simplu și la dublu. Pe cine va întâlni în finalele turneului

Monica Niculescu (locul 51 WTA) este apropae de a da o dublă lovitură la Luxemburg. Românca va juca astăzi atât în finala probei de simplu, cât și în cea de dublu.

Tenismena „tricoloră” are o misiune grea în ultimul act al probei de simplu de la Luxemburg. Monica se va bate pentru titlu cu cehoaica Petra Kvitova (locul 11 mondial), de la ora 16:00, în direct la Eurosport. 

Kvitova a dispus în semifinale de Lauren Davis, scor 7-5,6-3, în timp ce Niculescu a trecut, în minimum de seturi, de olandeza Kiki Bartens (22 WTA), cu 6-3, 6-3.

Va fi a doua finală pentru Monica în acest sezon (și a șaptea din carieră), după cea de la Seul, pierdută însă de sportiva noastră, în fața ibericei Lara Arruabarrena, scor 0-6, 6-2, 0-6.

Ne puteți urmări și pe Google News

Monica Niculescu se va lupta și pentru trofeul din proba de dublu de la Luxemburg. „Tricolora” va evolua alături de compatrioata Patricia Țig, iar în finală cele două românce vor juca împotriva perechii Kiki Bertens/Johanna Larsson (Olanda/Suedia), de la ora 18:00.